Lumânarea de mărimea mortului încolăcită ca o spirală şi aprinsă în momente ale ceremonialului funerar este simbolul drumului lung care separă lumea de aici de lumea de dincolo. în raport de zona etnografică, el se numeşte privighetoare, stat, toiag, boi etc. în cântecele funerare Zorile sunt rugate să dea răgaz defunctului să-şi facă statul, numit, datorită formei rotunde, şi turtă de ceară:   Zorilor,

Zorilor,
Voi surorilor,
Voi nu vă pripiţi
Să ne năvăliţi
Până şi-o găti
Dalbul de pribeag
Turtiţă de ceară
Fie-i de vedeală …” (Brăiloiu, 1981, p. 110).

Statul este confecţionat după deces de o persoană curată, de obicei de o femeie iertată, dintr-o aţă de tort fără noduri de lungimea mortului pentru a fi aprins în anumite momente ale înmormântării şi, după înmormântare, puţin câte puţin, 40 de zile la tămâiatul mormântului, până ajunge sufletul în Rai. în unele zone, statul rămas nears la înmormântare este aşezat în sicriu, pe pieptul mortului, dat de pomană, transformat în cruce de ceară şi păstrat ca noroc al casei. Sfatul repetat dat mortului în cântecele funerare „înainte să mergi/ Şi la dreapta s-o iei” devine, dacă ar fi transpus grafic, o spirală, simbol al drumului mitic reprezentat de toiagul sau statul mortului. Spirala este un motiv reprezentativ al artei neolitice cucuteniene, dar şi al plasticii ţărăneşti contemporane. Când apare pe cusături, ouă încondeiate, ceramică etc. este numit drumul mortului, calea rătăcită, cărarea fără sfârşit.