Cele mai simple podoabe de cap, atât pentru femei cât și pentru bărbați, sunt alcătuite din mărgele și penaj, cele mai complicate din metal și os.
Podoabele din mărgele de lemn, os, ceramică sau sticlă sunt extrem de variate. Ele împodobesc pălăria și căciula țăranului român în costumul de sărbătoare. La pălărie, flăcăii aplică ,,vîrste” (fâșii) sau ,,ciucuri de mărgele”, podoabe ce simbolizau trecerea dintr-un ciclu al vieții într-altul. Unele dintre podoabele bărbătești de cap ce țin de riturile de trecere corespund celor femeiești de cap, relativ la aceleași tradiții: cununițele de mărgele, franjurile de lână și ,,gherdanele de cap”, spre a nu mai vorbi de cepse. Gherdanele de cap sunt menite să țină părul ori să fixeze cozile pe spate. Din categoria podoabelor de cap pentru bărbați face parte și penajul. Îndeosebi penele de păun se pun fie în evantaie la pălăriile flăcăilor din Năsăud (clopul cu pene), fie în fire răzlețe la căciulile de nuntă din Suceava.
Dintre podoabele feminine de cap, mai răspândite sunt ,,căițele de galbeni” din Banat, ,,spelcile” de os în Moldova de nord, ,,boldurile de conici”și cerceii metalici din Transilvania, Banat, Crișana, Moldova și Muntenia.
Căițele de bani sunt niște scufițe de lână acoperite cu bani dispuși în zale. Ele se dădeau drept zestre fetelor bogate. Spelcile și pieptenii din os, confecționați de țigani, erau decorați cu motive geometrice incizate cu potricale fine sau traforări făcute cu un ferăstrăiaș special. Boldurile de conci și cerceii , confecționați de meșteșugari artiști, erau lucrați cu ciocănașul prin batere și gravați cu acele. Cerceii din metal se întâlnesc începând cu secolul al XVIII-lea îndeosebi în nordul Moldovei, în Transilvania, ca și în Oltenia.

Sursa: selecții din lucrarea ,,Arta Populară Românească”