„DESCHIDE-NE, GAZDĂ, POARTA!”

Joi, 13 decembrie, la Casa  Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamţ vor poposi, vreme de două ore, artiştii de la Ansamblul folcloric Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare” Neamţ (conducerea artistică, Dedilia Popovici) şi Ansamblul de muzică tradiţională Icoane moldave” al Academiei de Muzică Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ (conducerea muzicală, Delia Stoian-Irimie). Într-un program comun, cele două valoroase grupuri folclorice vor oferi publicului local iubitor de tradiţii un excepţional concert de colinde.

Evenimentul, care va avea loc începând cu ora 18:00, este organizat, în parteneriat, de Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare” Neamţ, Academia de Muzică Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ şi Casa Culturii Ion Creangă”.

Acest concert a devenit, în timp, o veritabilă tradiţie. În vremea începutului vacanţei studenţeşti, artiştii celor două ansambluri îşi unesc talentul şi trăirile artistice, bucurând sufletele oamenilor care se pregătesc să întâmpine sărbătorile de iarnă. Aşa s-a întâmplat zilele trecute, când publicului din Oneşti i s-a prezentat acest concert, Deschide-ne, gazdă, porta!”, cele două ansambluri fiind răsplătite la final cu aplauze la scenă deschisă.