În anul 1998, la doar trei ani de la înființare, Editura “Nona” ieșea în fața publicului cititor cu o carte aparte – „Lumea satului – Târpeștii de altădată”. Lucrarea lui Nicoale Popa, rapsodul şi meșterul popular cunoscut nu numai în Neamț sau în țară, ci în lumea largă, este o monografie în versuri a satului său drag, Târpești.
ŞEZĂTORILE DIN TÂRPEŞTIUL DE ALTĂDATĂ
„Dac-am scris aici în carte despre dările de noapte,
reau să scriu şi mai departe alte fapte importante.
Pe la casele cu fete, cât era iama de mare,
Mai în fiecare seară, era câte-o şezătoare.
Se-adunau flăcăi şi fete, din vecini şi mai departe,
Să petreacă împreună şezătorile de noapte.
Fetele veneau cu lucrul, fiind pricepute-n toate
Şi-ncepeau ca să lucreze, fiecare cu ce poate.
Una împletea flanele, mănuşi albe şi şarad,
Iar o parte coseau pui, la costumul naţional.
Unele, mai necăjite, neavând lână de oaie,
Veneau ca să toarcă bucii, pentru saci şi pentm ţoale.
Fetele cântau din gură, cântece pentru iubire.
Era chef şi voie bună, cum şi mare bucurie.
Flăcăii veneau cu trişca, muzicuţa şi cavalul,
Şi cântau aşa frumos, de-ţi trecea scârba şi-amaml.
Cât era noaptea de lungă, se făcea un zgomot mare,
Că spuneau glume destule, ca-ntr-o zi de sărbătoare.
Flăcăii, precum se ştie, ei făceau o faptă bună,
Strângeau fetele la braţe şi le sărutau pe gură.
Care nu ţineau la glumă şi nu se lăsau pupate,
Le chişcau mereu de ţâţă şi le răsturnau pe spate.
Ş-apoi cum stăteau grămadă, lângă zestre,sus pe pat,
Le prindeau cu mâna capul şi treceau la sărutat.
La care-mpletea şaradul sau coseau cămăşi cu pui
Le fura traista cu gheme şi-o duceau afară-n cui.
Când vedeau fetele noastre, că ghemele au zburat,
Lăsau acul pus pe masă şi treceau la căutat.
Care cum ieşea din casă, căutând în timp de noapte,
Flăcăii, din dosul uşii, mi le agăţau de spate.
Si-apoi, Doamne,f ie-ţi milă, ce era atunci pe sală:
Pupături fără pereche, zmocăială şi izbeală.
După ce-şi făceau damblaua şi le smocăiau pe fete,
Le-aduceau traista de-afară, cu şaradul şi cu gheme.
Iar la fetele cu furca, ce torceau mereu pe fus,
Le smulgeau din caier bucii şi-i zvârleau, aprinşi, în sus.
Le da foc cu lumânarea sau chibritul de pe masă,
De-i băga pe toţi în spaimă, crezând că se-aprinde casa.
La această glumă mare, unii aduceau căldarea
Ca să ude şumoiagul ce ardea ca lumânarea.
Fetele ţipau de frică, flăcăii râdeau vârtos
Şi-aruncând apa prin casă, stingeau buciul dârdălos.
Cum se termina cu gluma şi cu bucii arşi din casă,
Gazda aducea plăcinte şi le aşeza pe masă.
Care nu avea plăcinte, făceau tăiţei cu lapte,
Colţunaşi umpluţi cu brânză şi-alivenci pe săturate.
Cât priveşte băutura, să se simtă lumea bine,
Se-aducea vin de la crâşmă, două damigene pline.
Erau două damigene, cam de zece kilograme,
De la crâşma Grigoriu, ce avea vreo două crame.
Gazda şi cu fata mare ce-o avea de măritat,
Ii servea pe toţi din casă,după datina din sat.
De la mic şi pân’ la mare, luau veseli din bucate,
Cum şi vin din damigene, cât mai mult, pe săturate.
Flăcăii cu instrumente, cântau cântece de joc,
De făceau pe toţi să joace „Bătucita tot pe loc.”
Fetele cântau şi ele cântece după ureche,
Dar cântate foarte mândru, că erau din moda veche.
Erau cântece bătrâne, cântate cu armonie,
Cum şi strigături frumoase, pe pământul României.
Cam aşa erau la ţară, şezătorile de noapte,
Cu mâncări şi băutură şi glume pe săturate.
Eu care-am descris aicea, şezătorile de noapte,
Mi-amintesc destul de bine, c-am luat la multe parte.
Şi ce-am scris aici în carte, sunt puţine povestite,
Că ce se întâmpla atuncea, sunt de zece ori mai multe.
Unele erau mai bune, care se vorbeau de bine,
Iar o parte cu ruşine. Despre ele n-am ce spune.
Dar aşa e omul nostru, face bune,cum şi rele,
Dumnezeu să-i aibă-n pază, păzindu-i de timpuri grele.”
