Martie

PERSONALITĂŢI ALE ARTEI ROMÂNEŞTI OMAGIATE ASTĂZI, 23 MARTIE

Astăzi,
Centrul pentru Cultură şi arte „Carmen Saeculare” Neamţ
omagiază două personalităţi ale artei româneşti – apreciatul
actor Geo Barton, născut la Piatra-Neamţ, şi criticul de artă
Valentin Ciucă, cel care a activat timp de trei decenii în cultura
nemţeană, fiind, printre altele, şi director al Şcolii Populare
de Artă şi profesor al cursului de arte plastice (mijlocul anilor
70 din veacul trecut).

GEO BARTON

Actorul
s-a născut la 23 martie1912 la Piatra-Neamţ. A absolvit în 1941
Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. De-a lungul
carierei sale, a jucat la Teatrul „Constantin Nottara” din Satu
Mare, la Teatrele „Giuleşti” şi Municipal (actualmente
„Bulandra”), stabilindu-se, apoi, la Teatrul Naţional. Printre
rolurile interpretate se numară Vronski din „Anna Karenina”, de
Tolstoi, Grigore Mârza din „Întâlnire cu îngerul”, de Sidonia
Drăguşanu, Profesorul din „Un fluture pe lampă”, de Paul
Everac, Fred din „Mașina
de scris”, de Jean Cocteau, Georges din „Părinți teribili”,
de Jean Cocteau, Moșierul Butu din „Marele soldat”, de Dan
Tărchilă, Nichita din „Omul cu mârțoaga”, de George Ciprian,
Ministrul din „Zoo (Asasinul filantrop)”, de Jean Vercors
Bruller.

A
debutat în cinematografie cu „Răsună valea” (1949), film urmat
de „La Moara cu Noroc” (1950) şi alte douăzeci şi trei de
pelicule din care amintim: „Pe răspunderea mea” (1956),
„Bijuterii de familie” (1957), „Portretul unui necunoscut”
(1960), „Darclee” (1961), „Tudor” (1962), „Dacii” (1967),
„Fraţii Jderi” (1973), „Ştefan cel Mare”.

S-a
stins din viaţă în ziua de 10 iunie 1982, la Bucureşti.

VALENTIN CIUCĂ

Scriitorul
şi criticul de artă Valentin Ciucă s-a născut pe 23 martie 1941,
la Vălenii de Munte (Prahova). Este absolvent al Institutului
Pedagogic de trei ani din Bacău, al Facultăţii de Drept din Iaşi.

Timp
de trei decenii a locuit la Piatra-Neamţ. Aici a lucrat la:
Biblioteca Documentară „G. T. Kirileanu”, Muzeul „Calistrat
Hogaş”, Şcoala Populară de Artă (în calitate de director şi
profesor al cursului de arte plastice) şi la Muzeul de Artă.

Scriitor
prolific, s-a aplecat cu prioritate asupra biografiilor celor mai
cunoscuţi artişti plastici români: „Colocvii pentru mai târziu”,
„Lascăr Vorel”, „C. D. Stahi”, „Vernisaje elective”,
„Ştefan Luchian”, „Petru Petrescu”, „Val Gheorghiu”, „Pe
urmele lui N. N. Tonitza”, „Urme sub cupola lumii”, „Pe
urmele lui Nicolae Grigorescu”, „Acuarela contemporană
românească”, „Elena Uţă-Chelaru”, „Pe urmele lui Ştefan
Luchian”, „Impresii europene”, „Pictori şi capodopere”,
„Pictură naivă”, „Fuga în Egipt - la pas prin lume”, „Un
secol de arte frumoase în Bucovina”, „Exerciţii de fidelitate”,
„Mitologii subiective - Marcel Guguianu”, „Alecu-Ivan Ghilia”,
„Ion Grigore”, „Un secol de arte frumoase în Moldova”,
„Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova, 1800-2010”.

Consideră
că „prin fiecare nouă am avut sentimentul dăruirii către
ceilalți. A fi atașat de valori este semnul bucuriei de a fi!”

"Dicţionarul
ilustrat al artelor frumoase din Moldova, 1800-2010" a fost
publicat la Editura Art XXI din Iaşi. Lucrarea, care se întinde pe
parcursul a două volume, cuprinde reperele biografice a caproape o
mie de artişti, dar şi o galerie inedită a criticilor şi
istoricilor de artă care provin din acest areal geografic,
incluzându-l şi pe acad. Răzvan Theodorescu, prefaţatorul
lucrării, care, deşi născut la Bucureşti, se trage dintr-o
familie cu origini moldave.

---

by Carmen Saeculare

LA MULȚI ANI, DOMNULE EMIL NICOLAE!

Recunoscut la nivel internațional drept autoritate în
domeniul vieții și operei lui Victor Brauner, Emil Nicolae este o personalitate
culturală complexă a ținutului Neamț.

