Practici și credințe populare PRIMA ZI DIN POSTUL CRĂCIUNULUI

Prima zi a Postului Crăciunului era numită în popor Spolocania sau Spolocanele. În această zi, mai ales femeile obişnuiau să meargă la crâşmă, aici făcându-se dregerea după petrecerea de la Lăsatul Secului. Femeile, înainte de a pleca spre crâşmă, aveau grijă să spele tot ce exista în bucătărie, inclusiv mesele, cu leşie, leşia fiind strămoşul detergenţilor de astăzi. Făceau această spălătură pentru ca vasele să nu fie înfruptate în timpul postului, obişnuind, uneori, să le urce pe toate în pod, aici rămânând până la Crăciun. Apa care rămânea de la spălat era bună, se zice, pentru năjit (umflături la pulpa animalelor) şi pentru albeaţă la ochi.

Revenind la cârciumă, se spunea că aici se spală gura şi stomacul pentru ca acestea să fie curate de-a lungul postului. Această originală „spălare” ţinea cam toată ziua; femeile de altădată, se pare mai inventive decât cele de azi, au găsit chiar şi o motivaţie serioasă pentru aceste beţii în toată regula: beau ca să le fie cânepa frumoasă şi jucau ca să le fie „bătută” pânza!

Feţelor care nu şi-au găsit încă ursitul le (re)amintim o practică a înaintaşelor lor din Banat; acestea obişnuiau, începând cu 15 noiembrie, să adune în fiecare zi a postului câte o surcică; cu acestea fierbeau în Ajunul Crăciunului crupe fără sare; crupele erau puse pe masă pentru ca seara, venind umbra ursitului lor, să aibă ce mânca!

Dincolo de credinţe şi obiceiuri din străbuni, se cuvine, din perspectivă creştină, să ne reculegem puţin şi să încercăm să intrăm cu sufletul, mintea şi trupul curate în binecuvântatul post al Naşterii Domnului!

(Marcel Lutic – „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”)