LA MULȚI ANI, COCA BLOOS!

S-a născut la Râmnicu Vâlcea, pe 1 octombrie 1946. A urmat liceul în localitatea natală, apoi Facultatea de Filosofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvirea facultății (1969), a lucrat la Casa de Cultură a Studenților din orașul de pe Someș. Acolo, avea să colaboreze cu actrița și, ulterior, regizoarea Olimpia Arghir.

În 1973, Alexandru Tocilescu monta, la Satu Mare, spectacolul „Războiul vacii”, de Roger Avermaete, prin care regizorul şi-a susţinut examenul de licenţă, în care a fost distribuită și Coca Bloos. În urma succesului cu acest spectacol, Coca Bloos a devenit actriţă profesionistă, fiindu-i echivalate disciplinele teoretice pe care le studiase în facultate cu cele care se predau la I. A. T. C.

După experiențe la teatrele din Satu Mare și Brașov, este angajată la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, unde avea să găsească o trupă sudată: Ana Ciontea, Paul Chiribuță, Mihai Cafrița, Carmen Petrescu, Traian Pârlog, Corneliu-Dan Borcia, Simona Măicănescu, Cornel Nicoară, Ion Muscă, Constantin Ghenescu, frații Birău, Gheorghe Dănilă, Maria Filimon, Oana Albu, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Romeo Tudor, Eugen Cristian Motriuc, Tatiana Ionesi, Florin Măcelaru, Liviu Timuș, Dan Covrig.

„Aveam 33 de ani. Piatra-Neamț a constituit, ca să zic așa, Institutul pentru mine. Toată viața se consuma în teatru. Era un dialog permanent între noi. Era și multă boemă, care a avut rezultatele ei. Stăteam în preajma unor mari actori, a pictorilor, a unor personalități care mă fascinau. În acest anturaj era o viață extraordinară. Se citea poezie, veneau poeți de prin țară, aveam și un grup de prieteni. Facultatea de Filosofie m-a învățat să-mi aleg cărțile, să am discernământ în ceea ce privește lecturile. În momentul când am nevoie, mă duc la carte. La Piatra-Neamț am întâlnit foarte multă exigență, pretenție intelectuală și artistică. Este un spațiu mirific și ocrotitor, ca și aerul. Trupa de la Piatra putea să facă orice. Fiecare regizor era unic în felul lui.”

La Teatrul Tineretului a debutat cu rolul Athenaisa Eupraxia din spectacolul „Beția sfântă”, de Paul Everac, în regia lui Mihai Manolescu. Au urmat spectacolele: „Muștele”, de Jean Paul Sartre (regia, Laurențiu Ulici), „Burghezul gentilom”, de Moliere (regia, Iulian Ursulescu), „Anotimpuri teatrale” (regia, Eduard Covali), „Zât, moarte, zât!”, de Saulius Saltenis (regia, Irena Buciene, Lituania), „Pragul albastru”, de I. D. Sârbu (regia, Mircea Cornișteanu), „Piticul din grădina de vară”, de D. R. Popescu (regia, Nicolae Scarlat), „Milionarul sărac”, de Tudor Popescu (regia, Valeriu Paraschiv), „Pescărușul”, de Cehov (regia, Nicolae Scarlat), „Fluturi de noapte”, de Dinu Grigorescu (regia, Mircea Marin), „RUR”, de Karel Čapek (regia, Alexandru Darie), spectacol în care a jucat rolul Nana, fiind premiată pentru rol principal feminin în cadrul Galei spectacolelor de teatru pentru tineret, din 1985.

După acest premiu, au urmat spectacolele: „Îndrăgostiții din Tesallia”, de George Peele (regia, Dan Mănescu), „Piațeta”, de Goldoni (regia, Silviu Purcărete) – Premiu pentru interpretare A. T. M. 1986, „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, de Caragiale (regia, Alexandru Dabija).

În 1986, este transferată la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Capitală, oraș în care avea să continuie șirul succeselor.

A revenit la Teatrul Tineretului, atunci când i-au fost propuse colaborări, emblematică rămânând creația sa actoricească din spectacolul „Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele”, din stagiunea pietreană 2007-2008, în regia lui Radu Afrim.

