Ansamblul Folcloric „STRĂJERII”, Dolheştii Mici, ROMÂNIA – formaţie participantă la Festivalul Internaţional de Folcor „CEAHLĂUL”, ediția a XIX-a, 5-10 august 2016

Ansamblul folcloric „Străjerii” din Dolheştii Mici, judeţul Suceava, a fost înfiinţat în anul 2007, la iniţiativa unor localnici cu dragoste de meleagurile natale. În prezent, Ansamblul activează în cadrul Asociaţiei Culturale „Străjerii” din Dolheştii Mici şi este un strâns colaborator al Centrului Cultural „Bucovina” din Suceava.

Reprezentanţi ai unei aşezări străvechi, cu rădăcini până în anul 1828, ai cărei locuitori au luptat cu eroism în Războiul pentru Independenţa României, Ansamblul „Străjerii” din Dolheşti duce mai departe moştenirea culturală şi spirituală a acestor locuri, prin cântece, dansuri, datini şi obiceiuri. Formaţia a reprezentat folclorul bucovinenan pe scenele a numeroase festivaluri în România: Buzău, Ialomiţa, Constanţa, Iaşi, Tulcea, Braşov, Suceava. Evoluţiile Ansamblului au fost recompensate cu distincţii, precum Marele Premiu la Festivalul de datini şi obiceiuri de la Focşani, Trofeul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă “Porniţi plugul, Feţi Frumoşi!”, de la Vatra Dornei sau premiile I, II şi III, la Festivalul Internaţional „Întâlniri Bucovinene”, de la Câmpulung Moldovenesc, obţinute între 2008 şi 2016.

Coordonatorul Ansamblului este Gheorghiţă Ciocârlan, iar instructor, Valerică Gavrilei.