Nu trebuie reabilitate superstiţiile, dar nici să se generalizeze că orice gest uman sau credinţă populară căreia nu îi putem găsi o explicaţie pe moment, să fie catalogată prejudecată sau superstiţie.

Un exemplu este superstiţia că pruncul care plânge înainte de a se naşte devine moroi sau strigoi. În spatele acestei credinţe se ascunde un mare adevăr. De câteva decenii, medicii şi psihologii occidentali au redescoperit ca în douăzeci şi patra săptămână de la concepţie, fătul emite, in anumite situaţii, nişte sunete, fenomen numit „plâns înainte de a se naşte”.

Criteriul de delimitare a superstiţiei de nesuperstiţie este, fireşte, adevărul. Dar câte adevăruri considerate infailibile s-au dovedit de-a lungul istoriei mari erori. Contestarea, în Evul Mediu, a sfericităţii Pământului şi învârtirii acestuia în jurul Soarelui a adus oameni pe rug, credinţa în moroi sau strigoi, plânsetul copilului în pântecele matern, numărul cu ghinion 13 şi câte alte credinţe catalogate supersţiţii sânt argumente pentru redefinirea superstiţiei ca neputinţă a oamenilor de a afla la un moment dat adevărul care se ascunde în spatele unor credinţe, gesturi, manifestat ale naturii.

Pe de altă parte, Traian Herseni aprecia că o populaţie care are anumite credinţe, convingeri, concepţii despre viaţă, indiferent dacă acestea ni se par false, absurde, arierate, este superioară unei populaţii care ar deţine toate adevărurile din lume dar nu ar crede în ele, nu le-ar trăi, nu le-ar respecta.

Oamenii au luptat, au suferit, au murit pentru erorile lor, dar tocmai aceasta dovedeşte că ei nu au trăit în minciună. Minciuna începe în clipa în care recunoaştem adevărul şi refuzăm cu bun ştiinţă să ne conformăm acestuia. (Ion Ghinoiu)