Născut la 18 martie 1947, Bacău (cu numele din acte:
Emanuel Nadler), a devenit în 1990 membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Are o experiență vastă în domeniul presei. Este membru
al Consiliului editorial al Editurii Hasefer, Bucureşti (din 2017). A lucrat ca
muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ (1976-2011) şi este
expert al Ministerului Culturii și Cultelor în Patrimoniul mobil.

A debutat editorial în antologia „Cerul în apă” (Iaşi,
Junimea, 1970) şi a publicat peste douăzeci de volume de poezie, eseuri şi
albume de artă. Este prezent în antologii de poezie şi eseuri apărute în
Germania, S.U.A., Elveţia, Israel, Franţa şi Italia.

Premii, burse, distincţii (selectiv): Premii pentru
poezie ale Uniunii Scriitorilor, Filiala laşi (2000, 2006, 2012, 2018); Ordinul
Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004); Bursă de creaţie oferită de
Stiftung Kunstlerdorf Shoppingen (Germania, 2005); Premiul „Dosoftei” (cea mai
frumoasă carte) la Salonul Librex, Iaşi, 2006 (pentru albumul monografic
„Victor Brauner, la izvoarele operei”); Diploma şi medalia aniversară „Centrul Internaţional
de Cultură şi Arte „George Apostu” - 25 de ani de la înfiinţare” (Bacău, 2015); Cetăţean
de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ (2018).

Cel mai recent volum al său – lansat în 2022 – este „Emanuel spune” (Editura Junimea, Iași). O carte cu un puternic caracter autobiografic despre care, pe coperta IV, criticul literar ieșean Emanuela Ilie afirmă: „Creaţia poetică a Iui Emil Nicolae este rodul unei trude poetice altoite nu numai pe o erudiţie autentică (intertextul artistic, filosofic şi teologic e cât se poate de ofertant în semnificaţii), ci şi pe o conştiinţă acută a mizeriei crude, cvasi-generalizate, ce ameninţă inclusiv lumea culturală.

Discursul liric specific, unul deloc prietenos cu citi­torii leneşi, denunţă din ce în ce mai tranşant, fără menajamente inutile, recrudescenţa acestei mizerii la toate nivelurile percepţiei, y compris cel textual.”

JOGGING LA AUSCHWITZ

Ca şi cum n-ai călca
atârni de respiraţie
cum atârnă cireaşa de ram

întunericul luminează cerul
mai tare ca soarele
inima e metronomul tristeţii
mângâiate de amintirea iubitei
şi la fiecare pas te simţi
mai uşor cu o bucată de viaţă

verde proaspăt/ „verde crud"
respiraţia nu se simte
respiraţia e în plămânii alergătorului
ce fumos creşte iarba
deasupra morților

ECLIPSĂ

Mâna ta rece
scrie de la dreapta la stânga
cu litere mici şi urâte
despre întuneric

mâna ei caldă
scrie de la stânga la dreapta
cu litere frumos rotunjite
despre lumină
iată explicaţia unei întâlniri ratate

GEAMĂNUL

„După ce vei scruta bine întunericul 
şi vei fi convins că nu-ţi observă cineva
sentimentele gândurile gesturile
abia atunci să te apropii de hubloul lunii
uşor cu mare grijă ca să nu-l atingi
abia atunci să priveşti în lăuntrul cerului
unde trupul tău cu numele predestinat
stă în faţa cuţitului (în a 4-a zi din luna Nisan)
aşteptând să te hotărăşti asupra păcatelor
sau a minunilor pe care le vei săvârşi
în lumina lumii de aici”

ţine minte aceste cuvinte dar
să nu le spui vreodată altcuiva

LECŢIA DE
ISTORIE

Când soarele ţi se-nfige în sânge
sub arşiţa necruţătoare
şi toţi au înnebunit de căldură
poţi să spui şi tu adevărul despre trădare
fără teama că vei fi pedepsit

aşa cum viteza luminii este egală
cu viteza întunericului (te repeţi)
reducerea la absurd este egală
cu ridicarea la aceeaşi limită
de unde rezultă că
adevărul rămâne o vorbă goală

pe care ne chinuim de milenii
să o umplem cu înţelesuri de aur –
licitaţi băieţi numai licitaţi
ca să crească preţul nimicului

aşadar ea - cu prea multă graţie –
păşea prin câmpul de maci
ca peste purpura senatului roman
istoria se află mereu dedesubt dar Tacitus
a preferat să tacă despre asta

---

by Carmen Saeculare

1 MARTIE, ZI DE CELEBRARE A UNEI PLEIADE DE OAMENI CELEBRI CARE AU SLUJIT ADMINISTRAŢIEI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI: ASACHI, ROZNOVANU, CREANGĂ, ELISABETA BOSTAN

Luna lui Mărţişor debutează cu o serie
întreagă de aniversări culturale. 1 Martie este data oficială de naştere a unei
pleiade de personalităţi culturale ale căror existenţă şi activitate au avut
strânsă legătură cu  ţinutul Neamţ.
Astfel, ne putem mândri, în prima zi a primăverii cu celebrarea lui Gheorghe
Asachi (233 de ani de la naşterea sa), cu omagierea lui Gheorghe
Ruset-Roznovanu (187 de ani de la venirea sa pe lume), cu sărbătorirea Marelui
Povestitor humuleştean (182 de ani de la naştere), cu celebrarea Elisabetei
Bostan, Doamna filmului pentru copii.