Coca Bloos esteo valoroasă actriță și de film. Memorabile pentru cinefili sunt rolurile create în „Patul conjugal”, „Această lehamite” (ambele în regia lui Mircea Daneliuc), „Crucea de piatră” (regia, Andrei Blaier), „E pericoloso sporgersi” (regia, Nae Caranfil), alături de colegi precum Gheorghe Dinică, Valentin Uritescu, Florina Cercel, Ilarion Ciobanu, Ion Besoiu, Horațiu Mălăele, Dorina Lazăr, Sanda Toma, Valentin Teodosiu, Ana Ciontea, Paul Chiribuță, George Alexandru, Marius Stănescu, Marius Florea Vizante, Carmen Tănase, Mihai Bisericanu.

Sursă fotografii: albumul TEATRUL TINERETULUI - 50 DE ANI, îngrijit de Mircea Zaharia, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2008

by Carmen Saeculare

Figuri marcante – Omagiu adus unui artist nemţean de succes, hâtrul şi bonomul SANDU STICLARU

Robust şi bine legat, cu epiderma sa ce aminteşte de carnaţia de piatră a unor statui ascunse în frunzişul parcurilor şi trădând o sănătate rurală, ca şi cum ar descinde din Vitoria Lipan, actorul Sandu Sticlaru, apartenent prin naştere urbei Roman, s-a impus în arta scenei şi a ecranului ca o personalitate de referinţă. O întâlnire, directă sau indirectă, cu jocul său actoricesc, sapă profund, în sensibilitatea noastră de spectator, imaginea unui personaj care aparţine, deopotrivă şi vieţii ca şi ficţiunii estetice, între acestea două existând o inegalabilă coincidenţă.

Astfel îl caracteriza profesorul şi filosoful romaşcan Gheorghe A. M. Ciobanu pe neuitatul actor Sandu Sticlaru.

Sandu Sticlaru s-a născut pe 15 octombrie 1923, la Roman. A absolvit, în 1945, Conservatorul de Artă Dramatică din Capitală, urmând apoi o intensă activitate teatrală și cinematografică. A fost considerat, pe drept cuvânt, unul dintre marii actori români de comedie, actor de teatru și film, fiind, în acelaşi timp, unul dintre actorii emblematici ai Teatrului „Nottara“ și, în ultimii ani de activitate, ai Teatrului Național din București.

Sandu Sticlaru a interpretat nenumărate roluri şi la teatrul radiofonic, vocea sa o dată auzită, rămânând adânc impregnată în memoria publicului.

A trecut în eternitate în ziua de 3 octombrie 2006, la București, fiind înmormântat la Cimitirul evreiesc „Sefard”.

Maestru al rolurilor secundare

Pentru Sandu Sticlaru, dramaturgul rămâne doar un pretext de a purta cu noi un comentariu firesc, un dialog pentru care, parcă, nu ar mai fi nevoie de scenă sau decor, de reflectoare sau de gong, era de părere acelaşi venerabil profesor romaşcan.

Sticlaru, de regulă, refuza rolurile principale, roluri care, în viziunea sa, erau menite să menţină actorul mereu pe scenă şi prin care să domine pe toate celelalte personaje. El prefera, din contra, prezenţa secundară, adiacentă sau paralelă, compensatorie sau contradictorie. Dar ce roluri memorabile a creat din această postură! Prin stilul său de joc atât de firesc, prin sonoritatea vocii sale atât de caracteristică, Sandu Sticlaru a reuşit să se înfiripeze în sufletul spectatorului. Intrat acolo, el nu va mai ieşi în veci! Orice costumaţie i-a impus sumedenia de roluri. Artistul a cucerit şi cu inimitabila voce, amestec de bonomie şi mirare, de un uşor graseiaj în exprimare. Căci, cine l-a cunoscut, ştie, bonomia şi umorul nu l-au părăsit nici pe scenă nici în afara ei.

