Deosebit de bogată în reprezentări este şi ziua de marţi, a cărei concentrare de sacralitate este concretizată în multe practici şi interdicţii. Dintre numeroasele denumiri, amintim doar câteva: Marţea vaselor, Marţea încuiată, Marţea Sântoaderului, Marţea ciorilor, Marţea furnicilor și Marţea trăsnetului.

Este Marţea vaselor or încuiată deoarece se închide orice intrare, simbolic vorbind, către zilele precedente. Unii ziceau că „se încuie Sfântu Toader”. Pe alocuri, mai ales acolo unde se băuse mai mult la Spolocane, de abia acum se spală vasele de dulce. Este şi Marţea Sântoaderului, fiindcă în această zi, de la amiază, se deschide săptămâna consacrată Sântoaderului, o divinitate arhaică „cu valenţe demonice accentuate”, de care se leagă vechi credinţe şi secvenţe rituale aparte.

Este Marţea ciorilor pentru că această zi cuprindea şi practici ceremoniale împotriva dăunătorilor agricoli. în acest sens, spre a nu strica semănăturile şi a le apăra de viermi şi de gândaci se aduceau fel de fel de ofrande ciorilor, gospodarii trăgând nădejde că astfel se lega… clonţul ciorilor.

Perioada postului este marcată în general „de lipsa unor patroni sensibili, apără­tori ai oamenilor, care trebuie în acest caz să se descurce sin­guri cu forţele nefaste”. Un exemplu concludent îl reprezintă Miercurea strâmbă sau Lăsatul ăl strâmb (numită eufemistic şi Miercurea frumoasă). În timpul acestei zile sunt interzise orice fel de munci, altfel totul putând fi mutilat în natură. Miercurea strâmbă este închipuită ca o bătrână „care strârbează” pe cei ce lucrează în ziua ei: „E rea pentru poceli. Cine lucreazi i se strâmbă gura. Ca să-şi arate puterea către lume, a strâmbat până ş lemnele din pădure”.

Unii serbau Miercurea strâmbă pentru boli; în acest scop dimineaţa, când pleacau vacile la cireadă, ziceau: „Hai, vacilor, la cireadă!” ca împreună cu vacile să se tot ducă şi bolile”… Bătrânii spuneau că s-au obişnuit să cinstească miercurea aceasta „pentru binele sufletului”. Prin unele locuri, Miercurea frumoasă o ţineau numai fetele, care „se gătesc, se pudrează, dau cu diferite substanţe pe faţă, ca să nu facă pete”.

(Marcel Lutic – „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”)