În cele ce urmează, vă propunem câteva
schiţe portret.  

În 1788, la 1 Martie, se năştea GHEORGHE ASACHI, la Herţa. Viitorul scriitor
şi îndrumător cultural a urmat cursurile colegiului classic, între 1796-1803,
şi pe cele ale Facultăţii de Filozofie, Litere şi Ştiinţe (1803-1804).

Gheorghe Asachi este cel care a pus bazele
învăţământului românesc. Legăturile sale cu Ţinutul Neamţ s-au concretizat în
versuri, în proză sau în piese de teatru inspirate de mitologia locurilor.
Precum şi prin înfiinţarea primelor şcoli primare pe teritoriul de astăzi al judeţului
(la Roman, la Piatra şi la Mănăstirea Neamţ), în timp ce a fost „referendariu
al epitropiei şcoalelor” (1820-1849).

În primăvara anului 1841, a deschis, la
Văleni (azi anexă a municipiului Piatra-Neamţ) Fabrica de Hârtie „Petrodava”,
cunoscută şi sub numele de „moara lui Asachi”.

A trecut în eternitate în ziua de 12 noiembrie 1869, la Iaşi.

În anul 1834 venea pe lume, la 1 Martie, GHEORGHE RUSET-ROZNOVANU, la Roznov,
cunoscut ofiţer şi politician roman. A fost ispravnic (astăzi, prefect) al
judeţului Neamţ (1871-1876).

De asemenea, a fost participant la Războiul pentru Independenţă, având comanda Brigăzii 4 Călăraşi.

A fost deputat, între 1866-1870, şi
senator, din 1871.

A făcut studii în Austria şi apoi în
Rusia, unde a absolvit Şcoala de cavalerie din Sankt Petersburg. Şi-a început
cariera militară în ţară, în Regimentul de Gardă Călare din garda imperială
rusă. Reîntors în Moldova, înainte de Unirea Principatelor Române, a intrat în
miliţie, fiind avansat la gradul de colonel, primind comanda unui regiment de
jandarmi.

A finanţat construirea şi funcţionarea la
Roznov, unde îşi avea moşia, a primei şcoli din localitate, în 1865, precum şi
a Bisericii „Sfântul Nicolae” (1884-1892).

A decedat pe 2 octombrie 1904, la Roznov.

În anul 1839, la început de Mărţişor,
apărea o nouă stea în constelaţia aştrilor literaturii române, ION CREANGĂ. Născut la Humuleşti, loc
pecare avea să-l transforme în Raiul copilăriei sale, în familia unor ţărani
gospodari.

Ion Creangă avea să lumineze, prin operele
sale, copilăria tutror generaţiilor care i-au urmat existenţa lumească.

A trecut în eternitate pe 31 decembrie
1889, în acelaşi an cu iluştrii săi prieteni, Mihail Eminescu şi Veronica
Micle.

În 1931, la Buhuşi (pe atunci în judeţul
Neamţ), se năştea ELISABETA BOSTAN.
Scenarist şi regizor de film celebru, profesor universitar, a absolvit Liceul
de Fete din Piatra-Neamţ (astăzi. Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”), apoi
Institutul de Teatru.

A semnat regia şi scenariul  multor filme care au luminat copilăria
generaţiilor născute în anii comunismului: „Amintiri din copilărie”, „Tinereţe fără bătrâneţe”, „Veronica se
întoarce”, „Saltimbancii” , „Campioana”, „Culegere de dansuri româneşti”, „Trei
jocuri româneşti”, „Dansul «Cloşca cu puii de aur»”', „Cloşca cu pui”, „Hora,
„Pustiul, „Năică şi peştişorul”, „Pupăza din tei”, „Năică şi barza”, „Năică şi
veveriţa”, „Năică pleacă la Bucureşti”, „Veronica”, „Mama”, „Fram”,
„Promisiuni”, „Zâmbet de soare”, „Desene pe asfalt”, „Telefonul”.

A fost distinsă cu numeroase premii în
ţară şi peste hotare.

S-a aflat printre iniţiatorii Festivalului
de Film pentru Copii „Punguţa cu doi bani”, Piatra-Neamţ (1980).

