CONCERT EXTRAORDINAR LA DESCHIDEREA STAGIUNII ARTISTICE 2022-2023

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, în parteneriat cu Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, invită publicul meloman la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, miercuri, 12 octombrie 2022, ora 18:00, la deschiderea Stagiunii artistice 2022-2023.

CONCERTUL EXTROARDINAR programat pentru acest eveniment îi va avea protagoniști pe muzicienii Gabriela Iștoc (soprană), Mihaela Spiridon (la pian),  Teodor Radu (vioara I), Ioana Chirilă (vioara a doua), Ioana Mardare (violă), George Bosnea (violoncel), Stelian Dima Resmeriță (contrabas).

Intrarea se face pe baza invitațiilor care pot fi ridicate de la Secretariatul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, telefon: 0233.214.026.

 ***

GABRIELA IȘTOC

Soprana Gabriela Iștoc a absolvit studiile Colegiului de Artă „George Apostu” Bacău, iar mai apoi pe cele ale Universității Naționale de Muzică București, clasa prof. univ. dr. Silvia Voinea. A urmat și cursurile Academiei Internaționale de Vară a Universității de Muzică și Arte din Viena. S-a perfecționat în cadrul Academiei de Vară a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra Neamț”; la Royal Academy of Music din Dublin (cursuri „Recital Artist Programme”, la clasa prof.dr. Veronica Dunne), fiind și membră a Campaniei Teatrului de Operă – „Young Artists Programme”; în Italia la „Laboratorio Internazionale” din Moltalto; în Anglia, în cadrul Festivalului de Operă Glyndebourne – Essex (programul „Tineri Artiști Jerwood”), și la National Opera Studio din Londra ș.a.

A obținut numeroase premii dintre care amintim: premiul 1 la Concursul „Paul Constantinescu” – Ploiești (2001) și la Concursul Național de Muzică – Focșani (2003); Robert and Margaret Lefever Study Award – Irlanda și Wessex Glyndebourne Association Award – Anglia (2009); premiul 2 și Premio Speciale – Teatro Massimo di Palermo e Banca Don Rizzo – „Concorso Internazionale per Cantanti Lirici Città di Alcamo”  – Italia (2010); premiul 2 și Borsa di studio della Fondazione „Lucia Valentini Terrani” pentru cea mai tânără voce din concurs la „Iris Adami Corradetti Competition” – Italia (2011) etc.

Cu un palmares deosebit de bogat (repertoriul său cuprinde rolurile Adina („L’elisir d’amore”), Serpina („La Serva Padrona”), Fiordiligi („Così fan tutte”), Barbarina („Le nozze di Figaro”), Gilda („Rigoletto”), Ludovina („The Yellow Sofa), Lucy Brown („Die Dreigroschenoper”), Violetta („Traviata”), Antigone („Oedip”) ș.a., Gabriela Iștoc a susținut numeroase concerte și spectacole în țară și în străinătate.

A colaborat cu Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău (dirijor Theo Wolters), alături de care a interpretat lucrarea „Vier letzte Lieder” de R. Strauss; cu Filarmonica „George Enescu” din București împreună cu care a avut două reprezentații la Ateneu, cu lucrarea „Te Deum” de A. Bruckner; cu pianista Alexandra Silocea cu care a susținut un recital în Irlanda la Tullynally Castle; cu London Philharmonic Orchestra, dirijor Vladimir Jurowski, cu care a interpretat rolul Ortlindei din opera „Die Walküre” de R. Wagner etc.

MIHAELA SPIRIDON

Născută la Bacău, Mihaela Spiridon începe studiul pianului la vârsta de şapte ani sub îndrumarea profesoarei Delia Bălan şi a maestrului Ovidiu Bălan.

În anul 1981 absolvă cursurile Liceului de Artă din oraşul natal şi este admisă la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia pian principal la clasa maestrului Gabriel Amiraş, iar în 1985 își susține examenul de licență la care obține nota maximă.

A publicat volumele: „Orizonturi ale pedagogiei muzicale. Metodologia studiului unui repertoriu pianistic”, „Wolfgang Amadeus Mozart – Sonatele pentru pian la patru mâini”, „Un pian, patru mâini şi trei clasici vienezi”, „Romantismul muzical oglindit în pagini dedicate pianului la patru mâini”, „Dacă era Miercuri, era Muzică”, „File din istoria Filarmonicii „Transilvania” din Cluj”, „Douăzeci de ani de învățământ superior muzical la Piatra Neamţ”.

Doctor în Interpretare muzicală, a inițiat Concursul Internațional de Pian „Carl Czerny”, Concursul Internațional de Vioară „Ion Voicu” şi în calitate de director artistic, din anul 2006, coordonează programul Festivalului internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamţ”.

