VAL[eriu] BUTNARU (17.IV.1955, Chişinău), dramaturg. Este fiul Anei (n. Mocanu), muncitoare, şi al lui Sevastian Butnaru, şofer. După absolvirea Facultăţii de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Chişinău (1980), se dedică activităţii teatrale.

Director artistic al Teatrului „Eugene Ionesco” din Chişinău începând din 1991, a scris piesele „Ţin minte că va ninge şi vom fi fericiţi”, „Mâine sau poate poimâine”, „Departe sunt de tine”, „La Veneţia e cu totul altfel”, „Apusul de soare se amână”,” Iosif şi amanta sa”, toate puse în scenă aici.

Ca animator al Teatrului „Eugene Ionesco”, Val Butnaru intenţionează, după propria-i mărturisire, să monteze „întreaga operă a acestui mare maestru […] de pe poziţiile actualităţii”, ceea ce, pe plan literar, echivalează cu şansa de a ridica dramaturgia din spaţiul basarabean, sleită de un realism terestru, la forme dinamice de expresie.

Piesele sale refuză patosul optimist, promovat de sistemul totalitar, valorificând situaţii instabile şi groteşti, proprii teatrului absurdului. De aici proiecţiile lor accentuate în metafizic, aplecarea insistentă a autorului spre motivele mitologice, apelurile dese la motivele biblice.

Piesa „Iosif şi amanta sa” (1992) a fost distinsă de Academia Română cu Premiul „Ion Luca Caragiale”.

SCRIERI (selecţiuni): „Iosif şi amanta sa”, Chişinău, 1992; „Saxofonul cu frunze roşii”, Chişinău, 1998; „Cum Eclesiastul discută cu proverbele”, Chişinău, 1999; „Apusul de soare se amână”, Chişinău, 2003.

(Nicolae Bileţchi, Academia Română – Dicţionarul General al Literaturii Române, A/B,

Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004, p. 719)