---

by Carmen Saeculare

Figuri marcante – ELISABETA BOSTAN

REGIZORUL COPIILOR ȘI AL COPILĂRIEI

Doamna filmului românesc, Elisabeta Bostan, este regizorul de film care a încântat copilăria tuturor generațiilor, începând cu puștii deceniului șapte al veacului trecut și până astăzi. Căci, oricine (re)vede „Amintiri din copilărie“, filmat în Humulești și la Iași (cu celebrul Ștefan Ciubotărașu în rolul lui Ion Creangă), simte cum tresaltă și astăzi inima de bucurie, vorba povestitorului.

---

Primii pași în cinematografie

Elisabeta Bostan s-a născut pe 1 martie 1931, la Buhuşi, localitate cuprinsă pe atunci de judeţul Neamţ. A absolvit Liceul de Fete din Piatra-Neamţ (astăzi, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“), apoi Institutul de Teatru.

A păşit în lumea filmului românesc în anul 1950, când, cu mare sfiiciune s-a găsit faţă în faţă cu un mare cineast al vremii, Victor Iliu. Examenul, deşi nu a fost uşor, a fost un succes pentru tânăra candidată Elisabeta Bostan, cea care astfel a devenit studentă în anul I la Regie. Aproape în acelaşi timp este remarcată şi de Marieta Sadova şi invitată şi la Secţia de Actorie. Doar că n-a fost să fie… Peste ani, Elisabeta Bostan recunoaşte că „poate emoţia a fost de vină, fiindcă aveam emoţii mari“.

Pentru început, tânăra regizoare de film a produs filme documentare. Având aplecări către domeniul etnografiei, primele sale succese se numesc „Culegere de jocuri româneşti“, „Nuntă în ţara Oaşului“, „Trei jocuri româneşti“, „Hora“, „Cloşca cu puii de aur“.

Succese în lanț, filme apreciate atât de public cât și de critici

În 1961, cu filmul „Puştiul“, are loc debutul său în lumea lung-metrajelor. De aici a început un drum greu, dar presărat cu multe satisfacţii. S-a impus rapid în lumea cinematografică românească, prin realizarea seriei de filme cu celebrul Năică drept personaj central: „Năică şi peştele“, „Năică şi barza“, „Năică pleacă la Bucureşti“ şi „Năică şi veveriţa“ (1963-1967), serie multipremiată, cel mai prestigios premiu fiind Leul de San Marco de la Veneţia.

A urmat „Amintiri din copilărie“, producţie premiată la Gijon, cu Marele premiu; la Moscova, cu Premiul special al juriului; la Teheran, cu Medalia de aur. Cu „Tinereţe fără bătrâneţe“ avea să cucerească inimile publicului din Buenos Aires şi Ciudad de la Plata (Argentina). Iar pentru „Veronica“ avea să primească Medalia de bronz pentru cel mai bun film muzical, la Moscova, în 1973, și Menţiune specială la Gijon, în acelaşi an.

A urmat realizarea filmului „Mama“, o coproducție româno-sovietică, pentru care a fost recompensată cu Premiul special al juriului pentru cel mai bun regizor, Premiul special al juriului pentru cel mai bun film muzical, Premiul pentru cea mai largă audienţă (un fel de Premiul al publicului), toate la Moscova anului 1977 şi, în acelaşi an, Premiul special şi Cupa de argint la Giffoni Valle Pianna, în Italia.

După turnarea acestui film, criticul Laurenţiu Damian era de părere că „Elisabeta Bostan nu mai avea nevoie de case de producţie, ci de un impresar şi un producător, ambii ştiutori s-o «exploateze»“.

Cu „Saltimbancii“ şi „Un saltimbanc la Polul Nord“, Elisabeta Bostan își sporea portofoliul: Premiu de regieACIN (1982), Medalia de aur la Giffoni Valle Pianna (Italia), Premiul special al juriului la Moscova, Menţiune specială la Milano (toate în 1983), precum și Premiul de regie ACIN şi Premiul de regie la festivalul de la Costineşti (1986) pentru „Promisiuni“.

„Zâmbet de soare“, filmul realizat în 1987, a produs uimire vestitului regizor american, Francisc Ford Coppola, căruia nu-i venea să creadă că această capodoperă a putut fi produsă în Europa de Est şi , mai ales, de o femeie-regizor.

Au urmat alte două distincţii importante, Premiile Secretariatului cinematografic şi Radioului, la Tomar (Portugalia) în 1988, pentru „Unde eşti copilărie?“, un film cenzurat în Republica Socialistă România.

„Desene pe asfalt“ (1988) și „Campioana“(1989) încheiau seria filmelor realizate de Elisabeta Bostan în România erei comuniste. Cele două producții au adus Premiul special al juriului  la Festivalul filmului de la Montreal, Premiul pentru cel mai bun rol feminin (Izabela Moldovan) la Lyon (Franţa) şi la Namur (Belgia) şi Marele premiu la festivalul de film de la Cairo.

„Telefonul“ (1991) era primul film al regizoarei în noul context social și politic al țării.

