Maria HIBOVSKI

Este absolventă a Universitaăţii de Arte „George Enescu” Iaşi (1993 – 1997), secţia Teatru de păpuşi şi marionete

Începând cu anul 2000, coordonează activitatea cursului de actorie de la Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ (compartiment component al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ). I-a trecut pe micii actori prin încercările concursurilor şi ale festivalurilor de teatru, între care şi Festivalul “Tinereţe fără bătrâneţe” de la Piatra-Neamţ, iar ei i-au răsplătit munca şi au câştigat o tolbă de premii.

Ultimii ani de activitate contabilizează o serie întreagă de elevi pregătiţi în orele de studiu (în echipă şi individual) de la curs: absolventele Cătălina Ieşanu  (acum actriţă la Teatrul Tineretului), Roxana Iftimie (a terminat U.N.A.T.C. Bucureşti, se ocupă de proiecte teatrale în Italia), Adina Iftimie (actriţă la Teatrul „Bacovia” Bacău, cea care s-a hotărât să se facă actriţă după ce a văzut-o pe Maria evoluând în spectacolul „Sperietoarea”), Andreea Amihăiesei şi Ana-Maria Ambrosă (ambele profesează în domenii diferite de arta scenică). Alte absolvente meritorii, dintre fostele cursante ale Şcolii Populare de Artă, sunt Roxana Rotilă – la University of Essex (Marea Britanie), Sabina Mitrea – la „Hyperion” Bucureşti, Bianca LaiuAlina PetricăAndreea Diaconiţa, toate trei la U.N.A.T.C. Bucureşti, Dan Baltag (acum actor la Teatrul de Comedie Bucureşti), Dan Pughineanu (în present la Teatrul Excelsior Bucureşti, câştigător al Marelui Premiu “Ştefan Iordache” la Gala Tânărului Actor – HOP, ediţia 2018), Cristiana Luca şi Alexandru Ionuţ Scurtu.

„O mare realizare a mea – dincolo de premii, de ceea ce au obţinut aceşti copii pe plan artistic pe durata cursului, care e, în mod normal, de doi ani – este faptul că ei continuă să vină patru, şase, uneori chiar opt ani la cursuri! Astfel că ajungem să ne cunoaştem foarte bine unii pe ceilalţi şi să devenim o adevărată familie.” (Maria Hibovski)

Maria Hibovski împleteşte armonios activitatea sa de la cursul de actorie al Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ, cu profesia de actriţă, evoluând în multe spectacole montate la Teatrul Tineretului. În plus, este director executiv şi actor al Asociaţiei culturale „Tandem” Piatra-Neamţ şi coordonează activitatea Teatrului de Joacă de la Biblioteca judeţeană “G.T. Kirileanu”.