Potrivit creştinilor, pe 25 martie Arhanghelul Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos. în calendarul popular sărbătoarea aceasta se mai numeşte şi Blagoviştenia.
O altă denumire din popor era Ziua Cucului. Cucul, perceput ca încarnare a strămoşului mitic, pasăre cu un pronunţat substrat erotic, anunţa sosirea efectivă a primăverii. Primul său cântec se întâmpla, de obicei, la Buna Vestire, fiind aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Dacă nu erau îndeplinite aceste condiţii rituale, oamenii respectivi nu beneficiau de toate acele lucruri în anul care urma. Dacă primul cântec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol, în partea stângă sau în spatele omului, erau semne de rău augur, după cum indică şi versurile: „Cucu-n spate mi-a cântat / Şi moartea m-a săgetat!”; mai mult, dacă cineva auzea cucul toată primăvara se credea că va muri în scurt timp!
Pe aceleaşi coordonate se situează şi întrebarea: „Cucule, puiucule! / Câţi ani îmi vei dărui / Până ce eu voi muri?”, după care se număra cântecul cucului (de câte ori îşi striga numele). Pe de altă parte, flăcăii şi fetele îl întrebau pe cuc lucruri care îi interesau mai mult, precum: „Cucule, voinicule! / Câţi ani îmi vei da / Pân’ m-oi însura (mărita)?”.
Tăcerea cucului aducea mare bucurie celor care întrebau, deoarece aceasta echivala cu o căsătorie grabnică, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de aşteptare. Fetele mari nu se sfiiau să-l ucidă, capul cucului fiind considerat unul dintre cele mai sigure talismane; pus de fete în sân atunci când mergeau la joc, se credea că face ca respectivele fete „să fie dorite şi aşteptate cum e cucul!”. De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată şi pusă în scăldătoarea fetelor, în aceeaşi speranţă că ochii flăcăilor nu le vor ocoli. Mai mult, prin Bucovina, cei îndrăgostiţi credeau că vor putea fi trataţi de boala… iubirii ungându-se în dreptul inimii cu untură de cuc! Comportamentul cucului a făcut din el un simbol al nestatorniciei şi, mai ales, al adulterului, al dragostei tăinuite, numită în popor şi „boala cucului”, aici avându-şi originea şi cunoscuta expresie „Măi băiete cucuiete ce ţi-e capul tot la fete!”.
La Buna Vestire se fac multe praznice şi se dă de pomană. După cum se ştie, acum este şi dezlegare la peşte, peştele fiind celălalt „personaj” central al acestei sărbători. În plan simbolic, peştele se apropie de cuc, având un pronunţat substrat sexual. Există în popor un basm în care o tânără fată rămâne gravidă după ce a mâncat peşte. Consumul ritual de peşte este justificat prin credinţa că cei ce vor face aşa vor fi sănătoşi ca peştele tot anul. Totuşi, existau oameni care nu aveau voie să consume peşte; astfel, femeile gravide care mâncau peşte năşteau copii băloşi şi mucoşi, iar copiii care încă nu apucaseră să vorbească ar fi rămas muţi ca peştii dacă mâncau peşte în general, nu numai la Buna Vestire. Vremea din fiecare sfert de zi al acestei sărbători se crede că prevesteşte un anotimp întreg. De asemenea, se spune că vremea de acum se va repeta la Paşti.
Aceasta este sărbătoarea Blagovişteniei, una în care cucul şi peştele au roluri principale. Însă, în spatele lor, trebuie să vedem tot spiritele strămoşilor, spirite care veghează mereu la buna rânduială a lumii cu dor, adică a lumii celor vii.