Continuăm demersul nostru de a afla semnificațiile populare ale zilelor săptămânii. În cartea sa, “Mică enciclopedie de tradiții românești” (Editura “Agora”, București, 2008), folcloristul Ion Ghinoiu descrie ziua de joi astfel:
“Personificarea celei de a patra zile a săptămânii, dedicată de romani Zeului și a planetei Jupiter, este Joi. În credințele populare, Sfânta Joi este o femeie sfântă (Dorohoi), fecioară frumoasă care apără lumea de ploi torențiale și de grindină (Iași, Tutova), o femeie binevoitoare, soră cu Duminica, Vinerea și Miercurea. Sfânta Joi locuiește printre nori, în ceruri (Constanța, Iași, Olt), în păduri netăiate și păzite de fecioare (Tutova), de unde își manifestă puterea miraculoasă asupra holdelor, vitelor, bolilor. Joia era respectată în secolul al XIX-lea ca o zi de sărbătoare. În Maramureș și Bucovina, zilele de joi erau interzise pentru șezători, dar slobode pentru nunți și, în general, pentru dragoste.
Obiceiurile calendarului popular din această zi sprijină ipoteza că a funcționat ca sărbătoare a săptămânii dedicată cultului și odihnei, funcție preluată apoi de Duminica creștină. Numeroase zile de joi aveau statut de sărbători: Joile verzi, Joile oprite (ciclul de nouă joi cuprins între Paște și săptămâna a doua după Rusalii, când erau interzise anumite activități casnice, agrare și pastorale), Joia iepelor (joia din Săptămâna Caii lui Sântoader, răspunzătoare de sănătatea animalelor, în special a cailor, prăznuită prin diferite interdicții de muncă).
Sub influența creștinismului, locul ei a fost luat de duminică, singura zi a săptămânii care poartă nume creștin – Dies Dominica (Ziua Domnului).”