UN NOU RECITAL CAMERAL ÎN STAGIUNEA MUZICALĂ

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cuj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, continuă seria recitalurilor din cadrul Stagiunii muzicale 2022-2023. Astfel, miercuri 10 mai 2023, începând cu ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamţ, melomanii pietreni au prilejul unei noi întâlniri cu pianistul Luca Toncian și cu violonistul Francesco Ionașcu. Programul muzical cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart,Fritz Kreisler, Arvo Pärt și César Franck.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

***

Luca Toncian s-a născut în 1989, în Cluj-Napoca. A început studiul pianului la vârsta de șase ani, cu prof. Maria Jidav, continuând apoi cu conf. univ dr. Cipriana Gavrişiu. De la șaisprezece ani a studiat în Austria, la Salzburg, la renumita Universitate de Muzică „Mozarteum”, pe care a absolvit-o, cu Diplomă de Excelenţă, în 2014 (clasa profesor Cordelia Höfer-Teutsch).

În studenție, a beneficiat timp de un an de o bursă Erasmus în Germania, la clasa profesorului Wolfram Schmitt-Leonardy de la Universitatea de Muzică şi Teatru din München. A urmat şi un program post-universitar la Universitatea „Mozarteum”, la clasa profesorului Andreas Groethuysen.

În prezent, este asistent universitar doctor în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Numeroase cursuri de măiestrie i-au inspirat viaţa de muzician, având posibilitatea de a lucra cu pianişti si pedagogi renumiţi, precum: Paul Badura-Skoda, Lory Wallfisch, Sergio Perticarolli, Frank Wibaut, Diana Kettler, Ninuca Oşanu şi alţii.

Experienţa concertistică l-a purtat pe scene naționale si internaționale. Pe lângă recitaluri solistice şi de muzică de cameră susţinute în Austria, Germania, Elveţia, Spania, Italia şi România, a cântat ca solist cu orchestre simfonice: „Sinfonie Orchester Berlin” (în sala mare și sala de muzică de cameră a Filarmonicii din Berlin), Orchestra Filarmonică a Thailandei (Bangkik), Orchestra Elveției de Est, Orchestra Filarmonică din Bad Reichenhall (Germania), Filarmonica „Moldova” (Iaşi), Filarmonica Transilvania (Cluj-Napoca), Filarmonica  de Stat Arad, „Noua Orchestră Transilvană” (Bistriţa), colaborând cu dirijori renumiţi: Stanley Dodds, Andreas Wittmann, Renchang Fu, Rainer Koch, Albert Seidl, Terje Mikkelsen, René Häfelfinger, Alexandru Lăscae, Theo Wolters, Dorin Frandeş, Petronius Negrescu, Florin Totan.

Ca pianist, a participat la numeroase concursuri în străinătate, fiind laureat al Concursului Internaţional de Pian, Bangkok,Thailanda (2013), al Premiului „Franz Schubert”, San Cristoforo, Italia (2013), al Concursului Internaţional de Pian „Memorial Isidor Bajic”, Novi Sad, Serbia (2008). A câştigat numeroase concursuri organizate în România, fiind recompensat în 2004 cu marele premiu „Lira de Aur” (Suceava).

A desfăşurat activităţi muzicale în calitate de brusier al fundației „Sonoro” și ca membru al unor fundaţii, precum: „Live Music Now” – Salzburg, „Remember Enescu” – Bucureşti, „Sigismund Toduţă” – Cluj-Napoca.

Francesco Ionașcu s-a născut, într-o familie de muzicieni, la 21 decembrie 1991, la Venezia.

A început studiul muzicii la vârsta de patru ani, iar cel al viorii la vârsta de șase ani, la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, la clasa profesoarei Mariana Suma, continuând apoi cu prof. Ioan Moldovan, prof.univ.dr. Valeriu Maior de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și cu Robert Truț, violonist la Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca.

A absolvit studiile Bachelor of Music (Honours) la Royal College of Music din Londra, la clasa profesorilor Natalia Lomeiko și Yuri Zhislin, cu distincția de „First Class”. De asemenea, este absolvent al cursurilor de masterat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa prof. univ. dr. Nicușor Silaghi.

În septembrie 2019, a obținut titlul de „Doctor” cu distincția „Suma Cum Laude”, cu lucrarea intitulată „De la partitură și semnificații la o concepție interpretativă proprie: creația violonistică a lui Șostakovici”.

Din anul 2019, este „Young-master professor” în cadrul Festivalului SoNoRo, concertând alături de mari artiști: Daishin Kashimoto (concert-maestru la Berliner Philharmoniker), Bernhard Naoki Hedenborg (Wiener Philharmoniker), Alexander Sitkovetski, Diana Ketler, Răzvan Popovici.

În present, este lector universitar la Academia Națională de Muzică „Gheoghe Dima” din Cluj- Napoca.

Până la 29 de ani, a susținut peste 120 de concerte ca solist cu prestigioase orchestre din România și străinătate: London Schubert Players, Bristol Metropolitan Orchestra, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” București, Orchestra Națională „Serghei Lunchevici” Chișinău, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Orchestra Filarmonicii „Oltenia” Craiova și de asemenea, orchestrele filarmonicilor din Sibiu, Brașov, Oradea, Satu- Mare, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Arad, Bacău.

Dintre dirijorii sub bagheta cărora a cântat amintim: Lawrence Foster (S.U.A.), Vladimir Ashkenazy (Rusia), Sir Roger Norrington (Marea Britanie), David Crescenzi (Italia), Franz Lamprecht (Germania), Francois Robert Girolami (Franța), Alexandru Lăscae (Olanda), Gemesi Gheza (Ungaria), Cristian Mandeal, Sabin Pautza, Cristian Sandu, Cristian Oroșanu, Mihail  Agafița,  Horia  Andreescu,  Petre  Zbârcea,  Ilarion  Ionescu-Galați,  Tiberiu  Soare, Ovidiu Bălan, Romeo Râmbu, Matei Pop, Vlad Agachi, Florin Totan, Janko Zsolt. De asemenea, a susținut numeroase concerte în străinătate: Anglia, Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, în locații importante: St. James’s Piccadilly, Steinway Hall, St.Mary Abbots Church (Londra), Tonnhalle (Dusseldorf), Ambasada României din Paris și Londra, Theatre Municipal „Armand” (Salon de Provence), Teatro „Verdi” (Mantova), Ateneul Român și Sala Palatului (București).

Este laureat a peste 25 de concursuri naționale și internaționale, printre care: premiul I la BPSE Chamber Music Competition, Londra (iunie 2012), premiul  III și premiul Asociației Criricilor Muzicali la Concursul Internațional „Ștefan Ruha” (2008), finalist la „Eurovision Young Musician” (2006), premiul II la Concursul Internațional „Jeunesse Musicales” (2005), premiul I și premiul Special al Juriului pentru interpretarea piesei „Le Streghe” de Paganini la Concursul Internațional „Remember Enescu” (2003), premiul special al juriului la Concursul Internațional „A Postachini” din Fermo, Italia (2002).

A participat la cursuri de măiestrie cu prestigioși violoniști precum Pinchas Zukerman, Ivry Gitlis, Maxim Vergeorv, Shlomo Mintz.