Primele trei zile ale lunii februarie sunt dedicate unor divinităţi preistorice numite Martinii de Iarnă, patroni ai urşilor. Cel mai puternic şi mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare, este sărbătorit în ziua de 2 februarie, Stretenia sau Ziua Ursului. Este un timp favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice, pentru prorocirea belşugului viţei-de-vie şi pomilor fructiferi.
Conform tradiţiei, ursul ar ieşi în această zi din bârlog să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceaţă şi nu-şi vede umbra, îşi dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă şi îşi vede de treburi prin pădure. Din contră, dacă timpul este frumos, e soare şi îşi vede umbra pe zăpadă intră din nou în bârlog pentru că iarna va mai dura 40 de zile.
În credinţele, basmele şi legendele populare, ursul este o fiinţă ciudată a pădurii: fată puii iarna, în timp ce alte vietăţi aşteaptă anotimpul călduros; dacă timpul e frumos, intră în adăpost, dacă este urât, îşi reia activitatea prin pădure; când găseşte punte peste râu o strică, când n-o găseşte dărâmă un copac şi pune punte. Oamenii au asociat acest comportament al ursului cu timpul capricios de la sfârşitul iernii şi începutul primăverii.
Moş Martin ar fi fost om, morar sau păstor în satul său. După ce a devenit urs, acesta a păstrat sentimente şi preocupări specifice oamenilor: iubeşte o femeie pe care o fură şi o duce la casa lui (bârlogul) din pădure, îşi construieşte adăpost pentru iarnă, prevesteşte vremea friguroasă sau călduroasă a anului etc. Un singur lucru nu ştie să facă: să aprindă focul.
Există o tainică legătură între viţa-de-vie patronată de Trifonul Viilor şi urşii patronaţi de Martinii de Iarnă, sesizată şi exprimată de popor prin zicala care compară vinul bun cu puterea ursului. Sărbătorile comune ale ursului şi viţei-de-vie de la începutul lunii februarie se suprapun peste două bioritmuri din natură: în pădure fată ursoaicele, iar în butucii viţei-de-vie şi în tulpinile pomilor fructiferi din podgorii şi livezi începe să se pună în mişcare seva. (Ion Ghinoiu)
