GABRIELA ADAMEȘTEANU – „CRESCÂND ÎNTRE DOI NOSTALGICI”
Pe 1 Martie 2021, în cadrul Galei Premiului naţional „Ion Creangă”, Opera omnia, scriitoarea Gabriela Adameșteanu devenea cea de a cincea laureată a prestigiosului premiu destinat prozatorilor din literatura română. Alături de laureată, atunci mai erau nominalizaţi scriitorii: Ştefan Agopian, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeşu, Radu Cosaşu, Doina Ruşti, Dumitru Ţepeneag.
Juriul care a certificat câștigătorul din 2021 l-a avut ca preşedinte pe scriitorul Nicolae Breban, membru al Academiei Române. În procesul de jurizare au mai fost implicaţi scriitorii şi criticii literari: Bogdan Creţu, Mircea A. Diaconu, Constantin Dram, Adrian Dinu Rachieru, Theodor Codreanu și Cristian Livescu.
Cum, în cadrul proiectului Premiul naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, este prevăzută editarea unei lucrări a laureatului, în stilul prozei marelui povestitor, scriitoarea Gabriela Adameșteanu a finalizat cartea autobiografică „Crescând între doi nostalgici”, pe care a predat-o spre publicare Editurii Nona. Cartea se adaugă unei serii de antologii din creaţia laureaţilor, constituindu-se astfel Seria „Prozatori români laureaţi ai Premiului Naţional de proză «Ion Creangă»”. Până acum au mai apărut: „Ivan Turbincă şi Iapa Troiană” (Dumitru Radu Popescu), „Amintiri ale celui ce pare că am fost” (Nicolae Breban), „Viaţa altora” (Eugen Uricaru), „Scara ruptă” (Dan Stanca), „Trădarea” (Gheorghe Schwartz).
Volumul autobiografic este deschis cu un motto ales de autoare: „Nu există autobiografie lineară, certă, cronologică, ci numai frânturi ca din ceață, care vin spre tine în dezordine. Nu se poate să te povestești fără a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri. Evanescența nu numai a amintirilor, dar și a persoanei care le deapănă: ea e compusă din mai multe, uneori juxtapozabile, niciodată identice. O viață nu e o biografie, ci o suprapunere de clișee biografice. Cele mai multe, nesemnificative.” (Monica Lovinescu, „Jurnal”, 1985-1988, Editura Humanitas, București, 2002)
Relația personală cu opera Marelui Povestitor este cuprinsă într-unul dintre capitolelel cărții : „m auzit de Ion Creangă pe vremea când «Harap Alb mi se părea o poveste foarte lungă, pe care o ascultam cu sufletul la gură. Am crescut cu poveștile lui Creangă, de mică. Mi le-a citit la început tatăl meu, un mare admirator al Moldovei și al lui Creangă. Era profesor de istorie și fusese director al gimnaziului din Tg. Ocna, până în 1946, când ne-am mutat cu toată familia la Pitești. Am avut o memorie foarte bună și-i știam pe dinafară și pe Creangă, și pe Eminescu, autorii care pot spune că mi-au legănat copilăria. Au urmat apoi cărțile lui George Călinescu despre ei, atunci când încercam să ajung la misterul vieților unor autori dragi. Așa cum am spus în discursul rostit la decernare, cred că Ion Creangă nu trebuie cantonat la vârsta copilăriei, el se cuvine studiat în anii «mari», citit la maturitate, ca depozitar al unei culturi esențiale și al unui stil rafinat, inimitabil. Cărțile noi despre el demonstrează că poate fi și trebuie mereu redescoperit, ca un contemporan al nostru, arta lui având valențe multiple. Despre cum a influențat proza românescă, aș lăsa specialiștii să spună, dar mi-amintesc că Sadoveanu l-a menționat statornic ca pe un maestru al său.”
MIHAI COȘERARIU – „RĂTĂCIRI”
Sub titlul incitant „Rătăciri”, prin Editura Nona, , Mihai Coșerariu propune cititorilor săi, pentru anul 2023, al nouălea volum de poezii.
Lansarea acestuia a avut loc la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț pe 15 iunie 2023. Evenimentul în sine marca împlinirea a 134 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu. Invitații lansării de carte au fost: Ionel Simota, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov, poetul Gheorghe Filip, din Miercurea Ciuc, Vasile Checheriță, poet, președintele ANCMRRMAI, Filiala Neamț si nu în ultimul rând, prof. drd. Elena Preda.
