TRADIŢII, CREDINŢE POPULARE ROMÂNEŞTI – COCOŞUL, OROLOGIU PREISTORIC

Pentru a afla diferite momente ale zilei şi ale nopţii oamenii observau pe cer Soarele şi Luna, stelele şi planetele. Însă, din cauza timpului noros, aceşti aştri nu puteau fi observaţi întotdeauna, iar aprecierea poziţiei lor pe bolta cerească cu ochiul liber era aproximativă. Ca să le indice orele pe timpul nopţii, oamenii aveau nevoie de un orologiu terestru mai apropiat şi mai uşor de observat. Înainte de a-şi bate capul pentru a crea maşinăria de măsurat timpul, ceasornicul, omul a căutat în natură organisme vii care să-1 informeze la diferite intervale despre scurgerea vremii. Din motive practice, acest orologiu natural era de dorit să fie cât mai aproape de locuinţa şi gospodăria sa.

Cu mii de ani în urmă, popoare aflate în diferite colţuri ale lumii au ales, surprinzător, acelaşi orologiu: cocoşul. Pliniu credea că pe „veghetorii noştri nocturni i-a creat natura ca să trezească pe muritori la muncă şi să le întrerupă somnul. Se duc cu Soarele la culcuş şi la a patra veghe ne cheamă la griji şi la muncă. Ei nu suferă ca răsăritul Soarelui să ne afle nepregătiţi: ziua ce vine o vestesc prin cântare, iar cântarea prin bătaia aripilor”. În Antichitate, dar şi în Evul Mediu armatele purtau cu ele câte un cocoş pentru a vesti schimbarea santinelelor pe timpul nopţii.

O funcţie asemănătoare îndeplinea şi cocoşul urcat cu câteva găini-neveste la stânele carpatice de către păstorii români. Având darul de a cânta în preajma miezului nopţii, moment de cumpănă, când se credea că se confruntă spiritele bune cu cele rele, poporul a pus la hotarul dintre ele un paznic de nădejde: cocoşul. După cântatul său, spiritele necurate îşi pierdeau puterea, se ascundeau pentru a intra din nou în acţiune în noaptea următoare. El anunţa orele nopţii, dar şi curăţirea spaţiului nocturn de forţele ostile omului.

Ulterior, deşi ceasornicul a pătruns în casele ţăranilor din cele mai izolate cătune, oamenii continuau să se orienteze după cântatul cocoşilor care le indica cel puţin trei momente principale ale nopţii: miezul nopţii – la primul cântat; trei ore înainte de ziuă – la al doilea cântat; şi crăpatul de ziuă – când cântă mai des (pe cer apune Găinuşa şi răsare Luceafărul de dimineaţă).