Astăzi vom face referire, în avans, asupra unei sărbători pe care românii o respectă cu sfinţenie.

Pe 29 august creştinii păzesc o zi de tristă aducere aminte: Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Boteză­torul.

În popor există numeroase legende despre Sfântul Ioan Botezătorul. O asemenea legendă îl înfăţişează pe Ioan ca pe un beţiv care se refugiază într-o pădure pentru reculegere şi răscumpărarea păcatelor; de aici pleca, uneori cu crucea în mână, în lume. Aşa s-a întâlnit cu Domnul Iisus, codindu-se mult până a acceptat să-l boteze. Într-o altă legendă, Dumnezeu îl îndrăgeşte nespus datorită modului extrem de simplu în care-şi făcea rugăciunea, tocmai de aceea alegându-1 să-i boteze fiul, Sfântul Ioan devenind astfel nănaşul Domnului Hristos. O a treia le­gendă, devenită în timp colindă, cunoscută în tot spaţiul românesc, ne arată un sfânt blestemat de mama sa să se transforme în animal sălbatic; ca atare, Sfântul Ioan ar fi fost vreme de nouă ani şi nouă zile cerb; redevenind om, a ridicat o mănăstire şi mai apoi l-a botezat pe Domnul Iisus.

Prin zonele de sud ale României se crede că este unul din sfinţii cei mai apropiaţi de Dumnezeu. În timp ce bucovinenii îl consideră patronul pruncilor, având grijă ca aceştia să nu moară nebotezaţi.

Sărbătoarea de la sfârşitul lunii august avea, pe lângă denumirea din titlu, şi altele, precum: Sfântul Ioan Cap Tăiat, Sfântul Ioan Taie Capul pe Varză (Curechi), Crucea Mică sau Brumariul. În legătură cu această sărbă­toare, o legendă aminteşte că Sântion ar fi fost un tânăr sărac de o rară frumuseţe. Într-o zi, o femeie bogată l-a invitat peste noapte la ea. Sfântul, nevrând să intre în păcat, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să-i i-a frumuseţea cea ademenitoare. Se spune că Dumnezeu i-a ascultat ruga şi l-a învăţat să-şi taie capul! Făcând Sântion acest lucru s-a pomenit cu un cap de oaie în locul frumosului său cap, scăpând astfel de păcat. Amintirea acestei fapte rare ar fi comemorată în fiecare an pe 29 august.

O altă legendă, auzită mai des prin Bucovina, inspirată din episodul evanghelic al omorârii Sfântului loan, arată cum însuşi împăratul Irod, atunci când era adus capul sfântului pe un blid, şi-ar fi blestemat fiica: „De amu, draga mea, tot să joci! Potrivit acestei legende, de atunci fata împăratului joacă într-una, ea întruchipând, conform mentalităţii arhaice, frigurile sau malaria, un bolnav de friguri, tremurând mereu, asemenea unui om care joacă. Ca atare, Sântionul de Toamnă era ţinut, în special, pentru friguri, multele interdicţii privitoare la tăiatul fructelor şi legumelor cu formă rotundă amintindu-le oamenilor de la sate de tristul episod al tocării (ciopârţirii) capului sfântului (ca) pe varză. Astfel, mulţi oa­meni mâncau numai struguri, evitând să mă­nânce curechi, fructe cu forma rotundă şi/sau ro­şii, usturoi, legume roşii sau vin roşu. În acest sens, nu se mânca din blid, totul rupându-se cu mâna, pe 29 august fiind interzis cu desăvârşire să se taie ceva cu cuţitul. Excepţie de la aceste interdicţii făceau numai femeile însărcinate.

Mai precizăm că, mai ales în timpul acestei sărbători, măturile erau încărcate cu forţe magice, mânuirea lor implicând o ritualitate complexă. Legate de un străvechi cult dendrolatric, închipuind adesea un strămoş mitic, măturile nu puteau fi nicidecum folosite pe 29 august, folosirea lor „deranjând” liniştea mor­ţilor. însă spiritele morţilor puteau fi îmbunate dând de pomană mere, pere sau castraveţi. (etnolog Marcel Lutic)