Robust şi bine legat, cu epiderma sa ce aminteşte de carnaţia de piatră a unor statui ascunse în frunzişul parcurilor şi trădând o sănătate rurală, ca şi cum ar descinde din Vitoria Lipan, actorul Sandu Sticlaru, apartenent prin naştere urbei Roman, s-a impus în arta scenei şi a ecranului ca o personalitate de referinţă. O întâlnire, directă sau indirectă, cu jocul său actoricesc, sapă profund, în sensibilitatea noastră de spectator, imaginea unui personaj care aparţine, deopotrivă şi vieţii ca şi ficţiunii estetice, între acestea două existând o inegalabilă coincidenţă.
Astfel îl caracteriza profesorul şi filosoful romaşcan Gheorghe A. M. Ciobanu pe neuitatul actor Sandu Sticlaru.
Sandu Sticlaru s-a născut pe 15 octombrie 1923, la Roman. A absolvit, în 1945, Conservatorul de Artă Dramatică din Capitală, urmând apoi o intensă activitate teatrală și cinematografică. A fost considerat, pe drept cuvânt, unul dintre marii actori români de comedie, actor de teatru și film, fiindm, în acelaşi timp, unul dintre actorii emblematici ai Teatrului „Nottara” și, în ultimii ani de activitate, ai Teatrului Național din București.
Sandu Sticlaru a interpretat nenumărate roluri şi la teatrul radiofonic, vocea sa o dată auzită, rămânând adânc impregnată în memoria publicului.
A trecut în eternitate în ziua de 3 octombrie 2006, la București, fiind înmormântat la Cimitirul evreiesc „Sefard”.
Maestru al rolurilor secundare
Pentru Sandu Sticlaru, dramaturgul rămâne doar un pretext de a purta cu noi un comentariu firesc, un dialog pentru care, parcă, nu ar mai fi nevoie de scenă sau decor, de reflectoare sau de gong, era de părere acelaşi venerabil profesor romaşcan.
Sticlaru, de regulă, refuza rolurile principale, roluri care, în viziunea sa, erau menite să menţină actorul mereu pe scenă şi prin care să domine pe toate celelalte personaje. El prefera, din contra, prezenţa secundară, adiacentă sau paralelă, compensatorie sau contradictorie. Dar ce roluri memorabile a creat din această postură. Prin stilul său de joc atât de firesc, prin sonoritatea vocii sale atât de caracteristică, Sandu Sticlaru a reuşit să se înfiripeze în sufletul spectatorului. Intrat acolo, el nu va mai ieşi în veci! Orice costumaţie i-a impus sumedenia de roluri, artistul a cucerit (şi) cu inimitabila voce, amestec de bonomie şi mirare, de un uşor graseiaj în exprimare. Căci, cine l-a cunoscut, ştie, bonomia şi umorul nu l-au părăsit nici pe scenă nici în afara ei.
Actor al tuturor vârstelor
Prin repertoriul ales, ca şi prin disponibilitatea sa extrem de largă de a se substitui la o categorie diversă de personaje, Sandu Sticlaru însoţeşte spectatorul de-a lungul tuturor vârstelor acestuia. A interpretat ba Omida din Alice în ţara minunilor, dar şi un vagabond din Prinţ şi cerşetor. A fost şi John pădurarul din Tom Degeţel sau sfetnicul din Micul Muck. Spectatorul adolescent îşi aminteşte de dascălul din Răzvan şi Vidra, ori de Planchet din Cei trei muschetari. Cu acelaşi talent şi aceeaşi dragoste pentru rol, Sandu Sticlaru a făcut şi film: Hanul Ancuţei, Baltagul, Răscoala sau Moara cu noroc sunt exemplele cele mai la îndemână.
Pentru spectatorul de teatru şi film fidel, Sandu Sticlaru rămâne actorul complex, a cărui paletă artistică cuprinde în ea viaţa de toate zilele a oamenilor simpli, cu bucuriile, cu împlinirile, dar mai ales, cu străvechea ei înţelepciune.
