La sfărșitul „Săptămânii clisei”, a „Săptămânii vrâstate” sau a … „Hârței”, strămoșii noștri prăznuiau Moșii de iarnă. Acești Moși… mobili erau cunoscuți și ca „Moșii de răcituri”, de „Piftii”, „Moșii de Cârnilegi”, ziua lor fiind numită și „Ziua morților”, a „Părinților” sau „Sâmbătă în Praguri”.

Sunt zone ale țării unde „cad întotdeauna pre sâmbăta înainte de Sâmedru”. Așa se face că mai era numiți și „Moșii de Sâmedru”, oarecum la concurență cu varianta de toamnă a Moșilor. Prin alte locuri, Moșii erau prăznuiți în sâmbăta ce precede Postul Crăciunului sau în sâmbăta de dinaintea Crăciunului.

În calendarul creștin-ortodox actual s-a ajuns ca acești Moși să fie cinstiți tocmai în sâmbăta de dinaintea Lăsatului de sec de carne, „Cârnileaga” Postului Mare.

La Moșii de iarnă se obișnuieștea să se dea de pomană prin vecini, pe la rude și, mai ales, copiilor sărmani. În trecut, se dădea de pomană grâu fiert, pregătit cu unt și cu brânză, dar și carne de porc, mai ales răcitură. De asemenea, se mai ofereau vase de lut cu colaci, pilaf, sarmale, mămăligă, alivenci, vin și rachiu. Toate, împreună cu o lumânare.

În ținutul Neamțului, erau la mare cinste laptele cu tocmagi, ulcele cu apă dulce, lingurele de lemn, cămășuțele, pânza și pâinea. Tot aici a fost consemnată și o credință deosebită:  se spunea că „dacă dădeai șapte ulcioare cu apă puțin îndulcită (cu miere) și o lumânare, formai un izvor pe Lumea cealaltă”. (etnograf Marcel Lutic, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”, ediția a III-a, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2022)