În calendarul popular, ziua a opta de după Paşti se numeşte Lunea Morţilor sau Paştele Morţilor, zi în care, pe vremuri, se înălţau rugăciuni şi se făceau sacrificii la mormintele tuturor morţilor din familie. Prin Basarabia, acest fapt este încă o realitate vie, Paştele Blajinilor ţinându-se aici în Duminica Tomii sau în ziua următoare. Se […]
Prima duminică după Paşte, dedicată în Calendarul ortodox Apostolului Toma, iar în Calendarul popular sufletelor morţilor, este numită Pastele Morţilor sau Pastele Blajinilor. Toma din Galileea, unul dintre cei 12 apostoli aleşi de Iisus, care s-a îndoit de învierea Sa, dar s-a încredinţat după ce I-a pipăit rănile provocate de piroane, este prăznuit toamna, în […]
Ciclul de nouă joi cuprinse între Paşte şi săptămâna a doua după Rusalii, perioadă când erau interzise anumite activităţi casnice, agrare şi pastorale, era numit Joile Oprite. La începutul secolului al XX-lea se ţinea, de la zonă la zonă, un număr variabil de joi: trei, nouă şi, mai rar, una, două sau patru. Joile Oprite, […]
Prin popor se povesteşte că Domnul Iisus, înviind din morți în ajunul acestei săptămâni, a luminat toată lumea. Pe de altă parte, tot poporul este cel care explică denumirea acestei săptămâni deosebite prin faptul că acum „toate se luminează, adică încep să înflorească și să se înnoiască”. Evident, mai toate zilele săptămânii sunt serbate, două […]
Lunea Paştelui mai era numită şi Ziua Vălăritului sau Ziua Udatului, obişnuindu-se ca acum flăcăii să ude cu apă pe fetele mari, iar băieţandrii pe fetiţe. Mai demult, flăcăii erau organizaţi în cete, având ca şef un vătaf. Umblau prin sat cu lăutari după ei, oprindu-se mai ales la casele fetelor mari, aici făcând urări […]
Două dintre cele mai de seamă griji ale omului de abia trezit în Duminica Paştelui constau în uitatul într-o cofă cu apă, pentru a vedea bine peste an, şi în pusul mâinii pe un cleşte de fier sau pe clanţa uşii, spre a fi sănătos şi tare până la Paştele următor. Despre morţi se credea […]
Pentru oamenii de altădată, unul din momentele trăite cu cea mai mare intensitate era Noaptea Sfântă a Învierii, în noaptea aceasta desfăşurându-se o mulţime de datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de învierea Domnului. Se considera că după o perioadă de degradare a timpului, de instaurarea chiar a haosului atunci când trupul […]
În comunităţile tradiţionale se considera că Vinerea Mare deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând astfel fără protecţie divină. Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea Vinerea Seacă fiind explicată prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină acum. Cei care aveau bube, obişnuiau ca acum, […]
În vechime, ziua de joi era serbată în fiecare săptămână ca o zi de duminică, la romani joia fiind închinată lui Jupiter, zeul cerului. Nu întâmplător, joia era dedicată cultului şi odihnei, în Maramureş joia făcându-se până astăzi nunţi. Ne putem închipui ce importanţă are ziua de joi, aducându-ne aminte de cele nouă joi de […]
Alături de prima săptămână a Postului Mare, această săptămână avea o importanţă deosebită pentru comunităţile arhaice, oamenii trăind acum într-un timp mult mai purificat, aproape sacru, din moment ce, din punct de vedere bisericesc, Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor aparţinea Sărbătorii Paştelui. Potrivit Sfântului Ioan Chrisostomos „această săptămână se numeşte «mare» nu pentru că zilele […]
Săptămâna Albă sau a Brânzei din Calendarul creştin ortodox era numită în Calendarul popular şi Săptămâna Nebunilor. După un important sezon de nunţi început imediat după Bobotează şi încheiat la Lăsatul Secului de Paşti, românii mai acordau o săptămână căsătoriei celor cu şanse mai mici la selecţia marital: handicapaţi, văduvi, fete cu copii din flori […]
În şirul sărbătorilor populare de primăvară, una care bucură sufletul ţăranului român este Duminica Floriilor, bucuria fiind cu atât mai mare cu cât sărbătoarea aceasta vesteşte apropierea sfârşitului Postului Mare şi, mai ales, învierea Domnului Hristos. Salcia sau răchita, simboluri ale regenerării şi nemuririi, rămân şi azi elementele esenţiale ale sărbătorii Floriilor; se crede despre […]
În satele din sudul României se practica în sâmbăta Floriilor un ceremonial complex dedicat unei zeiţe preistorice a vegetaţiei, structurat după modelul colindelor. Sub influenţa creştinismului acesta a fost numită Lazăr, Lăzărelul sau Lăzărică. Una intre fetele colindătoare, Lăzăriţa, se îmbrăca mireasă şi împreună cu celelalte surate colinda pe la casele din sat. Cu paşi […]
Oul este substitutul divinităţii primordiale care este înfrumuseţat prin vopsire şi încondeiere în Săptămâna Patimilor pentru a fi jertfit şi mâncat sacramental în ziua de Paşte. Izvoare istorice şi arheologice certe atestă că, înainte de Hristos, a existat obiceiul de a se face cadou ouă colorate la marile sărbători sezoniere, în special la Anul Nou. […]
La jumătatea Postului Mare, strămoşii noştri ţineau Sărbătoarea Ouălor, sărbătoare numită şi Sfintele Păresimi, Miezul sau Miaza Păresii sau Păreţii. Cuvântul „păresimi” (sau, cum îi spunea poporul, „păreţi”) provine din latinescul quadrogesimo, care înseamnă „40 de zile”, adică cât se considera că ţine efectiv Postul Mare, Săptămâna Patimilor având un statut special, în timp şi […]
Ziua de miercuri din mijlocul Postului de Paşti este numită, în Calendarul popular, Miezul Păresimilor sau Alesul Ouălor. în această zi gospodinele separau, la lumina lumânării, ouăle roditoare, bune pentru prăsilă, de cele fără rod, care urmau a fi vopsite sau încondeiate la Paşti. Cloştile puse pe ouă în ziua de Târnoase scoteau puii după […]
Prin Ţara Oaşului, vinerea dinaintea Înălţării Domnului era numită Vinerea de Ispas. Era momentul în care, în zori, patru-cinci fete mari, însoţite de o babă atoateştiutoare, se duceau într-o pădure având asupra lor pălincă, vin, apă sfinţită, plăcintă, ouă roşii de la Paşti şi o drâmbă. În pădure, fetele se dezbrăcau în pielea goală şi […]
