VARUJAN VOSGANIAN, NOMINALIZAT LA PREMIUL “CREANGĂ”

VARUJAN VOSGANIAN, scriitor şi politician de etnie armeană, s-a nascut la 25 iulie 1958, în Craiova. A absolvit Liceul “Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, oraş în care a copilărit, precum şi, în 1982, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Comerţ. În 1991 absolvea şi Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, iar în 1998 devenea doctor în ştiinţe economice.

Este membru fondator al Societăţii Române de Economie, International Adviser al Centrului European de Studii Politice al Uniunii Europene, membru al Young Politicians Club.

A fost ministru al Economiei şi Comerţului, în perioada 2006-2007, ministru al Economiei şi Finanţelor, în perioada 2007-2008.

Este conferenţiar universitar la Facultatea de Relaţii Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 2005.
A publicat lucrări de economie şi politică, dar şi de proză şi poezie:

  • Șamanul Albastru, București, Editura Ararat, 1994
  • Statuia Comandorului, București, Editura Ararat,1994
  • Ochiul alb al reginei, București, Editura Cartea Românească, 2001 (poezii, volum selectat pentru Jubileul Asociației Traducătorilor de Literatură Americană, Chicago, 2002)
  • Iisus cu o mie de brațe, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004 – poezii;
  • Cartea șoaptelor, Editura Polirom, Iași, 2009.
  • Jocul celor o sută de frunze și alte povestiriEditura Polirom, Iași, 2013
  • Cartea poemelor mele nescrise, Editura Cartea Românească, 2015
  • Copiii războiului, Editura Polirom, 2016

Mare parte a cărților sale a cunoscut traduceri în limbile armeană, spaniolă, italiană, maghiară, franceză, suedeză, bulgară, germană, portugheză, persană, poloneză, olandeză, croată şi engleză.

A câştigat multe premii pentru scrierile sale:

  • Premiul „Cea mai bună proză a anului” pentru volumul „Statuia Comandorului”, Uniunea Scriitorilor Bucureşti (1994)
  • Premiul internațional de poezie „Nichita Stănescu”, Chișinău (aprilie 2006)
  • Premiul „Cartea anului 2009” pentru romanul „Cartea șoaptelor” acordat de revista „România literară” (2009)
  • Premiul „Cea mai buna proză a anului”, revista Convorbiri Literare (2009)
  • Premiul „Ion Creanga” al Academiei Romane (2009)
  • Premiul „Cea mai buna proză a anului” pentru romanul „Cartea șoaptelor”, revista literară Viața Românească (2010)
  • Premiul „Cea mai buna proză a anului” și „Premiul cititorilor” pentru romanul „Cartea șoaptelor”, revista „Observatorul cultural” (2010)
  • Premiul „Cea mai buna proză a anului” pentru romanul „Cartea șoaptelor”, revista literară Argeș (2010)
  • Trofeul Mihail Sebastian pentru romanul „Cartea șoaptelor” și Premiul „Tristan Tzara” pentru poezie, conferit de revista multiculturală Niram Art în colaborare cu ICR Madrid (2010)
  • Marele Premiu ANGELUS, Premiul Cititorilor „Natalia Gorbanevskaia” și Premiul pentru „Cea Mai Buna Traducere”, în cadrul Galei Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS (2016)

Despre actul de creaţie literară Varujan Vosganian afirma că „e important să naşti ceva care să rămână dincolo de moarte”, adăugând că scrierea unei cărţi echivalează cu o împrospătare a fiinţei, cu detaşarea de complexul morţii.