TÂRGUL DE CRĂCIUN LA NEAMŢ 2019

Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ dau startul unei noi ediţii a Târgului de Crăciun la Neamţ. Astfel, vineri, 13 decembrie 2019, începând cu ora 18:00, va avea loc spectacolul de deschidere a ediţiei a patra a Târgului. Vor evolua pe scena de pe Platoul Curţii Domneşti formaţia „Provincialii”, grupul vocal „Floare de colţ” al Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ (coordonatori fiind Georgiana Şerban-Axinte şi Laurenţiu Marian), elevii clasei de canto, muzică uşoară, din cadrul Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ (coordonatoare, Paula Nicorescu-Ghivirigă), pentru ca finalul programului artistic pregătit de organizatori să-i aparţină îndrăgitei cântăreţe Antonia.

De asemenea, în spaţiul dedicat de organizatori Târgului de Crăciun, publicul va putea să descopere o serie de suprize. Oferta bogată a produselor aflate la vânzare în căsuţele care împrejmuiesc arealul Târgului va fi completată de posibilitatea pietrenilor de a se fotografia în interiorul unui spaţiu dedicat special Sărbătorii Crăciunului. Nu va lipsi din peisaj nici Moşul, cel aducător de daruri. Iar la Căsuţa sa de pe Platoul Curţii Domneşti, meşterii populari din ţinutul Neamţ îi vor introduce pe cei mici în lumea minunată a meşteşugului. Aici vor fi create diverse obiecte, de la cele simple, decorative, până la complexele măşti populare.

Organizatorii îşi doresc ca prima seară a Târgului de Crăciun la Neamţ, ediţia 2019, să fie una de mare sărbătoare.

***

PROVINCIALII

Trupa s-a înfiinţat în 2001. Doi ani mai târziu, „Provincialii” îşi lansează primul album discografic – „Un minut”. După aproape două decenii de activitate concertistică, trupa Provincialii are în palmares sute de concerte, șase albume, două participări la Eurovision (locul 2 în selecția națională), două premii la Festivalul „Mamaia” (locul 1 la interpretare, locul 2 la creație), participare la „Cerbul de Aur” și probabil mai multe o mie de ore petrecute pe scenă. Înființată ca rod al frumoasei prietenii dintre Ionuț Ungureanu (solistul trupei) și Eugen Radu (pianistul), trupa și-a propus încă de la început să facă muzică la un nivel cât mai înalt, neținând cont neapărat de tendințele modei din showbiz-ul autohton și ferindu-se pe cât posibil de implicarea în cancanuri mondene.

Repertoriul variază între pop rock-ul autentic, în care se reflectă bine natura romantică a componenților trupei, și etno pop rock, o direcție abordată cu tot mai multă dedicare în ultimul an, de când trupa s-a extins, ajungând la o componență stabilă de zece membri, la care se adaugă colaboratori ce intervin în anumite concerte și la înregistrările de studio. Formula actuală cuprinde structura clasică de band pop rock, la care se adaugă suflători și un violinist de top – Sandu Rotaru, fost prim solist la Orchestra de Cameră din Chișinău. Aranjamentele orchestrale premise de noua formulă, dar și atașamentul real al membrilor trupei față de tradiție, au încurajat „Provincialii” să construiască un repertoriu bazat pe bucăți muzicale din folclorul românesc și internațional, pe care le reiterpretează în stil propriu, aducând-le în actualitate, fără a le pierde însă esența.

Concertele „Provincialii” înseamnă mai mult decât muzică bună, cântată bine, înseamnă spectacol, energie, interacțiune cu publicul, dans și multă bucurie. Pentru că întreaga echipă se pregătește intens pentru fiecare întâlnire recital, acordând atenție fiecărui detaliu. Aceasta face ca trupa să își fi format de-a lungul timpului un nucleu de fani, foarte dedicați, care o susțin ori de câte ori trupa are un recital public în orașul sau în zona în care locuiesc aceștia. Profilul susținătorilor „Provincialii” se aseamănă destul de bine cu profilul componenților formației: oameni care cred în valorile tradiționale, au sau își doresc familii, care își respectă semenii și mediul înconjurător.

