VASILE MĂCĂRESCU, IUBITOR ŞI APĂRĂTOR AL ISTORIEI NAŢIONALE

Vasile Măcărescu s-a născut pe 9 iunie 1921, la Piatra-Neamţ. A fost un avocat de succes şi un publicist recunoscut în urbe pentru aplecarea sa către istoria naţională. A urmat Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1, Liceul „Petru Rareş”, la Piatra-Neamţ, apoi Liceul Internat din Iaşi. Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, activează în Ministerul de Externe, până în 1947, când la conducerea acestei instituţii vine Ana Pauker.

Ulterior, va lucra într-un atelier al Cooperativei „Progresul” din Bucureşti. A fost arestat şi condamnat , iar la ieşirea din închisoare va emigra în Germania, unde, în cadrul Cercului Democrat al Românilor, va organiza, în Revista „Dialog”, ample dezbateri pe teme referitoare la istoria României („Evenimentele din august 1944, în arhivele din Germania”, „Locul şi rolul lui Iuliu Maniu în viaţa politică a României”). A luat atitudine împotriva istoricilor maghiari, autori ai „Istoriei Transilvaniei”, în care se falsifică istoria României.

Sursă: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.

Explicaţie imagine: hartă a lui Johann Baptist Homann, de la 1752, cu Moldova, Valahia şi Transilvania acelor vremuri.

Acest articol a fost postat in Noutati.