Istoric al evoluției portului tradițional
Ia românească are o vechime care traversează vreo douăzeci de veacuri, ajungând înapoi în istorie în vremea dacilor, acum două milenii. Cămașa purtată de femeile și de bărbații locuitori ai plaiurilor carpato-danubiano-pontice a însoțit istoria zbuciumată a poporului nostru, dar și devenirea și definirea noastră ca nație.
Venind mai aproape de zilele noastre, aflăm că în zona Moldovei, activitatea meşteşugărească vestimentară se dezvoltă în special în perioada feudală mai ales în mediul rural, în veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea. Începând cu secolul al XIX-lea, activitatea meșteșugărească cunoaște o înflorire și în interiorul orașelor, aici regăsindu-se bresle de croitori, blănari, cojocari, ciubotari, talpalari, abagieri, şalvaragii, băibărăcari, sumănari, pânzari, pâslari, şălgii (care lucrau şaluri), fustăriţe (care lucrau fuste), mătăsuri sau ţesături. Industria casnică textilă excelează prin lucrul bumbacului, al cânepii, al inului şi al lânei din care se fac: pânze, ţoale, sumane.
Prin dezvoltarea amplă a meşteşugurilor care produceau piese de port şi a industriei casnice textile, se explică varietatea şi frumuseţea costumului popular din zona etnografică Neamț.
Zona ținutului Neamț, una bogată în nestemate etnografice
În zona de munte, Valea Bistriței, costumul tradițional conține modele de culoare mai închisă, preponderent neagră, în timp ce în zonele de deal (Târgu Neamț și împrejurimile) și chiar mai joase (Roman și împrejurimile) culoarea se deschide, fiind preferat roșul.
În vechime, costumul tradițional era folosit mai ales în mediul rural. Țăranii se îmbrăcau, pentru zilele din cursul săptămânii, în haine cât mai simple: bărbații, cu ițari și cămașă, femeile în cămăși lungi peste care treceau o catrință. Atât cămășile cât și catrințele erau modest împodobite cu modele, majoritatea chiar deloc. Pentru zilele de duminică ori de sărbătoare, oamenii din popor alegeau să se înveșmânteze cu haine alese, frumos ornate cu modele specifice locului. Cele mai simple erau vrâstele din bumbac realizate la urzit cu „margine” sau „în cruci”, adică vrâste urzite şi ţesute care se întretăiau în formă de cruce. Când pânza nu era ţesută cu margine sau în cruci, se decora cu ornamente albe alese cu mâna, denumite: „şinătău”, „miez de nucă”, „păianjen”, sau „paiangăn”. În evoluţia decorului de pe cămăşi, cusăturile apar mai târziu. „Floarea de măr” (rozeta), „frunza de vie”, „steluţa”, erau cusăturile specifice zonei mai joase. Ornamentele cusute apar la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cămăşile de sărbătoare de la sfârşitul secolului al XIX-lea au început a se confecţiona şi din pânză de bumbac sau borangic.
Piesele cele mai vechi, arhaice, cu o vechime de peste o sută de ani și mai bine, se păstrează, astăzi, în lăzi pentru astfel de ocazii, fostele lăzi de zestre ale bunicelor și străbunicelor noastre. Astfel de costume tradiționale sunt de o incontestabilă valoarea artistică şi documentară, cele mai prețioase fiind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când dezvoltarea artei populare atinge apogeul.
Regina Maria dă o direcție nouă modei feminine
Evoluția purtării iei în mediul urban ia o cotitură semnificativă odată cu promovarea de către Regina Maria a iei românești. Probabil, ea a preluat ideea de la precedesoarea sa, Regina Elisabeta, cea care, în intimitatea castelului Peleș a purtat adesea cămașa populară românească.
Datorită fotografului epocii, Adolph Chevallier – român născut la Broșteni, cu tată elvețian și mamă româncă –, avem astăzi imagini splendide în care nepoata directă a Reginei Victoria a Marii Britanii a fost model pentru doamnele din înalta societate, multe dintre ele alegând ulterior să îmbrace, nu doar în zile de sărbătoare, cămașa străbunicelor lor.
Fiu al Văii Bistriței, fin și bun cunoscător al tradițiilor și obiceiurilor, ca și al traiului sătenilor, Adolph Chevallier a imortalizat pentru viitorime și diferite personaje provenind din mediul rural. Avem, astfel, astăzi mărturii vizuale despre frumusețea româncelor, frumusețe sporită de înveșmântarea în portul tradițional.
Portul iei, ca o datorie pentru românii de astăzi
Începând cu anul 2001, în cadrul Centrului funcționează Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”, grupare artistică în care evoluează colegii instrumentiști, soliștii vocali și corpul de dansatori.
Pe scenele din județ, din țară și de pe multe meridiane ale Mapamondului, colegii noștri poartă cu mândrie costumele tradiționale ale zonelor Moldovei, Oașului, Maramureșului, Ardealului, Olteniei, Munteniei, Dobrogei.