Actor al tuturor vârstelor

Prin repertoriul ales, ca şi prin disponibilitatea sa extrem de largă de a se substitui la o categorie diversă de personaje, Sandu Sticlaru a însoţit spectatorul de-a lungul tuturor vârstelor acestuia. A interpretat ba Omida din Alice în ţara minunilor, dar şi un vagabond din Prinţ şi cerşetor. A fost şi John pădurarul din Tom Degeţel sau sfetnicul din Micul Muck. Spectatorul adolescent îşi aminteşte de dascălul din Răzvan şi Vidra, ori de Planchet din Cei trei muschetari. Cu acelaşi talent şi aceeaşi dragoste pentru rol, Sandu Sticlaru a făcut şi film: Hanul Ancuţei, Baltagul, Răscoala sau Moara cu noroc sunt exemplele cele mai la îndemână.

Pentru spectatorul de teatru şi film fidel, Sandu Sticlaru rămâne actorul complex, a cărui paletă artistică cuprinde în ea viaţa de toate zilele a oamenilor simpli, cu bucuriile, cu împlinirile, dar mai ales, cu străvechea ei înţelepciune.

Documentare realizată de Valentin ANDREI

by Carmen Saeculare

OMAGIU ADUS MEMORIEI ARTISTEI PLASTICE SIMONA CHINTILĂ VASILIU

Simona Chintilă-Vasiliu s-a născut în ziua de 15 octombrie 1928, la Piatra-Neamţ. Fiică a preotului şi profesorului de lingvistică Vasile Vasiliu şi a Lucreţiei Vasiliu-Mândrilă, absolvă in 1954 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (Bucureşti), secţia pictură monumentală, avându-i ca profesori pe pictorii Gheorghe Labin şi Ştefan Constantinescu.

Studiază în paralel muzica, literele și filozofia.

Între anii 1954-1986, este asistent şi conferenţiar universitar la catedra de Artă Monumentală – Restaurare a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”.

Membru Uniunii Artiştilor Plastici din România, a participat la numeroase expoziţii anuale, bienale, municipale, republicane din ţară şi la expoziţii româneşti organizate peste hotare (1958-1997): Moscova, Atena, Sofia, Beijing, Washington şi Chicago, Milano, Praga, Koln, Mexic, Alexandria, Leipzig, Paris, Torino, Roma, Helsinki, Varşovia, Belgrad, Tokio, Lagos, Manilla, Rabat, Plovdiv, Bratislava.

A participat cu lucrări în expoziţii internaţionale (1957-1966) la Moscova, la Bienala de la Paris, la Sao Paulo, la Trienala de la Delhi.

A primit: Premiul I oferit de U. A. P. pentru artă decorativă, Premiul II la Festivalul Tineretului de la Moscova, Premiul special al Juriului la Bienala de la Sao Paulo, Premiul „Lascăr Vorel”.

 A avut lucrări de artă monumentală (mozaicuri, fresce) la Bucureşti, Constanţa, Piatra-Neamţ, Tulcea. A practicat desenul în tuş, cretă colorată, ceracolor, acuarelă, uleiul pe pânză, tempera pe lemn şi tehnici mixte.

A publicat volumul de poezii „Sora mea geamănă”, la editura „Vinea”, Bucureşti, 2005.

A trecut în eternitate în ziua de 5 mai 2009, la Bucureşti.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.

Explicaţie foto: Simona VASILIU CHINTILĂ – „Peisaj CUIEJDI - NEAMT" (tehnică mixtă pe carton subtire, 31 x 43 cm., ramă 49,5x62, semnat şi datat dreapta jos în 1984).

by Carmen Saeculare

PERSONALITATEA ZILEI – LA MULŢI ANI, DOMNULE GHEORGHE BUNGHEZ!

Personalitate complexă, Gheorghe Bunghez, un adevărat cărturar, îşi
sărbătoreşte astăzi, 26 octombrie, ziua de naştere. Spirit enciclopedic, a
clădit, împreună cu o echipă de oameni aleasă de Domnia sa, cultura judeţului
Neamţ într-o vreme a migrării masive a sătenilor la oraş, lucru întâmplat
datorită marelui proces al industrializării din anii 60 ai veacului trecut.

S-a născut la 26 octombrie 1936, în comuna Poiana Sărată din judeţul Bacău.
După absolvirea Facultăţii de Istorie-Filologie-Filosofie a Universităţii „Alexandru loan Cuza” din Iaşi, a urmat
cursuri de definitivare, specializare şi perfecţionare în domeniile Istoriei
modeme şi contemporane a României, Filosofiei şi Artei, precum şi în domeniile
managementului cultural-artistic şi cultural-comercial. În perioada 1977-1981,
îşi pregăteşte teza de doctorat cu tema Politica relaţiilor culturale internaţionale ale
României, lucrare pe care refuză să o finalizeze, neacceptând
condiţionările incorecte.

