OMAGIU ADUS PICTORULUI GHEORGHE TRĂISTARIU

Gheorghe Trăistariu s-a năcut pe 26 aprilie 1926, la Piatra-Neamţ (conform altei surse, data de naştere ar fi 30 aprilie 1926). A fost unul dintre cei mai apreciaţi pictori amatori din Neamţ, de până în 1984. A studiat cu Nicolae Milord. A debutat la o expoziţie a cenaclului din localitate (1956). Între 1963-1989, a avut expoziţii personale la Piatra-Neamţ.

A fost inclus în selecţii artistice cu caracter judeţean la: Biblioteca Judeţeană, Galeria Arta, Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamţ (1970-1988).

A fost distins cu premii pentru pictură la concursurile organizate de Casa Creaţiei Populare, Bacău (1960, 1964), la Concursul Naţional „Cântarea României” (1977), la concursuri organizate de UCECOM Bucureşti (1984).

Talentul artistic a fost moştenit de fii săi, cântăreţul Mihai Trăistariu şi, mai ales, de Vasile Trăistariu, pictor de valoare al prezentului.Sursă: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.