Pelinul este plantă apotropaică din familia Compositae utilizată pentru tămăduirea unor suferinţe: malaria, durerile de stomac, umflăturile, bolile de ochi. Acesta avea şi alte întrebuinţări în satul românesc din veacurile trecute: la vopsitul lânii şi obţinerea săpunului, în practicile magice de alungare a Ielelor şi a altor spirite malefice.

Ca plantă de leac, pelinul era recoltat de descântătoare după un ritual consacrat la diferite sărbători calendaristice: Mucenici, Armindeni, Strodu Rusaliilor, Rusalii, Marina. Pelinul era la loc de cinste la Rusalii, când se purta la pălărie, în sân şi în buzunare, împodobea ferestrele şi icoanele, se punea în aşternutul patului, între haine, pe masă şi podeaua caselor pentru alungarea duhurilor şi spiritelor rele.

Pentru protecţie magică împotriva Ielelor, Căluşarii leagă şi astăzi tulpini de pelin în vârful steagului, iar în anumite momente ale jocului mestecă între dinţi frunze de pelin.

Mătura de pelin se folosea în practicile magice de întors a persoanei plecată de acasă şi de scos şi alungat boala din corpul omului, ca în descântecul: Ieşi spurc spurcat./ De la Gheorghe/ De unde te-ai aninat,/ Că eu, descântătoarea,/ Cu vin şi cu rachiu te-am îmbătat,/ Cu mătura te-am măturat,/ Cu mătura de pelin negru,/ Şi-n gunoi te-am aruncat. În ţinuturile extracarpatice, în ziua de Armindeni se organizau petreceri câmpeneşti unde se frigea haiduceşte mielul şi se bea vin amestecat cu pelin pentru subţierea şi schimbarea sângelui