Fie că e vorba despre un concert de club, un recital în aer liber, un festival sau o petrecere privată, Provincialii reușesc să își transmită marea bucurie de a trăi, bucurie care devine molpisitoare, astfel încât trupa este rechemată întotdeauna în locul în care a concertat o dată.

GRUPUL „FLOARE DE COLŢ”

A luat fiinţă datorită strădaniei îndrăgitei interprete a folclorului nemţean, Georgiana Şerban-Axinte. Fondatoarea grupului activează de ani buni ca profesor de canto la Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ. Dragostea şi aplecarea către nestematele folclorului autohton s-a împletit în mod armonios cu dedicarea sa de a împărtăşi bucuria cântului celor mai mici artişti ai ţinutului. Făcând o selecţie riguroasă a celor mai talentaţi elevii ai săi, Georgiana Şerban-Axinte a pus bazele grupului „Floare de colţ”, care de câţiva ani străluceşte artistic pe scenele naţionale.

CLASA DE MUZICĂ UŞOARĂ A ŞCOLII POPULARE DE ARTĂ PIATRA-NEAMŢ

De mai bine de patruzeci de ani la Şcoala Populară de Artă funcţionează şi o clasă destinată celor pasionaţi de muzica uşoară. Iniţial, disciplina Muzică era studiată doar în cadrul cursurilor de canto. De la această catedră au predat profesori precum Ionel Apetrei şi Vasile Vasile. Mai apoi, odată cu apariţia claselor de instrumente, teorie şi solfegii, cursul de muzică a primit o şi mai mare personalitate, astfel apărând clasa de canto. Magistre, ani la rând, au fost Smaranda Ciuhandru şi Nela Frîncu, printre elevii ajunşi pe scenele muzicale ale ţării şi ale lumii numărându-se, printre mulţi, mulţi alţii, interpreţii Angela Ciochină şi Mihai Trăistariu.

Din 2000, cursul de canto capătă triplă specializare – canto clasic-religios, canto muzică uşoară şi canto muzică populară.

Clasa de muzică uşoară a dus mai departe tradiţia calităţii moştenită din trecut, cadre didactice precum Maria Ţifrea, Roxana Apreutesei sau Paula Nicorescu-Ghivirigă făcându-şi pe deplin datoria profesională.

În prezent, clasa de canto-muzică uşoară este coordonată de Paula Nicorescu – Ghivirigă.

ANTONIA

Pe numele real, Antonia Clara Iacobescu s-a născută la Bucureşti, pe 12 aprilie 1989. Este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de la noi, care și-a început cariera în lumina reflectoarelor, ca model. A copilărit în Statele Unite, unde, la nouă ani lua lecții de canto. A absolvit liceul în Las Vegas și și-a făcut intrarea în lumea showbiz-ului pozând pentru diverse cataloage de modă. Ea a avut colaborări cu numeroase agenții de renume, însă după revenirea în România, Antonia a renunțat la modeling. Cariera în muzică a Antoniei a fost influențată de întâlnirea cu Tom Boxer, care i-a și compus prima piesă, „Roses on Fire”, urmat de un alt hit, „Morena”. Apoi cariera Antoniei a înflorit, iar talentul și frumusețea ei i-au cucerit pe iubitorii de muzică.

Dintre piesele muzicale prin care a cucerit publicul, amintim: „Marionette”, „Pleacă” (feat. Vunk), „Shake it mamma”, „I got you”, “Jameia”, „Marabou”, „Nu stau în Hawaii”, “”Hurricane” (feat. Puya), „Întoarce-te acasă” (feat. Holograf), „Wild horses” (feat. Jay Sean), „Chica Loca”, „Dream About My Face”, „Greșesc”, „Vorbește lumea”, „Sună-mă” (feat. Carla’s Dreams),  „Dor de tine”, „Iubirea mea”.

În 2015 i-a apărut albumul „This is Antonia”, album care cuprinde mare parte dintre succesele menţionate.