LA ROMAN, NOU PROIECT CULTURAL AL CENTRULUI PENTRU CULTURĂ ȘI ARTE „CARMEN SAECULARE” NEAMȚ

În organizarea de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, a Asociației Cultural-Științifice „Urbana” din Roman și Complexului Muzeal Național Neamț, la sfârșitul acestei săptămâni se va desfășura în municipiul de pe malurile Moldovei Recitalul Café-Concert susținut de membrii cvartetului de coarde „Allegria”.

Acesta este primul dintr-o serie de evenimente muzicale care fac parte din Proiectul cultural „Tineri muzicieni romașcani” propus de prof. dr. Ovidiu Trifan, președinte al Asociației Cultural-Științifice „Urbana” din Roman, proiect care se bucură de sprijinul Consiliului Județean Neamț, al Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, precum și al Complexului Muzeal Național Neamț.

Proiectul își propune să ofere publicului romașcan recitaluri și concerte de muzică clasică, ușoară și populară, ai căror protagoniști sunt foști absolvenți ai Școlii de Artă „Sergiu Celibidache” din Roman, astăzi artiști consacrați, cunoscuți și apreciați pe plan național și internațional.

Cvartetul de coarde „Allegria” este coordonat de Mădălina Lohan-Buciumaș (vioara întâi)și îi mai cuprinde pe Loredana Radu (vioara a doua), Manuela Prodanciuc (violă) și Florin Sandu (violoncel).

Primul recital va avea loc sâmbătă, 10 decembrie 2022, ora 17:00, la Sala „Unirii” de la Muzeul de Istorie din Roman, strada Cuza-Vodă nr. 36 (lângă Școala Gimnazială nr. 5).

În program, lucrări de Michael McLean, Fritz Kreisler, Nino Rota, Alberto Dominguez, Carlos Gardel, Jules Massenet, Roman Sokruta, Scott Joplin, Rinaldo di Capua, Dmitri Șostakovici, Grigoraș Dinicu, Jascha Heifetz, Ionuț Coșarcă.

Invitațiile pot fi procurate de la instituția gazdă a evenimentului.

***

MĂDĂLINA LOHAN-BUCIUMAȘ, absolventă a Școlii de Arte „Sergiu Celibidache” din Roman, la clasa de vioară a profesorului Leonida Lohan. În prezent, este prim violonist al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, având o bogată activitate concertistică în țară și străinătate.

Nascută la Iași, LOREDANA RADU a absolvit Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”, sub îndrumarea profesorilor Marian Gorovei și Emanuel Mugurel Iacob. A urmat studiile de licență și master la Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu” din Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, la clasa de vioară a conf. univ. dr. Elena Ovănescu și lector univ. doctor Tudor Bogdan Bolnavu.

A colaborat cu orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași, iar din anul 2019 este angajată ca artist intrumentist-vioară la Filarmonica de Stat „Mihail Jora” din Bacău. Din martie 2021, este profesor colaborator la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț.

MANUELA PRODANCIUC s-a nascut la Vaslui, în anul 1982. A început studiul la Liceul de Arta „Octav Băncilă” din Iasi, clasa prof. Alexandrina Vasilache.

În anul 2006 a absolvit Universitatea de Arte ,,George Enescu” din Iași, sectia violă și muzică de cameră, clasa prof. univ. dr. Constantin Stanciu, respectiv clasa prof. univ. dr. Dan Prelipcean.

Din anul 2006, Manuela Prodanciuc este profesor titular de viola la Colegiul Național de Artă „Octav Bancilă”. Din anul 2015, este artist instrumentist al Filarmonicii de Stat „MoldovaȚ, Iași. 

FLORIN SANDU a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” Iași , promoția 2004. Din 2005, predă violoncel la Școala de Muzică și Arte Plastice „N.N Tonitza”, Bârlad, iar din 2010 este profesor la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.

În paralel, a avut numeroase colaborări ca instrumentist cu orchestre din Iași, Bacău, Focșani, Suceava. De-a lungul timpului a activat ca violoncelist în mai multe cvartete de coarde.