Ziua de Măcinici păstrează numeroase elemente rurale ale anului agrar celebrat la echinocţiul de primăvară. Peste această zi s-au suprapus două sărbători: una precreştină, ultima zi a Babei Dochia, când moare şi se preface în stană de piatră; şi alta creştină, prima zi a Moşilor jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar pentru dreapta lor credinţă.

Totalitatea obiceiurilor din ziua de Măcinici formează un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale, numite sfinţi, sfinţişori, bradoşi; beţia rituală, când tradiţia susţine că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare de vin; deschiderea mormintelor şi porţilor Raiului ca să vină printre noi sufletele morţilor; aprinderea focurilor prin curţi şi grădini, în faţa caselor şi în câmp; purificarea oamenilor şi a vitelor prin stropirea lor cu apă sfinţită; protecţia magică a caselor şi anexelor gospodăreşti prin înconjurarea acestora cu cenuşa provenită de la focurile aprinse; bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii; aşteptarea spiritelor morţilor cu scaune şi mese întinse la focurile de Măcinici.

Ziua de Măcinici era un timp ritual favorabil observaţiilor şi previziunilor meteorologice, pentru aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici. Se credea că acum, mai mult ca în alte zile, se prindeau cu uşurinţă vrăjile şi farmecele, că mierea scoasă din stupi vindecă diferite boli, că tăierea primelor corzi de viţă-de-vie aduce rod bogat.