Cei mai îndreptățiți să vorbească despre purtarea costumelor tradiționale românești sunt membrii Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, cei care, prin activitatea lor de zi cu zi, de la repetiții și din spectacole, s-au dovedit a fi cel mai bun mesager al comorilor etnografice și coregrafice nemțene.
„Îmi place să mă îmbrac în ie pentru că mă face să mă simt mai aproape de rădăcini, de bunici, de casa de la țară unde am crescut, de primele activități artistice. Portul popular căruia, până nu de mult, îi spuneam portul național își reprezintă purtătorul la multiple niveluri identitare, materiale și spirituale.
Simbolurile străvechi – arborele vieții, coarnele berbecului, soarele, Steaua, bradul, unda apei, rombul, coloana, vârtelnița, spirala, hora stilizată – le regăsim precum un alfabet sacru pe veșmântul popular.
Am zidit dragostea pentru port în inimile multor generații de copii și tineri, iar demnitatea cu care aceștia poartă costumul popular îmi umple sufletul de mândrie, mândria de a fi român. Cu înțelepciune și conștiință să păstrăm aceasta comoară creată de mâinile de aur ale neamului! Cu mândrie poartă ie!” (Dedilia Popovici, coregraf, director artistic al Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”)
„Chiar și în ziua de astăzi, când designerii vestimentari creează ținute rafinate, extravagante pentru diferite evenimente și momente ale zilei, eu prefer să port însemnele noastre tradiționale, costumul nostru popular. Oriunde aș fi, îl port cu mândrie și cu recunoștință pentru ce am fost, suntem și vom fi ca popor.
Am avut ocazia sa trăiesc multe momente deosebite alături de costumul popular dar unul care mi-a rămas în suflet a fost în iarna anului 2019, când Ansamblul Folcloric «Floricică de la munte» a celebrat Ziua Națională la Ambasada României din Londra. Un spectacol patriotic la care a participat comunitatea Românilor din Londra. Evenimentul a fost deosebit, oamenii ne urmăreau cu interes. Am început cu un dans din repertoriul ansamblului, urmat de un colaj de melodii patriotice. Eram încântată de seninătatea celor care ne urmăreau, de mândria lor că sunt Români! După un timp, am început să văd oamenii lăcrimând și fredonând, alături de noi, melodiile patriotice. În acel moment am avut sentimentul de întregire, că ceva din mine care lipsea acum s-a întregit, că acei oameni sunt familia mea, chiar dacă sunt la zeci sau mii de kilometri distanță de casă. Am trăit un sentiment de dragoste pentru noi, ca oameni, pentru noi, ca neam, un sentiment înălțător că ceea ce fac chiar contează pentru oameni, chiar dacă unii consideră dansul tradițional ca ceva învechit. Am continuat, cu lacrimi în ochi acel spectacol.
Aceste trăiri mă urmăresc peste tot unde port ia noastră autentic românească.” (Ioana Gurău, dansatoare)
„Costumul popular reprezintă o carte nescrisă a fiecărei românce. Are propria aură, unică în felul ei, datorită poveștilor spuse prin țesături, cusături și a celor gândite sau grăite în timpul procesului creator. Purtarea costumului popular, în special a iei, mă trimite cu gândul la răbdarea, sârguința și creativitatea femeilor. Toate acestea îmi conferă un sentiment de mândrie față de semenii mei și fericire pentru ocazia de a fi deținătoarea unor comori vii.” (Paula Andrei, solistă)
„Purtarea costumului tradițional este pentru mine ca o vraja frumoasă ce nu vreau s-o spulber vreodată. Consider că ia îmbină frumusețea, bogăția, expresivitatea, iubirea de sine și de rădăcini.” (Georgiana Șerban Axinte, solistă)
„În momentul în care îmbrac straiele populare, în mod special ia, trăiesc viața satului de altădată când localnicii se strângeau fie la jocul duminical, fie în alt context. E un sentiment de împlinire sufletească, de exprimare directă a laturii naționale și de conservare a tradițiilor și obiceiurilor pur românești moștenite din moși-strămoși.” (Silviu Șoroagă, dansator)
„Sunt ROMÂN, nimeni și nimic nu îmi poate șterge rădăcina iar purtarea costumului tradițional este mai mult decât o simplă îmbrăcăminte pentru mine, este o expresie a identității mele culturale și a valorilor mele personale. Acest costum național îmi reamintește de frumusețea și diversitatea culturii noastre, precum și de importanța păstrării tradițiilor și a istoriei noastre. Cu fiecare detaliu al cămășii tradiționale, mă simt mai aproape de rădăcinile mele, conectat la comunitatea mea, ceea ce îmi aduce o stare de împlinire și satisfacție profundă.” (Laurențiu Marian, solist)
„Sentimentul pe care mi-l dă purtarea costumului popular, îndeosebi cămeșa, este asemănător cu cel al preotului purtând veșmintele bisericești, atunci când «moare omul vechi și devine omul nou». E o stare continuă a sufletului curat, de întărire a spiritului național și de trăire a întregului trup într-o pură emoție.” (Marius Lupu, coregraf și dansator)
Valentin ANDREI
(Fotografiile document au fost realizate de fotograful Casei Regale, nemțeanul Adolf. A. Chevallier. )