Actorii-copii, vedete în filmele Elisabetei Bostan

O caracteristică a operei regizorale a Elisabetei Bostan este faptul că, la fiecare film, regizoarea a pregătit în secret un altul. „Năică“ l-a pregătit pe Nică din „Amintiri din copilărie“. Iar „Amintirile“ au pregătit „Tinereţe fără bătrâneţe“. Apoi, „Mama“ sau „Veronica“, cu Motanul Dănilă și Vulpea şireată, prefigurau personajele din „Capra cu cinci iezi“.

Vorbind despre filmul „Veronica“, trebuie menţionat faptul că acestaeste un omagiu adus mamei sale, titlul provenind tocmai de aici, de la numele fiinţei cele mai dragi Elisabetei Bostan.

Rămânând la acest film, un alt fapt de culise care merită a fi menţionat este acela că, la selecţia pentru rolul principal, au participat sute de fetiţe, între care şi Manuela Hărăbor, cea care a „pierdut“ în faţa lui Lulu Mihăescu şi pentru că avea prea multă personalitate. Numai că nu a fost eliminată total, ea fiind folosită în producţia anului 1972 pentru rolul uneia dintre celelalte fetiţe din orfelinat. 

De altfel, nici unul dintre copiii-eroi din filmele Elisabetei Bostan nu a fost vreodată abandonat. Ei au jucat în următoarele producţii regizate de distinsa regizoare. Ca exemplu, după ani şi ani, Sanda Foamete şi Bogdan Untaru, protagoniştii din „Năică“ se reîntâlnesc în „Unde eşti copilărie?“. Se poate spune, fără teama de a greşi, că distribuţiile Elisabetei Bostan erau adevărate familii. La figurat, dar şi la propriu, dacă e să ne gândim la filmul „Promisiuni“, acolo unde Medeea Marinescu era – şi este – copilul soţilor Marinescu, ambii componenţi ai echipei de filmare pentru această producție.

Eroii Elisabetei Bostan, mai ales cei interpretaţi de copii – Ion Bocancea, Lulu Mihăescu, Medeea Marinescu, Adrian Vâlcu, Bogdan Untaru, Sanda Foamete, Izabela Moldovan – sunt tonici, plini de energie. Lucrul copiilor actori cu Elisabeta Bostan are ceva unic. Este un amestec de magie, de iubire. Dar şi de suferinţă. Actorii-copii ce au interpretat rolurile principale în filmele doamnei Bostan nu au avut, ulterior, cariere cinematografice. Lulu Mihăescu, de pildă, a fost şi va rămâne mereu Veronica. Este, aşa cum remarca şi Laurenţiu Damian, „mai mult decât un rol – este un destin!“

„Punguţa cu doi bani“, un Festival în totalitate al copilăriei

Un proiect de mare succes în rândul publicului de vârstă foarte tânără în care a fost implicată Elisabeta Bostan a fost Festivalul de film pentru copii „Punguţa cu doi bani“, manifestare care a debutat la Piatra-Neamț în anul 1980, beneficiind ani de-a rândul de emblema consacrată, cocoșul cu punguța în cioc, creație a celebrului cineast Ion Popescu Gopo.

Festivalul şi-a consumat apoi a doua ediţie în 1984, tot cu Elisabeta Bostan printre organizatori. Timp de trei ani consecutivi s-a desfăşurat sub titulatura de Festivalul de Film pentru Copii şi Tineret. Întrerupt un an şi reluat în 1988 cu o nouă titulatură, aceasta în care şi-a găsit şi consacrarea,„Punguţa cu doi bani“, festivalul a avut o istorie oarecum tumultoasă, cu alţi ani de renunţare sau revenire. Au mai existat ediţiile a opta, în 1997, și a noua (ultima de până acum), în 2011.

Persoana centrală, nucleul în jurul căruia s-a pus la cale cea mai recentă ediție a acestei manifestări îndrăgită de multe generaţii de copii, a fost regizorul de film Elisabeta Bostan.

Elisabeta Bostan, regizorul care a trăit intens propriile creații

Pentru final am păstrat o destăinuire a regizoarei: „Un film reprezintă pentru fiecare dintre realizatorii lui o perioadă de viaţă. O perioadă în care trăieşti mult mai puţin în casa ta, ca timp chiar, când îţi vezi mai puţin familia, prietenii, când amintirile se leagă prin film şi de film. Într-un fel, noi trăim de la un film la altul. Cronologia noastră subiectivă se stabileşte prin titlurile de film“.

