Sărbătoarea populară a Sfântului Grigore Teologul făcea parte din ciclul Filipilor de iarnă.

În cartea sa, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”, etnologul Marcel Lutic arată că românii din vechime făceau o conexiune curioasă între termenul „teolog” – cuvântător de Dumnezeu – și beteșugul cunoscut în popor drept ologeală.

Astfel, spre a nu suferi de ologeală, oamenilor de altădată le era interzis să muncească pe 25 Ianuarie, ziua Sfântului Grigore Teologul, sfânt socotit drept luminator al minții omenești. În același timp, se spune, Grigore Teologul s-ar fi îngrijit de cei aflați în suferință, pe mulți dintre ei tămăduindu-i, a ajutat mulți năpăstuiți ai sorții și a sprijinit numeroși oameni neputincioși. 

Despre acest sfânt se mai spune că ar feri lumea de la înec sau de la arsuri, însă principala „misiune”, potrivit poporului, era aceea de a-i apăra, numai pe cei care-i serbau ziua, de pericolul ologirii, adică de paralizia membrelor inferioare.

Cei deja ologi aşteptau cu mare nerăbdare ziua de 25 Ianuarie, pe care o țineau cu sfințenie, crezând că acum se vor însănătoşi.

Femeile nu lucrau deloc, temându-se să nu facă copii ologi, existând şi credinţa că vitele ale căror stăpâni munceau se puteau ologi. De altfel, se zicea că cei care lucrau pe 25 Ianuarie nu vor avea deloc spor la creşterea vitelor în anul respectiv.

Potrivit altor credinţe mărunte, Grigore Teologul ar fi ocrotitorul văduvelor, bineînţeles acestea străduindu-se să-l cinstească cât mai bine cu putință. Aceleași strădanii le depuneau și meșterii lemnari, ei socotind că Sfântul Grigore ajută meșteșugului lor.