TEODOR RADU

Născut în 15 iulie 1979 la Iași, Teodor Radu urmează cursurile Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, iar în 2003 este absolvent al Universității de Arte „George Enescu”, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea vioară. În acest timp, colaborează cu orchestra Operei Naționale Iași și cu orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași.

Din anul 2003 este angajat al Filarmonicii de Stat „Mihail Jora” Bacău, în prezent având funcția de solist instrumentist.

A participat la cursuri de măiestrie în Germania, Franța și Italia fiind un constant invitat în diferite ansambluri camerale și orchestre, în turnee atât în țară, cât și pe 4 continente.

IOANA CHIRILĂ

Ioana Chirilă născută la Bacău, a început studiul viorii la vârsta de 6 ani la Liceul de Muzică „George Enescu” din București, unde a avut-o ca îndrumătoare principală pe prof. Alina Nicoletta Ghiugan. A urmat studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa de vioară a prof. Corina Bololoi, și muzică de cameră la clasa prof. Șerban-Dimitrie Soreanu. Cursurile de master le-a absolvit la Universitatea de Arte „Folkwang” din Essen, Germania, sub îndrumarea profesorilor Pieter Daniel la vioară și Dirk Mommertz la muzică de cameră.

În anul 2009 a fost bursieră Sonoro, iar între anii 2012-2014 bursieră a Fundației române pentru excelență în muzică (fundație condusă de dirijorul Christian Badea).

A susținut concerte și recitaluri în România, Austria, Franța, Italia, Germania.

A participat la cursurile de măiestrie susținute de violoniștii: Ștefan Gheorghiu, Cornelia Bronzetti, Remus Azoiței, Bogdan Zvorișteanu, Alexander Sitkovetsky, Petru Munteanu, Liviu Prunaru, Arben Spahiu.

Între anii 2015-2016 a fost angajată a Orchestrei Naționale Radio, iar în prezent este angajată a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău.

IOANA MARDARE

Ioana Mardare a absolvit cursurile Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț. Studiile universitare de licență și master le-a finalizat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și studii Muzicale Teoretice, la clasa de violă a conf. univ. dr. Constantin Stanciu. În urma obținerii unei burse ERASMUS, s-a perfecționat la Viena, Austria, la Universität für Musik und Darstellende Kunst, studiind viola cu profesorii Wolfgang Klos, Ulrich Schonauer și muzică de cameră cu Peter Schumayer și Johannes Meissl.

A susținut recitaluri de violă solo, duet și cvartet, colaborând cu orchestre din țară și străinătate dintre care amintim: Opera Națională Română din Iași, filarmonicile „Moldova” din Iași, „Mihail Jora” din Bacău și cu cea din Botoșani (România), Webern Symphony Orchestra (Austria).

În prezent este profesor de violă la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț și artist instrumentist – violă la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău.

GEORGE BOSNEA
George Bosnea este absolvent al Liceului de Arte din Constanța. În perioada 2000-2005 a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, specializarea interpretare instrumentală – violoncel, iar în anul 2008 a absolvit masterul la Southeastern Louisiana University din Louisiana, America. În anul 2018 a absolvit Institutul Internațional de dirijat din Bacău.
S-a perfecționat în cadrul cursurilor de master-class în interpretare violoncel și muzică de cameră susținute de Marin Cazacu (România), Cristian Florea (Spania), Ruslan Biryukov (Los Angeles), Ovidiu Marinescu (Philadelphia), Martha Baldwin (Cleveland),
A susținut numeroase concerte în calitate de prim violoncelist și artist instrumentist colaborând cu orchestre atât din țară cât și din străinătate dintre care amintim: Filarmonica Oltenia, Craiova, orchestre din Constanța, Ploiești, București (România), European Symphony Orchestra, Barcelona (Spania), Mobile Symphony Orchestra, Alabama (America), Gulf Coast Symphony Orchestra, Mississippi (America), Ohio Light Opera, Ohio (America), Rapides Symphony Orchestra, Louisiana (America) ș.a.
În prezent este șef partidă în cadrul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, și se implică permanent în diverse proiecte de jazz, tango și alte genuri muzicale ca și violoncelist, basist, pianist și vocalist.

STELIAN DIMA RESMERIȚĂ

Stelian Dima Resmeriţă (Petricani, jud. Neamţ, 1960) – a studiat contrabasul la Liceul de Muzică din Bacău şi „Octav Băncilă” din Iaşi, mai apoi la Conservatorul de Muzică „George Enescu” din Iaşi.      

Între anii 1981-1983 este contrabasist la Filarmonica Moldova Iaşi, şi din 1983 până în prezent, prim-contrabasist solist al Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău.

Este laureat al concursurilor de interpretare din cadrul festivalurilor studențești. De asemenea, este membru de onoare şi solist al Orchestrei „Capella Muzicala San Gabriele Arcangelo” din Veneţia, Italia.

Este cadru didactic asociat la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamț, specializarea interpretare muzicală – contrabas și muzică de cameră.