Cele 100 de texte poetice în concepția poetului reprezintă o împletitură de sentimente și trăiri firești ale poporului român. El este poetul care are întrebări și frământări obișnuite pe care le transpune în versuri, bucurându-se de fiecare clipă a vieții lăsând în urma sa lumină, creație și iubire în toate formele ei.
În prefața volumului, Ionel Șimota afirmă: „Aici Mihai Coșerariu vine cu o poezie plină de vigoare pământească, pentru că el este un poet al pământului, ancorată în sentimente și trăiri firești ce pornesc dintr-o sevă a nașterii sale, purtată de o voce unică în peisajul literar românesc.
Vocea lui este strigătul părinților zămisliți din părinți, o voce a neamului din care își trage seva și pe care îl moștenește genetic. El cunoaște deopotrivă suferințele și bucuriile acestui popor în care este puternic ancorat ca într-o horă a veșniciei.
Sentimentul iubirii, în multiplele lui forme, este metamorfozat în versuri autentice, inconfundabile și pline de sens. Poezia creează ecouri asemenea chemărilor din munți ale strămoșilor de odinioară.
Pe Marius Coșerariu îl găsești, mai curând, în iubirile și dorurile curate ale țăranului român, el poartă acea puritate în suflet ca pe un stindard, pe care adesea și-o împlinește prin încântări și cântări ce vor rămâne cu siguranță în conștiința literaturii. El este poetul care muncește, scrie și cântă, într-un echilibru perfect, fără a se impune neparat, ci mai lunecând prin această lume. Are întrebări și frământări obișnuite pe care și le transformă în vers la fel de curate precum izvoarele ce-i străjuiesc existența în spațiul în care viețuiește. L-aș numi pe Marius Coșerariu unul dintre autorii de poezie care își poartă numele în mod cinstit prin tot ce făurește de-a lungul existenței sale. El nu se tânguie, ci se bucură de o verticalitate mai rar întâlnită în zilele noastre la autorii de literatură. Dorințele lui sunt acele porniri firești, precum ale oricărui creator, de a rămâne vizibil și de a contribui cu talentul său înnăscut la facerea poeziei. Forța sa creatoare este și va rămâne cât se poate de autentică în timp, aflându-se într-o strânsă și pură legătură cu Dumnezeu.”
Semnal editorial MIHAI HANGANU – „SENSUL VIEȚII”, CEA MAI RECENTĂ CARTE EDITATĂ LA NONA
Proaspătă scoasă din tipografie, placheta de versuri intitulată „Sensul vieții” este cea mai recentă carte apărută sub auspiciul Editurii Nona.
Autorul, Mihai Hanganu, este recunoscut de publicul nemțean drept unul prieten cu versul. Are la activ peste douăzeci de volume de poezie și proză.
Despre „Sensul vieții”, criticul de artă Lucian Strochi spune: „Apertura tematică a poeziei lui Mihai Hanganu este maximă: de la sensibilitatea exacerbată a copilului care descoperă lumea până la protestul vehement al adultului în fața nedreptăților (sociale, ontologice, gnoseologice), Mihai Hanganu are curajul de a scrie o poezie evenimențială, ocazională (în sens goethean), ceea ce îl face un cronicar fidel al timpului său și al nostru, un seismograf extrem de sensibil, reacționând la cele mai mici seisme, sociale și/sau sufletești. Noutatea volumului de față este eul liric transpus în două ipostaze: cea a poetului matur, Mihai Hanganu și cea a copilului Mihai Hanganu, ce devine un personaj purtând numele nepotului său Tudor Constantin. Prin acest transfer, totul e posibil.”
Despre autor, am selectat părerea scriitorului și profesorului universitar Constantin Dram: „Originar din tara de sus, tara fagilor de odinioară, Mihai Hanganu este fascinat de forța și puritatea naturii, de lumea satului, de ciclul sacru al anotimpurilor, de cutumele neștirbite, de logosul inițial, de bucuria vieții de zi cu zi, de sentimentul apartenenței etnice, de dragostea pentru adevărații înaintași ai neamului, de nepătrunsurile metafizicului și de fiorul discret al credinței strămoșești, de tot ceea ce simte și receptează altfel decât mulți dintre congenerii săi, el fiind tributar izvoarelor de la care a băut apa dintâi, prispei pe care s-a odihnit, porții țărănești pe care a ieșit spre sat, plaiului din care a primit germenii culturii fundamentale, frumoasei Bucovine, munților de care se apropie odată cu vârsta, oamenilor și lumii pe care o descoperă pas cu pas, sensibilității sufletului pe care începe să și-l afle, pentru totdeauna.”
