DIN CREDINȚELE POPULARE – SĂRBĂTOAREA OUĂLOR SAU MIEZUL PĂREȚII

La jumătatea Postului Mare, strămoşii noştri ţineau Sărbătoarea Ouălor, sărbătoare numită şi Sfintele Păresimi, Miezul sau Miaza Păresii sau Păreţii. Cuvântul „păresimi” (sau, cum îi spunea poporul, „păreţi”) provine din latinescul quadrogesimo, care înseamnă „40 de zile”, adică cât se considera că ţine efectiv Postul Mare, Săptămâna Patimilor având un statut special, în timp şi această săptămână a intrat în ceea ce numim obişnuit Postul Mare, aşa încât Miezul Păreţii cădea la 24 de zile de la Lăsatul Secului de Brânză, acum întâlnindu-se cele două jumătăţi egale, Sărbătoarea Ouălor fiind socotită un fel de “părete” care desparte Postul Mare în două.

Pe vremuri, mai ales femeile, ţineau Sfintele Păresimi ca pe o duminică, fiind interzise cu desăvârşire anumite munci, precum: torsul, ţesutul, cusutul, periatul, urzitul, şi, mai ales, unsul pereţilor. Astfel că, după o credinţă larg răspândită altădată, că tot ceea ce se lucra în această zi se strica, nici un lucru neputând fi dus până la capăt.

Să nu se bucure însă leneşii, pentru că ceva-ceva tot se putea face în această zi, anume număratul ouălor.

Un obicei larg răspândit pe vremuri interzicea să iei ouă de pe cuibare de la Lăsata Secului până la Miezul Păresimilor. Dacă trebuia neapărat să iei un ou, atunci mai întâi trebuia scuipat. În legătură cu strânsul şi număratul ouălor în această zi existau mai multe motivaţii; una ne spune că se făcea acest lucru pentru a nu se strica ouăle până la Paşti; alta, pentru că numai astfel se spera ca găinile să facă mai multe ouă! Cele mai multe femei păstrau aceste ouă pentru a le face roşii sau pentru prepararea cozonacului şi a păştii, toate ouăle de la Miezul Păreţii nefiind bune de clocit.

Mai precizăm că Ziua Ouălor era foarte aşteptată de copii, aceştia ajutându-şi mamele la alesul celor mai bune ouă ce urmau a fi înroşite sau închistrite. Astfel, pruncii alegeau mai ales ouăle de găini negre, ouă numite „hărăpeşti”; aceste ouă aveau coaja gălbuie, fiind mult mai tari decât celelalte. Puse deoparte, înroşite într-un mod mai deosebit, acestea îi ajutau pe posesorii lor să câştige la Paşti multe alte ouă!

De remarcat că în spatele unor practici aparent banale se afla o grijă specială pentru unul din elementele centrale ale sărbătorii pascale, oul, simbolul începutului, dar şi al învierii Domnului.