Moş Martin este în Panteonul carpatic o personificare a ursului, prăznuit în zilele de Macavei (1 august), Martinii de Toamnă (12-14 noiembrie), Martinii de Iarnă (1-3 februarie), Ziua Ursului (2 februarie) şi Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moşii de Florii). în aceste zile oamenii evitau să-i spună urs sau, dacă era necesar, foloseau un alt nume: Moş Martin, Ăl Bătrân, Moşul. În unele medii pastorale, ursul primea de ziua lui o pulpă de viţel. Trăsăturile care l-au adus în rândul zeilor au fost puterea şi ciudata asemănare cu omul, posibilitatea acestuia de a se deplasa biped.
Urşii se împerechează la sfârşitul verii şi începutul toamnei, perioadă când aduc pagube însemnate turmelor de oi, livezilor şi prisăcilor. Ziua care deschide ciclul de reproducţie a ursului este numită în Calendarul popular împuiatul Urşilor sau Macaveiul Urşilor (1 august). După o perioadă de gestaţie de aproximativ 7-8 luni, ursoaica fată în condiţii grele la începutul lunii februarie. Românii au marcat acest eveniment în Calendarul popular printr-o sărbătoare de trei zile, Martinii de Iarnă (1-3 februarie).
În tradiţia românească, Moş Martin este mai degrabă folositor decât dăunător omului: el ar influenţa în bine Ursitoarele la naşterea copilului; noul-născut, uns de moaşă cu untură de urs, creşte voinic şi sănătos (Platforma Luncani, Ţara Moţilor), afumat cu păr de urs se vindecă de sperietoare; bărbaţii călcaţi de urs primăvara scăpau de durerile de spate pe timpul verii; măştile de urs întâmpină sufletele dezorientate ale morţilor în nopţile de priveghi (Vrancea).
Se credea că bolile ocolesc copiii botezaţi cu numele Urs sau pot fi alungate de descântătoare dacă îi este invocat numele: „Fugi năjit,/ Pricăjit,/ Că te-ajunge un urs mare,/ Cum te-ajunge, cum te stropşeşte,/ Cu ghearele te zgârie,/ Cu gura te mănâncă Adesea, dinţii lui erau curtaţi ca talisman.