Critica are cuvântul

„Elisabeta Bostan este unul dintre cei mai harnici şi mai modeşti regizori români. Lista de distincţii naţionale, dar mai ales cele internaţionale, obţinute de filmele sale ar putea fi o surpriză pentru mulţi. Nu şi pentru cei care o cunosc. Pentru că fiecare film al său este o treaptă spre mai bine, chiar dacă noi, criticii, nu ne-am ostenit întotdeauna să consemnăm acest urcuş.“ (Ecaterina Oproiu, critic de film)

„Te simţi bine în filmele ei pentru că realizatoarea dă basmului un aer familiar. Eroii devin posibili, pot fi atinşi. Nu au nimic din aura sacră. Şi nici demonică. Răii sunt mai puţin răi. Vrăjitoarele sunt doar bunicuţe ursuze. Cronos, Timpul, devine un sfătos Moş-Vreme, învârtind roata timpului printre nori, ca într-o icoană pictată pe sticlă, ursitoarele sunt ţărănci cu voci blânde. Este o convertire a fabulosului în liric.“ (Laurențiu Damian, critic de film)

„Regizorul care crează un basm se poate socoti un om fericit. Cine crează un basm participă direct la frumuseţea  şi aroma lumii.“ (scriitorul Teodor Mazilu despre „Veronica“)

• 

• 

• 

• 

---

by Carmen Saeculare

OMAGIU ADUS MEMORIEI PROFESORULUI GHEORGHE AMAICEI

Editura
Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen
Saeculare” Neamț aduce în atenția publicului cititor
microbiografia unui dascăl de excepţie care a predat în
instituțiile de învățământ nemțene –Gheorghe Amaicei.

Reputatul
profesor s-a născut la 28 martie 1933, pe Valea Cracăulu. A fost
absolvent al Școlii Normale de Băieţi „Gheorghe Asachi” din
Piatra-Neamţ, apoi al Facultăţii de Matematică din Iaşi. Cariera
didactică, desfășurată la Şcoala Medie Bicaz şi Şcoala Nr. 3,
Piatra-Neamţ, i-a fost încununată de succese profesionale: grade
didactice (II şi I), titlul de profesor evidenţiat, preşedinte al
Comisiei Judeţene pentru Organizarea Olimpiadelor Şcolare.

A
lucrat ca metodist la Casa Corpului Didactic, a fost colaborator al
revistelor „Gazeta de matematică”, „Preocupări didactice”,
„Cărţi matematice”, „Apostolul”. Alături de dr. Gheorghe
lacomi, a înfiinţat Asociaţia „Prietenii Ceahlăului” (1980).

După
1989, împreună cu alţi învăţători, a căutat prin arhive, a
adunat acte, a întocmit dosare şi a reînviat Asociaţia
învăţătorilor din judeţul Neamţ şi, odată cu ea şi prin ea,
au fost redobândite cele două imobile ale dascălilor din
Piatra-Neamţ. Din 1995, a fost preşedintele acestei instituții.

A
trecut în neființă în ziua de 31 august 2019.

Sursă
de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”

---

by Carmen Saeculare

ASTĂZI, 28 MARTIE, ÎL SĂRBĂTORIM PE PROFESORUL POET EMIL ARITON

Emil
Ariton s-a născut la 28 martie, 1949, la Bucşeşti, judeţul Bacău.
Este absolvent al Universităţii „AI. I. Cuza” din laşi, şi
este profesor de matematică. După ce a debutat în 1969, în
revista „Gaudeamus” a Institutului Pedagogic din Bacău, a
publicat versuri în diferite reviste din Moldova şi a traversat o
perioadă de tăcere de 15 ani, timp în care n-a încetat să
iubească poezia. În prima etapă de „joc secund” şi de
contaminare cu arta cuvântului, a frecventat asiduu cenaclurile
literare „Calistrat Hogaş” şi „Petrodava” (din
Piatra-Neamţ).

La
editura Nona i-a apărut volumul de poezie „Jucăria
de versuri a Zodiacului”. A mai publicat următoarele cărţi:
„Transplant de sinceritate” (Editura Crigarux, Piatra-Neamţ,
2007), „Răstălmăciri, fantezii, retrostihuri” (Editura Timpul
Iaşi, 2009), „Jucăria de versuri a zodiacului” şi „Chipul
speranţei” (Editura Cogal Pres Bacău, 2012), „Spre zări
neştiute, spre stranii tărâmuri” (Editura Crigarux, 2014).

Este
membru al Societăţii Scriitorilor din judeţul Neamţ. A fost
inclus cu un grupaj de poezii în Antologia „Scriitori din Neamţ”
(Editura Răzeşu, 2012).

În
2013 apare în Antologia „Artişti care au fost, artişti care mai
sunt / 24 de ipostaze întru definirea spaţiului cultural nemţean”,
alături de alţi poeţi, pictori şi critici de artă.

Metafora
sa preferată „poetul spion” se repetă ca un laitmotiv în
cărţile pe care le-a scris.

„Posesor
al unui consistent bagaj mitologic livresc, stăpân pe mijloacele
necesare alcătuirilor literare şi, nu în ultimul rând, înzestrat
cu har, poetul Emil Ariton propune acum cititorilor o a cincea carte,
Jucăria
de versuri a zodiacului», insolită mai ales prin tematică:
abordarea fiinţei umane prin prisma astrologiei.

