2005

  • O carte de la Nona  Teoctist Galinescu și Felicia German-Galinescu –ÎN ZILE DE SĂRBĂTORI

    Atmosfera zilelor de sărbătoare din viața țăranului român trăitor în perioada interbelică a fost reținută și redată într-o carte de eminentul învățător hangan Teoctist Galinescu, secondat, în realizarea cărții, de fiica sa, Felicia German-Galinescu. Era timpul când traiul sătenilor nu era influențat de politic, așa cum avea să se întâmple după anul 1948, când comuniștii au preluat conducerea în întreaga țară.

    Lucrarea la care facem referire se numește „În zile de sărbători”, apărută în 2005 la Editura Nona, din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Este, așa cum mărturisește însuși autorul, „reprezentativă perioadei 1920-1948, cu o parte din obiceiurile care se vehiculau pe atunci și prezentate pe scenele din județul Neamț până la 25 decembrie 1945”.

    Născut în 1921, viitorul învățător-cărturar pasionat de datinile, obiceiurile și tradițiile neamului a avut prilejul de a cunoaște îndeaproape aceste comori ale neamului nostru, nealterate de vremurile care au umat. „La 23 septembrie 1934, când au început cursurile unui nou an școlar, am devenit și eu elev în clasa I a Școlii Normale de Învățători «Gheorghe Asachi» din Piatra-Neamț. Această lcoală, cu profesori străluciți, acumulase și păstra vechi tradiții culturale, între care un loc de frunte îl ocupau obiceiurile de Crăciun și Anul Nou.”

În acest cadru educativ, foarte aproape de sufletul neamului nostru, elevul de atunci, învățătorul de mai târziu a participat activ, sub îndrumarea elevilor din clasele terminale, la realizarea serbărilor în care erau prezentate obiceiurile din satele nemțene, acestea fiindu-i familiare: „Am avut fericirea de a trăi intens perioada interbelică și de a gusta cu nesaț frumusețea datinilor păstrate din moși-strămoși. Era timpul în care toți locuitorii din Țara Hangului participau activ și voluntar la această celebrare a înnoirii timpului.

Elementul central al cărții este piesa de teatru (autor, preotul Gheorghe Savin din Galați) care dă și numele acestei lucrări, „piesă pe care am găsit-o jucându-se cu mult succes pe scenele din orașul Piatra-Neamț și din împrejurimi, fiind foarte apreciată de spectatori”.

Sunt prezentate în cartea la care facem referire, cu text și partituri muzicale, obiceiurile de iarnă practicate de hangani: Capra de la Hangu, Bujorul, Plugușorul, Ursul, Vicleimul și toate celelalte pe care le cunoaștem astăzi și datorită unor astfel de împătimiți ai etnografiei naționale.

Asupra primelor două, cărturarul Teoctist Galinescu s-a aplecat cu multă atenție. „«Capra de la Hangu» simbolizează momentul istoric al Revoluției lui Tudor Vladimirescu, cu personaje nenominalizate, căpitanul simbolizându-l, de fapt, pe Tudor, roșiorul – cavaleria, vânătorul – omul codrilor sau ciobanul. Acest joc demonstrează faptul că la Hangu, vremea Revoluției de la 1821 a fost trăită cu intensitate (…) Teatrul folcloric «Bujorul» a apărut la Hangu din timpuri mai vechi, din vremea domniilor fanariote; nu se poate ști dacă autorii, anonimi, au fost din Hangu sau din altă parte”.Teoctist Galinescu

Lucrarea învățătorului Teoctist Galinescu se încheie cu un bogat album cu fotografii document în care, alături de instantanee de la serbările din diferite perioade ale comunității hangane, descoperim adevărate comori: imagini rare cu etnograful și muzicologul Gavriil Galinescu, cu preotul local Mihai Coroamă, clădiri de mult pierdute – biserica de beton din Hangu („distrusă în 1959”); biserica locală, înainte de strămutare (monument istoric), Școala primară „Regina Maria” (din Gura Hangului), care a existat în perioada 1904-1959; casa lui Ioan Galinescu, din Hangu (dispărută după 1959); „casa Nastasoaicei din vechiul Hangu”; spitalul rural „Regele Carol I”; biserica din Chirițeni (strămuată după 1959); casa lui Gavriil Bortă, din Fârțigi, strămutată ulterior la Hangu.

  • „Împletitorie”, Carol CZEKANSKI

ImpletitorieReeditare a lucrării „Tehnica producerii şi proiectării împletiturilor”, lucrarea de faţă constituie o interpretare a tehnicii de proiectare şi producere a împletiturilor, urmare a documentării şi studiilor practicate în domeniu de către inginerul Carol Czekanski. Specialistul dezvăluie în filele cărţii şi o invenţie proprie – şablon pentru stabilirea poziţiei de montare a produselor împletite – şi prezintă, sub aspect constructiv, utilaje de împletit. De asemenea, cititorul interesat poate găsi şi o metodologie a reprezentării prin desen a produselor împletite, precum şi prezentarea etapelor ce trebuie parcurse în proiectarea viitorului produs.

  • „Crima din «Muzelor» zece”, Victor STAN, Ioan OUATU

Crima din Muzelor zeceRoman cu acţiune poliţistă, cu o pregnantă amprentă socială. Cei doi autori, care, din punct de vedere profesional, provin din mediul poliţienesc, folosesc un limbaj adecvat, de multe ori chiar în „termeni exacţi”, aşa cum remarcă în prefaţa cărţii scriitorul Constantin Munteanu. Cel care mărturiseşte cu sinceritate că, „dincolo de acţiunea poliţistă în sine, bine condusă, cu destule răsturnări de situaţii, surprinde plăcut «evadarea» în poezie, o poezie autentică, izvorâtă din pana poetului Victor Stan.”

