Personificarea neolitică a Pământului, Mama Glie, este atestată în cele mai neaşteptate unghere ale spiritualităţii româneşti. Pentru valoarea lor documentară reproducem câteva credinţe: „Pământul s-ar jelui lui Dumnezeu de neplăcerile care i le aduce omul: « – Doamne, mă zgârie, mă taie, nu mai pot! – Rabdă, zice Dumnezeu, că acuma se îngraşă omul de pe tine, dar pe urmă te vei îngrăşa tu de pe el!»”; „Pământul e sfânt; la pământ să baţi mătănii şi să te închini, că el ne hrăneşte şi ne ţine, din pământ avem hrană şi apă, el ne încălzeşte, el e mama noastră. «- Bateţi mătănii şi sărutaţi pământul, zic eu la copiii mei, şi vă rugaţi să ne ţie, că din pământ ieşim şi în pământ avem să mergem!»”; „Pământul e jumătate bărbat şi jumătate femeie, pentru că Dumnezeu din coasta lui Adam a facut-o pe Eva!”; „Se zice ca blestem: Mânca-te-ar ţărâna! Mânca-te-ar pământul!”; „Pământul cel de deasupra e bărbat, iar cel mai dinăuntru este femeie. Lui îi e ciudă pe femeia lui şi o mustră: «- Pe mine mă taie, mă muncesc, dar ţie ţi-e bine. Tu nu numai că nimica nu faci, ba încă şi oamenii îţi dau să mănânci»”, aluzie la ritul funerar de înhumare. (Elena Niculiţă-Voronca, 1903)