Visându-se
printre privilegiaţii hazardului, «bântuit de o haită de vedenii,
asemenea unui sturz, silabisindu-şi fantasticu-i gângurit / într-un
hăţiş sângeriu, cu foşnetul şi cromatica toamnei», Emil Ariton
speră că prin ceea ce propune acum, a dibuit subtile reflexii,
transfigurări, parodii, deosebind o învinuire de-o controversă şi,
zefiemisindu-şi slăbiciunile, hachiţele de filfizon al
destăinuirii, aşteaptă să se ivească «într-un rădvan cu ponei
/ Dumnezeul poveştii».” (prof. Constantin Tomşa)

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.

---

by Carmen Saeculare

LA MULŢI ANI, ISABELA NEAMŢU!

Astăzi
este ziua actriţei Isabela Neamţu, una dintre cele mai appreciate artiste din
ultimii ani.

Isabela
Neamţu s-a născut pe 9 martie 1978, la Piatra-Neamț. A absolvit Liceul „Calistrat Hogaş” din localitatea
natală. Amintindu-şi de acei ani, mărturiseşte că era rebelă „Așa
am fost. Cu nota scăzută la purtare. Și, probabil, în tot parcursul meu
ulterior – și personal, și profesional – am păstrat urmele acestei rebeliuni.”

Anii de liceu au constituit anii de
început în teatru. „Țin minte o mulțime de
spectacole pe care le-am văzut pe atunci. Dar prin clasa a XI-a a urmat o
adevărata presiune din partea familiei, privitor la drumul în viață. Pe
fundalul acestor dezbateri familiale, nici măcar nu-mi amintesc cum am ajuns în
trupa de teatru a domnului Corneliu-Dan Borcia. Cert este că, după vreo două
luni, am jucat pe scena Teatrului Tineretului primul meu spectacol demn de
atenție. Pentru că înainte am fost Miranda, în «Furtuna» montată de domnul
Gheorghe Hibovschi.”

Apoi a absolvit Universitatea
de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.
Caragiale”, București, Secția: Actorie, la
clasa profesor Florin Zamfirescu, acesta avându-i
ca asistenți pe Doru Ana, Adrian Pintea, Adrian Titieni.

A
jucat la teatre de stat şi independente timp de câţiva ani, pentru ca ulterior
să revină acasă şi să joace la T. T. „Am făcut o alegere foarte bună. Aici
am trăit trei ani foarte frumoși. Trei stagiuni pline în care am jucat în opt
spectacole: „Râs nervos”, regia: Szabó K. István; „Soldații”,
de Zalán Péter, regia: Szabó K. István; „5 minute miraculoase în Piatra-Neamț”,
regia: Ana Mărgineanu; „Cu dragostea nu-i de glumit”, de
Alfred de Musset, regia: Alexandru Dabija; „Herr
Paul”, de Tankred Dorst, regia: Radu Afrim (2009);  „România 21”, de Peca Ștefan, regia: Pia Furtado (2010); „Yerma”,
după Federico Garcia Lorca, regia: Laszlo Beres (2011).

După
trei stagiuni, a luat din nou drumul Capitalei. „Eu nu aveam în plan să fac asta, dar a
intervenit renovarea acestui teatru, cumva activitatea a început să se subțieze
și, nefiind în stare să stau și să aștept să se întâmple ceva, mi-am luat din
nou tot calabalâcul și am plecat la București, unde am început, de această
dată, o viață de artist independent, dar înregimentat. A fost o conjunctură
fericită că am înființat, împreună cu câțiva prieteni, acel ONG numit «Doctor’s
Studio».”

Au urmat noi succese pe scene independente şi nu numai: „Grounded”,
one-man-show de George Brant, regia: Ligia Ciornei, unteatru (2019); Doamna
Clara în „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regia: Horia Suru, Teatrul
Excelsior (2018); Mama în „Umbre un studiu”, după „Jocul de-a teatrul”, de G.
Barcan și „Umbre2, de Ilinca Anamaria Prisăcariu, regia: Horia Suru, Teatrul
Excelsior (2016);  „Anul dispărut. 1989”,
regia: Ana Mărgineanu, Teatrul Mic (2015); „MC – Long Distance Affair”, regia:
Ana Mărgineanu, Platforma de Teatru Internațională (2014); „Canalul”, de
Kincses Elemer, regia: Cornel Mihalache, producție TVR (2014); „LSD Theatre
Show”, regia: Horia Suru, Godot Café-Teatru (2013); „Pescărușul”, de A.P.
Cehov, regia: Antoaneta Cojocaru, Teatrul Bulandra (2013); „Gaițele”,de Alexandru Kirițescu, regia: Ion Ardeal Ieremia, Teatrul
Național„Mihai
Eminescu”, Timișoara (2012).

