SĂRBĂTORI POPULARE – PRICUPUL, IDOL CARE OFILEŞTE ŞI STRICĂ HOLDELE

Pricupul este o reprezentare mitică a Calendarului popular care a preluat data şi numele Sfântului Mare Mucenic Procopie din Calendarul bisericesc. Atribuţiile lui erau să „pricopească” (să grăbească) coacerea cerealelor semănate primăvara (Moldova) şi să ferească holdele, mai ales cânepa, de grindină şi vijelie (Muntenia, Oltenia, Transilvania, Bucovina).

Dacă nu-i este respectată ziua, Pricupul poate da arşiţă care pripeşte (forţează) şi usucă cerealele înainte ca acestea să bage bob în spic.

Pricupul este un exemplu de amalgamare a credinţelor creştine cu cele precreştine. Conform Mineiului pe luna iulie, Procopie a fost un personaj real care a trăit în vremea împăratului Diocleţian şi a luptat împotriva credinţei în idoli. Povestea ascultată de popor la biserică, cum că acesta, fiind dus la căpetenia idolilor, a dărâmat prin puterea credinţei sale statuile idolilor, a avut un efect neaşteptat: Sfântul Procopie din Calendarul creştin devine Pricupul din Calendarul popular, o reprezentare mitică meteorologică, un idol care ofileşte şi strică recoltele înainte ca acestea să rodească.