TEATRU JUCAT DE ELEVI PENTRU ELEVI

Luni, 11 aprilie, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului judeţean Neamţ, clasa de actorie a Şcolii Populare de Arte Piatra-Neamţ (din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”) a oferit publicului format din colegi un recital teatral. Pe scena plină de tinereţe şi de lumină, tinerii actori coordonaţi de actriţa Maria Hibovschi au prezentat piesele „Felii de viaţă” şi „Improvizaţii”.

Evenimentul a fost posibil şi datorită unei colaborări cu C.S.E.I. (Centrul Social de Educaţie Incluzivă) „Alexandru Roşca” din Piatra-Neamţ.

Acest articol a fost postat in Noutati.