În
şirul sărbătorilor populare de primăvară, una care bucură sufletul
ţăranului român este Duminica Floriilor, bucuria fiind cu atât mai mare
cu cât sărbătoarea aceasta vesteşte apropierea sfârşitului Postului Mare
şi, mai ales, învierea Domnului Hristos.
Salcia
sau răchita, simboluri ale regenerării şi nemuririi, rămân şi azi
elementele esenţiale ale sărbătorii Floriilor; se crede despre salcie că
„se acoperă de verdeaţă înaintea tuturor copacilor, [tocmai] ca să
poată sluji pentru Sfintele Florii”, de asta Floriile mai erau numite şi
Sărbătoarea înfloririi Salciei. în această zi sătenii duceau sau
primeau de la biserică rămurele de salcie, o legendă amintind peste
veacuri ajutorul pe care salcia l-ar fi dat Maicii Domnului în drumul ei
dureros spre crucea de pe Golgota. La ieşirea din biserică, prima grijă
a oamenilor era înghiţirea uneia sau a mai multor flori de salcie,
flori numite „mâţişori”, crezându-se că astfel vor fi prevenite bolile
de gât, respectivii oameni urmând a fi uşori şi sănătoşi ca florile.
Acasă, ramurile erau puse sub streaşină casei sau la icoane,
socotindu-se bune de leac în multe boli, locuinţa aceea fiind totodată
apărată de incendii, grindină sau trăsnete.
Se spune că in Duminica Floriilor, numită şi Duminica Florilor,
Stălpărilor
sau a Vlăstarilor, s-ar fi umplut ciubăraşul cu florile ce urmau a fi
folosite la înflorirea ouălor pentru Paşti. Despre cel care se
împărtăşea la Florii se credea că orice dorinţă îşi punea când se
apropia de preot se împlinea. Despre cei care îndrăzneau să se spele pe
cap se credea că vor albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar
folosind numai apă descântată. în altă ordine de idei, despre vremea de
la Florii se spune că se va repeta în prima zi de Paşti, în timp ce
despre urzici există credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de
mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).