Activitatea profesională a domniei sale debutează în 1953, înainte de
începerea studiilor universitare. A fost profesor, director de şcoală, director
de liceu, inspector şcolar, secretar al Comitetului Regional de Cultură şi Artă
pentru ca, în 1968, odată cu reforma administrativă, să fie numit preşedinte al
Comitetului de Cultură şi Artă al judeţului Neamţ. În perioada 1973 -1977 a
funcţionat ca şef al Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean Neamţ şi apoi
ca preşedinte al Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului
Neamţ. În 1980 este transferat, la cerere, ca director al Teatrului Tineretului
din Piatra-Neamţ, unde îşi desfăşoară activitatea până în 1986. Moment în care
este transferat, tot la cerere, la Centrul de Librării al judeţului Neamţ,
instituţie de unde se va pensiona în 1997.

A iniţiat şi condus manifestări
cultural-artistice locale, zonale sau naţionale: Sărbătoarea
Eroilorde la Războieni, Sărbătoarea
Muntelui Ceahlău, Festivalul Spectacolelor de Teatru pentru Tineret şi Copii,
Stagiunea simfonicăa Filarmonicii
„Moldova” din Iaşi, Festivalul „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”. De asemenea,
de numele său sunt legate reorganizarea sau modernizarea unor instituţii,
dintre care menţionăm: Şcoala generală Stăniţa, Liceul Săbăoani, Biblioteca
Judeţeană Neamţ, Teatrul Tineretului, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Centrul
pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Şcoala Populară de Artă,
Centrul de Librării din judeţul Neamţ.

A creat condiţii pentru elaborarea şi tipărirea „Corpusului de documente al
Teatrului Tineretului”, a sprijinit elaborarea şi tipărirea unor volume de
studii şi cercetări, a fondat şi a asigurat apariţia Revistei de cultură
„Asachi” (a doua şi a treia serie), a publicat în cotidiane şi reviste articole
şi studii, fiind coautor al cărţilor „Monumente istorice din judeţul Neamţ”,
„Judeţul Neamţ - Ghid”, „Petrodava 2000 - tradiţie şi continuitate”, „Liceul
Petru Rareş - file de istorie”. Ultimul său proieci de până acum, a fost
editarea lucrării “Teatrul Tineretului între Dragonul şi Piaţeta” şi „Demnitatea supravieţuirii prin cultură”.

A participat la numeroase manifestări culturale, sau a a
susţinut, în calitate de conferenţiar pe probleme cultural-ştiinţifice,
expuneri publice atât în România, cât în Bulgaria, Serbia, Bosnia şi
Herţegovina, Croaţia, Italia, Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Uzbekistan,
Germania şi Danemarca.

by Carmen Saeculare

REMEMBER: Cornel Nicoară, omul cu inima cât muntele Ceahlău

Un bun coleg și prieten de-al său l-a caracterizat pe Cornel Nicoară ca fiind bolnav după teatru. Boală incurabilă, de care nu s-a vindecat niciodată.

Oricine l-a cunoscut nu poate contrazice această afirmație. Cornel Nicoară și-a dedicat întreaga viață profesională TEATRULUI. El, Omul de teatru, Profesionistul, era dublat de OMUL Cornel Nicoară, ale cărui puncte forte (de multe ori și puncte sensibile, precum călcâiul lui Achile) erau dăruirea totală, altruismul, puterea imensă de muncă. Și, peste toate, un suflet la fel de imens.

Despre arta pe care și-a ales s-o slujească, spunea: Actoria nu e o profesie, e o vocaţie! Actorii sunt singurii oameni de pe pământ care trăiesc mai multe vieţi, care pot să moară şi să învie de sute de ori, care iubesc şi urăsc, râd şi plâng, sunt frumoşi şi urâţi, înţelepţi şi naivi, bogaţi şi săraci, regi şi cerşetori, oameni şi neoameni. Eu am purtat în teatru peste nouăzeci de măşi, am trăit peste nouăzeci de vieţi. Sunt cuvintele şi trăirile interioare ale actorului Cornel Nicoară, artistul care întreaga viaţă profesională a „ars“ pentru Artă.