  •  „Miliardele lui Darwin”, Ioan Corneliu GHEORGHIŢĂ

Miliardele lui DarwinCartea abordează, într-o formă accesibilă, disputa creaţionism versus evoluţionism, folosind rezultatele cercetării ştiinţifice din fizica nucleară, termodinamică, genetică moleculară, logica polivalentă, teoria măsurii, precum şi din informaţiile religioase corespunzătoare. Ea se adresează mai ales profesorilor de biologie, religie, fizică, dar şi elevilor interesaţi, aşa cum se exprimă autorul, „de rostul lor pe pământ”.

  • PrivilegiiConvorbiri despre viaţă şi sunete” – volumul II, Ioan AMIRONOAIE

Privilegii II„PRIVILEGIU – un asemenea sentiment am încercat de fiecare dată când, printr-un concurs fericit de împrejurări, m-am aflat pentru câteva (sau mai multe) clipe în vecinătatea unor personalităţi recunoscute ale muzicii româneşti.” (Ioan Amironoaie)

Autorul continuă călătoria sentimentală prin amintirile sale dezvăluind caracterul uman, dar şi artistic, al unei alte pleiade de stele al scenei lirice autohtone: Elena Butnaru – Botez, Caterina Cellia Costea, Aurel Marc, Alexandru Moroşanu, Ludovic Spiess, Iulian Arcadi Trofin.

  •  „MONOGRAFIA comunei Tarcău, judeţul Neamţ, cu 21 de clişee în text”, preot Gheorghe VERŞESCU

Monografia comunei TarcauEdiţia de faţă – a II-a – reproduce fidel textul primei ediţii, cea apărută în anul 1942. „Alături de cărţile religioase, această monografie să stea pe mesele voastre ca o mărturie dreaptă a vredniciei tărcăoanilor din trecut şi ca o chezăşie a dragostei voastre de pământul strămoşesc frământat cu sângele străbunilor.” (preotul Gheorghe Verşescu, în 1942)

  •  „Pasiune şi culoare”, Coralia Letiţia BUNGHEZ

Pasiune si culoareFascinată de talentul deosebit de povestitoare pe care-l avea Doamna acuarelei româneşti – Iulia Hălăucescu, autoarea s-a folosit de o promisiune mai veche a artistei. Aceea de a pune pe hârtie experienţa sa de o viaţă. Experienţa vieţii personale, precum şi cea a carierei artistice. Truda de a aşterne în scris amintirile şi-a asumat-o profesoara Coralia Letiţia Bunghez. Prietenia de aproape patru decenii care le lega pe artistă şi pe autoare a fost un amănunt care a înlesnit dialogul. Convorbirile s-au întins, ca timp, între ianuarie 2004 şi octombrie 2006, iar ca spaţiu, s-au concretizat în peste patru sute de pagini.

  •  „O femeie de cărbune”, Bruno ROMBI

O femeie de carbuneUn roman de factură socială, în care acţiunea se concentrează pe închiderea unei mine şi implicaţiile acestui fapt pentru locuitorii zonei.

  •  „Singurătate în eternitate”, Ioan K. Apostol

Singuratate in eternitateCarte de versuri scrise de un om al cifrelor, matematicianul Ioan Apostol, cel care a părăsit, în anul 2005, această lume, trecând „într-o nouă dimensiune”, aşa cum se exprimă în prefaţa lucrării Ilie Coltor – Constantinescu.

  • Fântâna cocorului rănit”, Viorel CAP

Fantana cocorului ranitProfesorul de fizică Viorel Cap ne demonstrează încă o dată talentul artistic cu care este înzestrat. Pe lângă o activitate bogată în domeniul filmului şi a fotografiei, arte pe care le-a practicat zeci de ani ca amator, domnia sa debutează cu această carte şi ca poet.

Volumul de faţă „este o cronică monocordă a dragostei scurtcircuitată mai mult sau mai puţin accidental de insule ironice sau chiar umoristice. (…) Poetul reuşeşte să ne convingă prin acest prim volum de faptul că poezia este o stare ontologică şi gnoseologică fundamentală a omului. Fără de care am putea doar supravieţui… „ (Lucian Strochi, critic de artă)

  • Teste de matematică pregătitoare pentru olimpiade şi concursuri”, Camelia Elena NEŢA, Ciprian Constantin NEŢA

Teste de matematicaCulegere de exerciţii şi probleme (cu rezolvarea dată în parte a doua a cărţii) în vederea pregătirii elevilor claselor a V-a şi a VI-a pentru olimpiade şi concursuri şcolare. Autorii sunt fraţii Camelia şi Ciprian Neţa, profesori de matematică.

  • Sistemul logistic – Componente, interacţiuni, strategii”, Gheorghe LĂMĂTIC

Sistemul logisticCartea se adresează studenţilor din facultăţile în care se studiază discipline economice – logistică, marketing – precum şi specialiştilor din domeniul comerţului.

  • CEASORNIC DOMNESC, Megale synaxix sau Nemurirea ultimului Cupidon”, Nicolae Harista CHELE

Megale synaxisScris în anul internaţional MOZART (2006), aşa cum ţine să ne amintească autorul  încă de pe coperta întâi, poetul se dezvălui cititorului în întregimea sufletului său aflat mereu în căutarea Frumosului.