CREDINȚE ȘI LEGENDE POPULARE – DE ANUL NOU, DESCHIDEREA CERULUI ȘI ARDEREA COMORILOR

Credinţa că în nopţile marilor sărbători calendaristice, în special în noaptea de Revelion, se deschid cerurile şi mormintele, vorbesc animalele şi ard comorile, a larg răspândită. Privind Cerul, oamenii aveau şansa să surprindă acest moment şi să vadă pe Dumnezeu stând la masa împărătească înconjurat de cei mai apropiaţi sfinţi. Atunci, orice dorinţă aleasă le era împlinită.

O legendă spune că un bărbat care pândea deschiderea Cerului stând cu capul afară scos pe fereastră i-ar fi cerut lui Dumnezeu să-l facă mai deştept. Dar, când a dorit să închidă geamul, capul nu i-a mai încăput prin cercevele. Bietul om a trebuit să aştepte până anul viitor, să urmărească iarăşi deschiderea Cerului pentru a-l ruga pe Dumnezeu să-l facă la fel de deştept cum a fost cu un an în urmă (Legendele Cosmosului).

Când ard comorile se spune că joacă sau se spală banii îngropaţi. După flăcările comorilor, care sunt fără căldură şi de culoare albăstruie, se orientau oamenii pentru descoperirea lor. Timpul cel mai favorabil pentru arderea şi spălarea banilor erau nopţile marilor sărbători de peste an: Crăciun, Anul Nou, Sfântul Gheorghe, Paşte, Sânziene. Comorile acestea pot fi curate (nevrăjite şi neblestemate) şi necurate (vrăjite, blestemate). Puţine comori puteau fi descoperite, iar din acestea şi mai puţine puteau fi săpate întrucât erau legate sau necurate, închinate diavolului.