Cornel Nicoară s-a născut la Câmpia Turzii, în județul Cluj, pe 20 octombrie 1938. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) în anul 1965. Profund recunoscător magiștrilor săi, actorul Cornel Nicoară ține să-i amintească ori de câte ori are prilejul. Așa a făcut-o și în paginile cărții sale, Memoria măştilor (Editura Nona, Piatra-Neamţ, 2011): la Actorie, MONI GHELERTER (regizor, Maestru emerit al artei, Profesor universitar) şi ZOE STANCA-ANGHEL (actriţă. Lector universitar) – Rector era COSTACHE ANTONIU (Artist al poporului); Tehnica vorbirii scenice: Sandina Stan, Max Weintraub, Vasile Moisescu; Lupte scenice: Angello Pellegrini; Canto: Radu Palade. La materiile teoretice am avut profesori pe: Octav Gheorghiu, Ovidiu Drîmbă, Silvia Cucu, Virgil Brădăţeanu, Simion Alterescu, Horea Deleanu, Marcel Breazu, Ion Toboşaru, Andrei Strihan.

Din 1965, de la absolvire și până la pensionare (2006), a activat numai la Teatrul Tineretului. Mai întâi ca actor, făcând roluri memorabile, personajele sale rămânând în memoria afectivă a publicului pietrean. Apoi ca director adjunct și principal.

A compus o serie întreagă de măşti, cele mai importante fiind Ştefan cel Mare, din Apus de Soare; Wangel, din Femeia mării, de Henrik Ibsen; Nero, în Britanicus, al lui Jean Racine; Moşul, din Matca lui Marin Sorescu; Falstaff,din Nevestele vesele din Windsor, de Sheakespeare; Jupiter, din Muştele, de Jean Paul Sartre; Noe, în Arca bunei speranţe, a lui I. D. Sîrbu; Caţavencu, în O scrisoare pierdută, de Caragiale; Lear, în Regele Lear, de William Shakespeare.

A lucrat în spectacole realizate de nume grele din teatrul românesc – Moni Ghelerter, Alexandru Tocilescu, Andrei Şerban, Ion Cojar, Radu Penciulescu, Cornel Todea, Silviu Purcărete.

Cornel Nicoară a deținut funcția de director al Teatrului Tineretului în două rânduri: între martie 1986 – ianuarie 1989 şi septembrie 2001 – mai 2006. Asta, după ce între 1976 și martie 1986 a fost director-adjunct.

Cornel Nicoară a „ars“ în întreaga sa viaţă profesională pentru Artă. Evident, el s-a dăruit în special Teatrului. Însă, eroul rândurilor noastre s-a dăruit și altor întreprinderi culturale de amploare. Memorabile rămân contribuţiile sale în ceea ce priveşte Festivalul Vacanţe Muzicale, Cornel Nicoară fiind dominat de un spirit organizatoric ieşit din comun. Rămân mărturie amintirile oamenilor care au participat la primele ediţii ale Vacanţelor, cele din anii ‘70 ai veacului trecut. Aşa cum dovezi de necontestat în ceea ce priveşte şi implicarea sa artistică sunt fotografiile document din acea perioadă, instantanee care îl înfăţişează pe actorul Cornel Nicoară pe scenă, alături de mari muzicieni ai lumii.

Ultima destăinuire făcută autorului acestor rânduri se referă la unul dintre rolurile care i-au adus și premii: Riborasta, din spectacolul Muntele.

