ȘTIAȚI CĂ?

În Neamț, casa veche este numită bordei și reprezintă locuința care menține arhaice trăsături constructive și morfo-structurale. Deși bordeiul, în accepțiunea locală, desemnează în general, o locuință de suprafață cu dimensiuni reduse, de obicei monocelulară, aceasta nu înseamnă că pe aceste meleaguri nu au existat și locuințe semiîngropate a căror vechime este atestată încă din neolitic.

Caracteristica tuturor locuințelor vechi, mono, bi sau tricelulare, constă în menținerea vetrei cu cuptor și horn în interiorul camerei de locuit, ceea ce a impus și concentrarea principalelor funcții în aceasta. Tinda și cămara rece au preluat funcțiile secundare, rămânând astfel la dimensiuni reduse.
Tipul de casă cu tindă și cămară, atestată în săpăturile arheologice încă din neolitic a fost generalizat în toate satele din zona Neamț, până la mijlocul secolului al XIX-lea, dintre care multe se mai păstrează și astăzi.
Cea mai reprezentativă este casa povestitorului Ion Creangă din Humulești. Interiorul este dominat de vatra mare cu două cuptoare (unul pentru încălzit camera și unul pentru preparat bucatele), cu hoarnă lungă și cu întreaga serie de ustensile și obiecte caracteristice.

Imaginea locuinței tihnite și îndestulate a țăranului gospodar este întregită cu celelalte obiecte de uz familial: patul în prelungirea vetrei, cu lada de zestre pictată, la capăt, pe care sunt stivuiți sacii, lăicerele în culori vegetale și naturale, pernele, până în tavanul cu grinzi aparente și coardă. În tindă era numai o bancă pentru cofițele cu apă și un cuier pentru haine, iar în cămară se păstrau bărbînțele, putinelele, buduroaiele cu semințe sau făină, covata, masa joasă, oalele mari și altele. Toate aceste elemente la un loc alcătuiau un ansamblu unitar, corespunzător nevoilor practice și spirituale ale tuturor familiilor, până la mijlocul secolului al XIX – lea.

Sursa: selecții din lucrarea Arhitectura Populară din zona Neamț, Elena Florescu