DE ZIUA MAMEI, CONCERT EXTRAORDINAR MIHAI TRĂISTARIU ALĂTURI DE ELEVII ȘCOLII POPULARE DE ARTĂ

Clasa de dans tradițional din cadrul Școlii Populare de Artă și Ansamblul folcloric „Comorile Neamțului”, ambele coordonate de coregrafa Anda Maria Acristinei, omagiază Ziua mamei prin spectacolul „Cât de frumoasă ești, mamă dragă!”. Invitatul special al concertului este apreciatul cântăreț Mihai Trăistariu, el însuși fost elev al Școlii populare de Artă din Piatra-Neamț la clasele de canto (prof. Nela Frâncu) și actorie (prof. Corneliu-Dan Borcia).

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 martie 2024, ora 15:00, la sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamț. Intrarea se face pe baza biletului (30 lei/loc) care poate fi procurat apelând la numărul de telefon 0766.688.688.

***

MIHAI TRĂISTARIU

S-a născut la Piatra-Neamț, la 16 decembrie 1976, într-o familie de intelectuali: mama – medic, tatăl – pictor, domeniu în care excelează, în prezent, și fratele său mai mare, Vasile Trăistariu.

A studiat pianul începând de la vârsta de șapte ani. Între 1996-1998, Mihai Trăistariu participă la o serie de concursuri de interpretare vocală, obținând premii și trofee la fiecare participare.

Începând cu 1998, face parte din trupa dance „Valahia”, participând la lansarea a șase albume, ulterior dedicându-se carierei de solist.

În 2006, obține la concursul Eurovision, cu piesa „Tornero”, cel mai mare punctaj înregistrat de Romania până la acel moment (172 puncte).

Mihai Trăistariu are în palmares un număr important de concerte, spectacole, recitaluri în țară și în străinătate: Suedia, S.U.A., Germania, Canada, Austria, Grecia, Japonia, Islanda, Italia, Cipru, Bielorusia, Macedonia, Belgia, Franța, Bulgaria, Rusia, Norvegia, Malta, Slovenia, Portugalia, Letonia, Estonia, Spania, Turcia, Albania, Serbia, Georgia, Republica Moldova.

Este Cetățean de onoare al municipiului Piatra-Neamț (2006) și al orașului Mangalia (2010).