„Aveam un rol greu, dar extrem de frumos. Riborasta era intelectualul geţilor, dascălul, dar şi prietenul regelui Dromichaites. În prim-planul decorului, scenograful a plantat o roată a olarului şi, cum în teatru eşti obligat să faci ca fiecare element să fie jucat, Emil Mandric a decis ca eu să fac ca roata olarului din decor să funcţioneze. Am învăţat să frământ lutul şi să fac oale, aşa că în fiecare spectacol făceam câte o oală. Recuziterul nu mai ştia ce să facă cu ele, astfel că o parte din personalul teatrului a primit câte o oală cadou.“

Muntele a fost una dintre producţiile Teatrului Tineretului din anul 1977. Textul era scris de apreciatul prozator Dumitru Radu Popescu, cel care, în 2017, avea să fie primul laureat al Premiul naţional pentru proză „Ion Creangă“ (premiu organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ Neamţ), iar regia era semnată de Emil Mandric. Spectacolul a avut mare succes, fiind multipremiat la nivel naţional – Premii pentru regie (Emil Mandric), pentru cel mai bun actor (Horaţiu Mălăele), Menţiune pentru actorul Cornel Nicoară și Menţiune pentru coloană sonoră (Dorin Liviu Zaharia).

În acel spectacol, colegi de scenă cu actorul Cornel Nicoară erau Horaţiu Mălăele, Rozina Cambos, Ion Muscă, Corneliu-Dan Borcia, Valentin Uritescu, Florin Măcelaru, Constantin Ghenescu, Carmen Petrescu, Mihai Cafriţa, Traian Pîrlog, Raluca Zamfirescu, Paul Chiribuţă, Eugen Apostol, Puşa Balaure, Maria Teslaru, Silvia Vais, Eugenia Cacevschi, Tatiana Ionesi, Mircea Bibac, Tudor Panduru, Gheorghe Birău, Gheorghe Dănilă.

Destinul a vrut ca a doua zi după aniversarea a 83 de ani de viață, în dimineața de 21 octombrie 2021, Cornel Nicoară să pășească Marele Prag și să treacă în eternitate. Pentru cei care l-au cunoscut, el va rămâne mereu viu, mereu gata de a da o mână de ajutor, mereu gata de a povesti din trăirile sale artistice. Care nu au fost nici puține și nici lipsite de importanță.

by Carmen Saeculare

OMAGIU ADUS PROFESORULUI GHEORGHE ŢIGĂU!

Cunoscut ca un excelent pedagog al judeţului Neamţ, activând câţiva ani şi la conducerea Inspectoratului şcolar judeţean, Gheorghe Ţigău este, în acelaşi timp, şi un foarte apreciat scriitor. La Editura „Nona” a publicat, de-a lungul vremii,  „Floarea de fragă şi şoimul” (în colaborare cu prof. Ermina Dobreanu, 2013), „Lecturi pastelate” (în calitate de coordonator, 2014) „Valori şi destine din Borca - Neamţ” (2015),

Despre lucrarea sa, „VALORI ŞI DESTINE
DIN BORCA – NEAMŢ”, Gheorghe Ţigău mărturisea: „Cei aproape opt ani petrecuţi
la Borca au fost suficienţi pentru a mă lega pentru totdeauna de spaţiul
geografic, istoric şi spiritual al Borcii, de codrii seculari şi de pajiştile
înmiresmate şi numai puţin de lumea acestor locuri legendare: oieri, plutaşi,
lucrători ai pădurii, vânători, pescari, meşteşugari, gospodari tot unu şi unu,
lăutari, rapsozi, inetelectuali şi oficialităţi. Nu ne-a fost uşor să selectăm
dintr-o mulţime de valori şi destine pilduitoare, născute sau legate profund de
Borca, pe acelea cu adevărat active, conduse de năzuinţa spre mai bine nu doar
pentru ei, ci, mai ales, pentru alţii. Aceşti oameni aleşi au ieşit din cercul
restrâns al vieţii personale, de familie şi comunitar-locale, distingându-se
prin fapte importante folositoare întregii comunităţi naţionale, consecinţă a
muncii chibzuite şi continue pentru neamul nostru.”

În completare, prof. univ. dr. Vasile
Cojocaru-Filipiuc ţinea să menţioneze: „Cartea «Valori şi destine din Borca – Neamţ»,
prin farmecul spiritului pulsator al unui maestru cu numele Gheorghe Ţigău,
reuşeşte să strângă în chingi urletele vântului şi lupilor, clăteşte
identităţi, potoleşte magma recesiunilor, identifică şoaptele de avertizare şi
le transmite cititorilor, luminează zilele cenuşii, domoleşte ceasurile grăbite
de zi, scurtează nopţile de veghe, desfiinţează convenţiile artificiale,
transmite oamenilor poveşti adevărate, zugrăveşte frescele vieţii cu albastru
de Voroneţ, dă bilete gratuite la spectacolul lumii şi dăruieşte flori
ambasadorilor Borcutului, în egală măsură, eroi şi oameni simpli.”

