ASTĂZI, 6 IULIE, ÎI SPUNEM „LA MULŢI ANI!” POETULUI ADRIAN ALUI GHEORGHE

Adrian Alui Gheorghe,

S-a născut în ziua de 6 iulie 1958, la Topoliţa, Grumăzeşti, Neamţ. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”, specializarea Română – Limba latină. Obţine Diploma de licenţă în anul 1986, cu teza „Paradigma erosului în poezia lui Ovidius”.

În anul 2004 devine Doctor în Filologie cu teza „Tinereţe fără bătrâneţe şi sentimentul tragic al timpului”.

A debutat în 1974, cu un grupaj de poeme în revista „Cronica“. Primul volum, „Ceremonii insidioase”, îi apare în anul 1985, la Editura „Junimea”. A continuat să scrie poezii, publicând doi ani mai tarziu cel de-al doilea volum al său, „Poeme în alb-negru”. Au urmat apoi volumele: „Intimitatea absenţei” (1992), „Cântece de îngropat pe cei vii” (1993), „Fratele meu, străinul” (1995), „Supravieţuitorul şi alte poeme”, „Titanic şvaiţer”, „Complicitate”, „Goliath”, „Îngerul căzut”, „Bătrânul şi Marta”, „România pe înţelesul tuturor”, „Gloria milei”, „Ce rost are să trăieşti în România?”, „Tinereţe fără bătrâneţe şi sentimentul tragic al timpului”, „Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate”, „Podul”, „Poezii alese”, „Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfa şi iubire”, „Daruri duhovniceşti”, „Părintele Iustin Pârvu: o misiune românească şi creştină”, „Frig”, Epistolar (1978-1990)”, „Omul giruetă” (2013), „O dramă la vânătoare”, „Paznicul ploii”, „Contribuţii la estetica umbrei”; „Urma”, „Laika”.

A condus Cercul Literar „Tinereţe fără bătrâneţe” din Piatra-Neamţ,. A activat în domeniul didactic, fiind profesor. A ocupat şi functii de conducere, ca cea de director al Inspectoratului pentru Cultură al Judeţului Neamţ şi, apoi, director al Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”.

 Colaborează la cele mai importante reviste din ţară.

Este cunoscut drept iniţiator al mai multor publicaţii literare din Neamţ:„Antiteze”, „Biblioteca din Nord”, „Caietele de la Durău”, „Conta”, „Ion Creangă”, „Meridianul Ozana”. Fondator al Colocviilor Naţionale de Poezie.

Recunoscându-i-se merittele din domeniul literelor, a fost distins cu Premiul Naţional al Uniunii Scriitorilor din România şi cu Ordinul Meritul Cultural, în Grad de Cavaler şi în Grad de Ofiţer.

A îngrijit multe cărţi din creaţia lui Aurel Dumitraşcu.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”, editurile „Crigarux” şi „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamţ, 2014.