Peste un zeu al vegetaţiei, protector al cailor, vitelor cu lapte şi holdelor semănate, identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul trac, creştinismul a suprapus pe Marele Mucenic Gheorghe, care este celebrat în ziua de 23 aprilie. Această reprezentare mitică se numeşte Sângiorz în Transilvania şi Banat, Sfântul Gheorghe în Moldova, Muntenia şi Oltenia.
Împreună cu Sâmedru (26 octombrie), Sângiorzul împarte anul pastoral în două anotimpuri simetrice: vara – între Sângiorz şi Sâmedru, şi iarna – între Sâmedru şi Sângiorz. Ei poartă la brâu cheile anului cu care Sângiorz închide iarna şi deschide vara la 23 aprilie, iar Sâmedru închide vara şi deschide iarna la 26 octombrie. Un sfânt înfrunzeşte codrul, celălalt îl desfrunzeşte. Între ei este încheiat un rămăşag pe viaţă şi pe moarte: dacă copacii sunt neînfrunziţi pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângiorz.
Cei doi sfinţi sunt, în Calendarul popular, divinităţi pastorale de origine indo-europeană şi prezintă evidente asemănări cu Sântoaderul cel Mare, celebrat în sâmbăta din Săptămâna Caii lui Sântoader. Sângiorzul şi Sântoaderul au în credinţele, folclorul şi iconografia românească trăsături comune cu Cavalerul trac: sunt divinităţi tinere, purtate în spate de cai (Sângiorz) sau au ei înşişi copite de cai (Caii lui Sântoader), purifică spaţiul de forţele malefice, omoară balaurul, încuie iarna şi descuie vara.