Gheorghe Ţigău s-a născut
în ziua de 18 octombrie 1944, la Rucăr, Argeş. Profesor şi publicist, a
absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1967), Cariera didactică
la: Borca, Neamţ (şi director adjunct), inspector şcolar la I.S.J. Neamţ.

Debut literar în revista „Ateneu” (1985), iar editorial, în 2000, cu
„Noţiuni fundamentale de teorie literară” (2000). Prin intermediul
a trei lucrări, „La pârâul dorului. Literatură populară de pe Bistriţei şi din
împrejurimi”, „La fântână, la izvor” şi Floarea de fragă şi şoimul” a
valorificat o parte a folclorului din judeţul Neamţ.

by Carmen Saeculare

Figuri marcante – Omagiu adus unui artist nemţean de succes, hâtrul şi bonomul SANDU STICLARU

Robust şi bine legat, cu epiderma sa ce aminteşte de carnaţia de piatră a unor statui ascunse în frunzişul parcurilor şi trădând o sănătate rurală, ca şi cum ar descinde din Vitoria Lipan, actorul Sandu Sticlaru, apartenent prin naştere urbei Roman, s-a impus în arta scenei şi a ecranului ca o personalitate de referinţă. O întâlnire, directă sau indirectă, cu jocul său actoricesc, sapă profund, în sensibilitatea noastră de spectator, imaginea unui personaj care aparţine, deopotrivă şi vieţii ca şi ficţiunii estetice, între acestea două existând o inegalabilă coincidenţă.

Astfel îl caracteriza profesorul şi filosoful romaşcan Gheorghe A. M. Ciobanu pe neuitatul actor Sandu Sticlaru.

Sandu Sticlaru s-a născut pe 15 octombrie 1923, la Roman. A absolvit,
în 1945, Conservatorul de Artă Dramatică din Capitală, urmând apoi o
intensă activitate teatrală și cinematografică. A fost considerat, pe
drept cuvânt, unul dintre marii actori români de comedie, actor de
teatru și film, fiind, în acelaşi timp, unul dintre actorii emblematici
ai Teatrului „Nottara“ și, în ultimii ani de activitate, ai Teatrului
Național din București.

Sandu Sticlaru a interpretat nenumărate roluri şi la teatrul
radiofonic, vocea sa o dată auzită, rămânând adânc impregnată în memoria
publicului.

A trecut în eternitate în ziua de 3 octombrie 2006, la București, fiind înmormântat la Cimitirul evreiesc „Sefard”.

Maestru al rolurilor secundare

Pentru Sandu Sticlaru, dramaturgul rămâne doar un pretext de a
purta cu noi un comentariu firesc, un dialog pentru care, parcă, nu ar
mai fi nevoie de scenă sau decor, de reflectoare sau de gong, era de părere acelaşi venerabil profesor romaşcan.

Sticlaru, de regulă, refuza rolurile principale, roluri care, în
viziunea sa, erau menite să menţină actorul mereu pe scenă şi prin care
să domine pe toate celelalte personaje. El prefera, din contra, prezenţa
secundară, adiacentă sau paralelă, compensatorie sau contradictorie.
Dar ce roluri memorabile a creat din această postură! Prin stilul său de
joc atât de firesc, prin sonoritatea vocii sale atât de caracteristică,
Sandu Sticlaru a reuşit să se înfiripeze în sufletul spectatorului.
Intrat acolo, el nu va mai ieşi în veci! Orice costumaţie i-a impus
sumedenia de roluri. Artistul a cucerit şi cu inimitabila voce, amestec
de bonomie şi mirare, de un uşor graseiaj în exprimare. Căci, cine l-a
cunoscut, ştie, bonomia şi umorul nu l-au părăsit nici pe scenă nici în
afara ei.

