Bogăția decorului traforat la casele tradiționale din zona Neamț deține multiple semnificații. Proporția lui atestă, nu numai starea materială a gospodarului și etapa de construire a casei, dar mai ales capacitatea creatoare a meșterilor, dintr-un anumit context istoric și antropo-geografic. Dezvoltarea neobișnuită a dantelăriei în lemn nu a fost o simplă întâmplare. Chiar dacă lemnul a stat la baza arhitecturii populare din majoritatea zonelor românești, numai în zona pericarpatică a Neamțului și a Prahovei ,,traforajul s-a generalizat și a devenit sistemul ornamental dominant„.

Cauza este de natură spirituală. Locuitorii și meșterii din aceste zone, și-au aflat în tehnica decorării lemnului, cel mai potrivit mijloc de exprimare a sensibilității lor artistice. Desenând cu șablonul și decupând o gamă foarte variată de motive, ei au putut să redea mai ușor frumusețea naturii, a gândurilor și sentimentelor lor.

Adăugând câte un element decorativ nou, s-a ajuns până la mijlocul secolului al XX-lea, la o supraîncărcare ornamentală, care a generat așa numitul ,,baroc popular”, transferat de la vechile biserici și conace boierești, la cerdacul caselor țărănești.
O altă importanță a decorului traforat de la construcțiile din Neamț este cea documentară. Ornamentica folosită de dulgherii noștri are rădăcini foarte adânci în istoria acestor meleaguri. Am subliniat în numeroase cazuri frecvența deosebită a rozetei, coarnelor, păsării, vasului cu flori și a altor simboluri străvechi , executate de multe ori în același stil geometric. Transmise peste secole și milenii ele dovedesc o anume continuitate culturală și puterea sacră a tradiției.

Sursa: selecții din lucrarea Arhitectura populară din zona Neamț , Elena Florescu