Modelul exemplar de întemeiere a adăpostului (casa copilului, casa, satul, statul) este baterea rituală numită de popor bătutul parului sau bătutul stâlpului. Parul este un axis mundi, imagine a împerecherii Cerului patern cu Pământul matern. Această practică magică care îşi are originea în mişcarea de du-te-vino a reflexului sexual este legată de întemeierea adăpostului sufletului şi de primele invenţii tehnologice ale omenirii (semănatul cu parul, aprinderea focului prin frecarea lemnelor, zdrobitul seminţelor cu pisălogul în piuă). Nu exista o construcţie mai deosebită fără gestul întemeietor al bătutului parului, ţăruşului sau pociumbului. Impulsul mişcării inconştiente de du-te-vino a generat invenţiile primare ale omenirii: piua şi pisălogul pentru zdrobitul seminţelor; semănatul cu parul sau cu băţul, aratul cu plugul, meliţatul cu meliţa.

Pornind de la practica magică a bătăii rituale se poate descifra logica unor vechi expresii populare, precum compararea bărbatului care vorbeşte mult şi monoton cu un pisălog, instrument care se mişcă du-te-vino în cea mai veche instalaţie tehnică a omenirii, piua, diferită de compararea femeii care, exact pentru acelaşi motiv, i se spune că îi merge gura ca meliţa. Gestul colindătorilor de a bate şi scormoni cu beţele în foc, sorcovitul copiilor care bat cu sorcova persoana colindată, credinţa că nucul cules fără a fi bătut nu va face nuci în anul viitor etc. Sunt acte de fertilitate şi fecunditate legate direct sau indirect de bătaia rituală. (Ion Ghinoiu)