Actor al tuturor vârstelor

Prin repertoriul ales, ca şi prin disponibilitatea sa extrem de largă de a se substitui la o categorie diversă de personaje, Sandu Sticlaru a însoţit spectatorul de-a lungul tuturor vârstelor acestuia. A interpretat ba Omida din Alice în ţara minunilor, dar şi un vagabond din Prinţ şi cerşetor. A fost şi John pădurarul din Tom Degeţel sau sfetnicul din Micul Muck. Spectatorul adolescent îşi aminteşte de dascălul din Răzvan şi Vidra, ori de Planchet din Cei trei muschetari. Cu acelaşi talent şi aceeaşi dragoste pentru rol, Sandu Sticlaru a făcut şi film: Hanul Ancuţei, Baltagul, Răscoala sau Moara cu noroc sunt exemplele cele mai la îndemână.

Pentru spectatorul de teatru şi film fidel, Sandu Sticlaru
rămâne actorul complex, a cărui paletă artistică cuprinde în ea viaţa de
toate zilele a oamenilor simpli, cu bucuriile, cu împlinirile, dar mai
ales, cu străvechea ei înţelepciune.

by Carmen Saeculare

ASTĂZI ÎI SPUNEM „LA MULŢI ANI!” PROFESORULUI ŞI SCRIITORULUI CONSTANTIN DRAM

Constantin Dram s-a născut în ziua de 20 octombrie 1958, la Războieni, judeţul Neamţ. Profesor, prozator,
critic literar, editor, a absolvit Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, apoi
Facultatea de Filologie din Iaşi.

A fost, la început de carieră didactică, profesor la Paşcani, apoi, după ce
a devenit doctor în filologie, a fost cadru didactic la Facultăţile de
Filologie ale Universităţii din Bacău şi Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”
din Iaşi.

În mediul academic şi literar este apreciat ca fiind unul dintre
specialiştii în opera sadoveniană.

A fost redactor, redactor-şef şi
director la Editura „Junimea”,

Debut în „Cronica” (1981), a publicat în „Opinia studenţească” şi „Dialog”.

Redactor coordonator al Revistei „Collegium” şi printre iniţiatorii
Revistei „Renaşterea” (Paşcani, 1990). Ţine rubrica „Critica prozei” la
„Convorbiri literare”.

Ca editor („Universitas XXI”), a semnat diverse prefeţe şi postfeţe ale
diferiţilor autori. Colaborări:            „Contrapunct”,
„Contrafort”, „Luceafărul”, „Timpul”.

Debut editorial: „Fuga Marelui Regizor”, proză scurtă. (1992).

Cărţi: „Milionar la marginea imperiului”; „Lumi narative”; „Vieţile şi
suferinţele sfinţilor”; „Povestiri din istoria neamului românesc”; „Mihail
Sadoveanu. Modelul istorisirii de dragoste”; „Devenirea romanului. începuturi”;
„Omul miloşian. 11 metamorfoze urmate de căderea în oglindă”.

Începând cu anul 2017, a participat an de an la colocviile prilejuite de
Premiul naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera
omnia, proeict organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.

Sursă de documentzare. Constantin Tomşa, „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”.

by Carmen Saeculare

OMAGIU ADUS ISTORICULUI DUMITRU ALMAŞ

Dumitru Almaş (pseud. al lui Dumitru Ailincăi) s-a născut pe 19
octombrie 1908, la Negreşti, Neamţ. Istoric, publicist şi prozator, a absolvit
Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti. Profesor la
Siliştea, Călăraşi şi Piatra-Neamţ, până în 1949, apoi, prin concurs, a fost conferenţiar,
profesor, consultant, la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti.

Consultant istoric pentru filmele „Pintea”, „Iancu Jianu”, „Zapciul” şi
„Iancu Jianu, haiducul”, a fost redactor-şef al revistei „Magazin istoric”.

A primit, post-mortem, Titlul de cetăţean de Onoare al munipiului
Piatra-Neamţ, în anul 2003, după ce, în 1995, i-a fost refuzat.

Începând cu anul 1939, a editat o serie lungă de cărţi cu subiect istoric, prima fiind „Miron Costin”, volumele I-II. Cele mai citite de generaţii successive de elevi au fost celebrele “Povestiri istorice”.

A avut colaborări la multe publicaţii, inclusiv la cele din Piatra-Neamţ.

A trecut în nefiinţă în ziua de 12 martie 1995.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa, „Personalităţi ale
culturii din judeţul Neamţ”.

by Carmen Saeculare