SĂRBĂTORI ŞI CREDINŢE POPULARE – LEGENDA SFINTEI MARINA

Într-o legendă se povesteşte că Marina l-ar îl bătut pe dracu-n cap cu un ciomag şi un ciocan pentru simplul motiv că acesta ar fi vrut să toace la o biserică. Prin popor se spune că Sfânta Mare Muceniţă Marina ar fi sora Sfântului Ilie, fiind o sfântă cam nestatornică şi cu hachiţe, pedepsind pe cine şi când avea chef. I se mai spunea şi Marina Măcinica, deoarece, atunci când a suferit martiriul, ar fi fost măcinată de nouă ori, adică trasă pe roată. Ziua ei era ţinută altădată cu sfinţenie mai ales de nevestele tinere. O mai ţineau însă şi cei care nu vroiau să-şi vadă vitele mâncate de lupi.

Pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească să „mişte un pai” s-a născut credinţa că cine va lucra în ziua Marinei „se va boboti din senin”, adică se va umple dintr-o dată de bube şi buboaie. Pentru ca aceste bube să dispară se folosea balega de vacă sau de bou păstrată din această zi; dar nu oricare balegă, ci aceea lipită pe un gard în noaptea dinspre Marina de o femeie dezbrăcată de tot. Când apăreau bubele se lua din această balegă, se ungeau şi se aştepta cu răbdare uscarea lor.

Fiind o perioadă în care munca era prohibită prin severe interdicţii, oamenii satelor de altădată îşi omorau vremea cu jocuri şi petreceri de pomină. Aceste obiceiuri, mult alterate şi preluate numai în forma lor cea mai simplă, nu au fost deloc uitate, ba dimpotrivă.

Metodă popular de a scăpa de purici

Se culegea, în ziua de 17 iulie, pelin. Apoi, se făcea o mătură şi se mătura cu ea prin casă. Se spunea că din cauza amarului lăsat de pelin pe acolo nu vor mai trece multă vreme aceste mici şi nesuferite lighioane.

Sursă de documentare: Marcel Lutic, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată.”, Editura Fundaţiei Academice AXIS, Iaşi, 2006.