ȘTIAȚI CĂ?

Piesele cojocărești din zona Neamț reușesc să se distingă prin calități artistice deosebite, completând în mod plăcut costumele populare . Pielea și blana animalelor au fost printre primele materiale folosite de om, pentru a-i proteja corpul de intemperii. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi ele s-au întrebuințat la confecționarea unui număr însemnat de piese : cojoace, căciuli, curele, genți, opinci și altele.
În zona Neamț putem urmări o continuă evoluție a cojocăritului. Din epoca feudală sunt atestate documentar ateliere cojocărești de pe moșiile domnești și mănăstirești de la Neamț, Agapia și Secu. În secolul al XVII-lea apar ateliere mari de cojocărie la Piatra Neamț și Târgu Neamț. Cea mai mare dezvoltare o înregistrează cojocăritul începând cu a doua jumătate a secolului XIX, când aproape în fiecare sat din această zonă există câte un cojocar. Unii cojocari se afirmă prin creații valoroase, fiind renumiți în toată Moldova.

Astfel, amintim pe meșterul Vasile Botez, care la începutul secolului nostru a întemeiat o școală de cojocari la Piatra-Neamț , unde s-au specializat cei mai buni cojocari.
În funcție de destinația lor produsele cojocărești se pot împărți în două categorii: piese de toate zilele – cojoacele lungi, șpențerele, bondele înfundate și piese de sărbătoare –pieptarele și bondițele.
Iarna, bărbații purtau cojoace mari din patru piei de oaie sau berbec cu clini la subraț, de culoare albă, simple sau cu un rând de găitan pe margine și câteodată cu ,,prim„ negru din blană. Cojoacele scurte, numite cojocele, mintene sau șpențere, se lucrau din blană de miel, cu găitan gros din strămătură colorată, cu sau fără ,,prim”. Bonda înfundată era făcută din două piei de miel încheiate cu bunghi într-o parte sau pe umăr, reprezentând cea mai practică piesă pentru lucru.

Cojoacele și bondițele locuitorilor din satele de la poalele munților Stănișoara, sunt scurte, drepte, cu ,,prim„ artificial negru, cu ornamente florale, brodate cu lână, în nuanțe închise de maro, verde, mov, grena, negru. În regiunea extracarpatică a zonei Neamț mintenele și pieptarele sunt mai lungi, evazate, ornametate cu motive diferite, în culori vii.
Sursa: selecții din lucrarea Arhitectura populară din zona Neamț , Elena Florescu