DOINA RUȘTI (15 februarie 1957), cu strămoși veniți din Muntenegru, turci, evrei și mai ales români dunăreni, scrie proză caracterizată printr-un balcanism accentuat și cu un imaginar de surse diverse. Și-a petrecut copilăria într-un sat din sudul României (Comoșteni), într-o familie de învățători, care făceau eforturi mari să supraviețuiască într-o lume comunistă. Regulile absurde şi haosul instalat la sfârșitul dictaturii transpar ficțional în „Fantoma din moară”, roman care aduce un univers fabulos, stăpânit de fantome și de hierofanii.
Romanul a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, fiind considerat „una dintre cele mai convingătoare și expresive ficțiuni despre comunismul autohton, publicate în ultimul deceniu” (Paul Cernat). Tradus în limba germană, s-a bucurat de primire elogioasă în Neue Zürcher Zeitung: „Cartea Doinei Ruști etalează o gamă largă de aptitudini literare, care dau măsura rezistenței în istoria românească a secolului XX”.
În Encyclopedia lui J. A. Weinstock, romanul Fantoma din moară este încadrat în stilul neogotic.
În același registru fantastic sunt scrise și alte romane. „Zogru” (tradus în italiană, maghiară, spaniolă, bulgară) creează un personaj insolit și un tip de fantastic înrudit cu cel din picturile lui Chagall, după cum remarca un cotidian din Santiago de Chile: „Plin de umor în unele secvențe, în altele tragic și feroce, uneori fantastic și luminos, ca o pictura de Chagall, ceea ce predomină în această poveste minunată este figura teribilei singurătăți în care se află spiritul uman lipsit de iubire.” (Pedro Gandolfo, El Mercurio)
Recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, a beneficiat de o bursă a guvernului maghiar și de cronici entuziaste.
În aceeași manieră sunt scrise și romanele „Omulețul roșu” (2004), „Homeric” (2019) și „Paturi oculte” (2021), dar mai ales „Mâța Vinerii”. Acesta din urmă, probabil cel mai tradus roman a fost elogiat pentru tipul de imaginar și pentru stil:
„Mâța Vinerii – o jubilație stilistică, o literatură vitală, cum era Parfumul lui Suskind până la un punct și Laur al lui Evgheni Vodolazkin, de la alt punct, mai departe.” (Dan C. Mihăilescu).
Szenkovics Enikő a primit Premiul pentru traducere romanului acesta din partea Uniunii Scriitorilor Maghiari (Budapesta, 2017).
Un loc special ocupă romanul „Manuscrisul fanariot” (2015), tradus parțial în engleză, care abordează un tip de realism magic, fabulatoriu și liric pe alocuri.
Alte romane adoptă un realism crud. Între acestea, „Lizoanca”, despre care presa din țară și din străinătate a scris la superlativ, a primit Premiul „Ion Creangă”, al Academiei Române, 2009. S-a vorbit adeseori despre valoarea literară a romanului („La Opinion” – Murcia, „La Jornada”, Mexico) și despre veridicitatea scrierii:
„Doina Ruști, cu o desfășurare gradată a poveștii, prelungește durerea și groaza până la limite nebănuite, aducând la suprafață cauzele. A reușit să scrie despre acea parte întunecată și chiar invizibilă a societății, punându-i sub semnul întrebării multe dintre elementele esențiale. Doina Ruști are capacitatea rară de a surprinde ipocrizia indivizilor și a societății, violențele de tot felul sub cele mai inofensive forme, dar în același timp, sub lentoarea derulării epice, ele au o funcție constant erozivă. O scriitură picturală și cinematografică, dată și de utilizarea perfectă a comparației”. (Ramón Acín, Turia, 2015).
Un cotidian din Budapesta o așează între cele mai bune cărți traduse în 2015, alături de Supunerea lui Houellebecq, iar Il Libero (Torino) o compară ca stil cu Ciuma lui Camus.
„Omulețul roșu” s-a bucurat de cronici pozitive în țară și în Italia, fiind apreciată atât originalitea expresiei („La Stampa”), cât și complexitatea subiectului („Il Venerdì di Repubblica”) ori tipul de fantastic („Stato”).
Preocupată atât de registrul fantastic cât și de cel realist, Doina Ruști reușește să scrie la fel de convingător și despre atrocitățile lumii contemporane, și despre idealurile înalte. Personajele ei, fie realiste fie fantastice, sunt memorabile și marcante. În romanele sale se regăsesc adeseori violatori, ucigași, oameni flămânzi, viciați și consumați de idealuri mărunte. Dar cu aceeași mână sigură, de romancier versat, Doina Ruști construiește și personaje fantastice, elfi, spiriduși, fantome, motani fermecați și vrăjitori, care i-au făcut pe unii critici să-i compare opera cu cea a lui Bulgakov, Süskind ori Marquez (apud Dan C. Mihăilescu, Bojidar Kuncev).
Tematica diversă și puternic ancorată în actualitate, ca și „capacitatea rară a Doinei Ruști de a schimba cu ușurință registrele narative o așează între scriitorii de primă mărime ai literaturii românești contemporane” (Nicolae Breban).
Doina Ruști trăiește în București, este scenaristă, iar ocazional face și regie de film. A regizat un film de scurt metraj, după povestirea sa, Cristian, care a avut premiera la Cannes, 2015, fiind selectat și în alte festivaluri internaționale. De asemenea, a scris dialogurile pentru Miracolul din Tekir (Premiul pentru cel mai bun film elvețian, Zürich, 2016) și scenariul pentru documentarul The Greek Slave (r. Germain Kanda), selectionat la One World Romania’s, 2015.
Din 2019 a renunțat la catedra universitară, în momentul de față ținând doar cursuri de scriere creativă, la Universitatea din București.
Coordonează colecția Biblioteca de Proză Contemporană a Editurii LITERA, București.
Semnează cu pseudonimul Ruști, convinsă fiind că renunțarea la numele strămoșilor constituie una dintre marile încercări ale unui om.
Scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase cotidiene sau reviste literare internaționale, între care El Mercurio (Santiago de Chille), Neue Zürcher Zeitung, Il Manifesto, Las Últimas Noticias, La Jornada (Mexico City), Stato Quotidiano, Turia, La Stampa, La Opinión, Il Libero, Magyar Nemzet, La Repubblica, Beijing Daily.
(conform http://doinarusti.ro)