Actualmente joacă la Teatrul „Nottara”, putând fi următită în Capcană
mortală de Ira Levin, regia Alexandru
Mâzgăreanu, Magnificul de Mihai Ispirescu, regia: Lucian Sabados, Figaro,
după Beaumarchais, regia: Mihai Lungeanu, Triburi. Codul bunelor BARIERE
de Nina Raine, regia: Vlad Cristache, Căsătoria, după N.V. Gogol, regia:
Piotr Șereșevski,

Isabela
Neamţu interpretează roluri şi în film. După ce a fost vocea Doamnei din filmul
de animaţie “Doamna şi VAgabondul”, actriţa pietreancă a jucat şi în Dog
Poop Girl, regia: Andrei Huțuleac, Dakino Production, 2019; Ana Simion,
regia: Mihai Mălaimare, 2019; Rădăcini, regia: Corina Stavilă, 2018; Sete,
scurtmetraj, regia: Vlad Ghinea, 2017; Undeva în Moldova, scurtmetraj,
regia: Ligia Ciornei, 2017; Toate numele care încep cu C, scurtmetraj,
regia: Isabela von Tent, 2017; Pororoca, regia: Constantin Popescu, 2017;
Vintage, scurtmetraj, regia: Diana Gavra și Ligia Ciornei, 2017; Scris/nescris,
scurtmetraj, regia: Adi Silișteanu, 2016; Madame Tussaud, documentar
ARTE, regia: Alain Brunard, 2015; Crown for Christmas, film TV britanic,
regia: Alex Zamm, 2015; Diaz: Don’t clean up this blood, regia:
Daniele Vicari, 2012; Din dragoste, cu cele mai bune intenții, regia:
Adrian Sitaru, 2011; Viața mea sexuală, regia: Cornel George Popa, 2010;
Francesca, regia: Bobby Păunescu, 2009; Pești mici, scurtmetraj,
regia: Anda Cruceanu, 2008; Carambol, scurtmetraj, regia: Liviu
Săndulescu, 2008; Schimb valutar, regia: Nicolae Mărgineanu, 2008;  Vrei să fii mama mea?, scurtmetraj,
regia: Corina Radu, 2006; Om sărac, om bogat, serial TV regia: Virgil
Nicolaescu, Peter Kerek, Anca Colțeanu, 2006; Mammoth, regia: Tim Cox,
2006; I want to be a superstar, scurtmetraj, regia: Virginia
Constantinescu, 2006; Pumpkinheads: Ashes to Ashes, regia: Jake West,
2005; În doi, scurtmetraj, regia: Liviu Săndulescu, 2005; Dejun în
trei, regia: Eva Pervolovici, 2004; Cold Mountain, regia: Anthony
Minguella, 2003; Tancul, regia: Andrei Enache, 2003; Clockmaker, regia:
Cristopher Remy, 1998.

Evident,
o astfel de carieră nu putea să nu atragă şi premii. Astfel, Isabela Neamţu a
primit Premiul Juriului, pentru LSD Theatre Show – Gala Star, 2015; Premiul
pentru cel mai bun spectacol, pentru The Sunshine Play de Peca Ștefan,
regia: Ana Mărgineanu – London Fringe Awards, 2005; Premiul pentru cel
mai bun spectacol, pentru 89.89… Fierbinte după ’89, regia: Ana
Mărgineanu – Festivalul de Dramaturgie Românească Contemporană, Timișoara, 2004;
Premiul special al Juriului, pentru 89.89… Fierbinte după ’89, regia:
Ana Mărgineanu – Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov; Marele premiu,
secțiunea grup, pentru Deșeuri, regia: Ana Mărgineanu – Gala Tânărului
Actor, Mangalia, 2001; Premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru Trilogie
belgrădeană, regia Theodor-Cristian Popescu – Festivalul Humorror, București,
2000;

Sursă de documentare: interviu intitulat„Isabela Neamțu: ”Sunt și acum o rebelă”, realizat de Ioan
Amironoaie şi publicatr în “Mesagerul” din 26 septembrie 2015;

---

by Carmen Saeculare

LA MULŢI ANI, DOAMNĂ PROFESOR CORALIA LETIŢIA BUNGHEZ!

Coralia Letiţia Bunghez s-a născut pe 9 martie 1936, la Bâra, Neamţ. După
efectuarea studiilor generale şi liceale la Roman şi Iaşi (1943- 1954), a urmat
cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie-Filozofie a Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza” din Iaşi (1954-1958).

Activitatea profesională a început-o la finalul decadei a şasea a veacului
XX, predând limba şi literatura română la Şcoala Generală din Stăniţa şi la
Şcoala Medie Săbăoani, Judeţul Neamţ, apoi la licee din Bacău şi din
Piatra-Neamţ, fiind şi astăzi un foarte apreciat cadru didactic al Liceului „Petru Rareş”.

Coralia Letiţia Bunghez este şi o cunoscută publicistă, debutând editorial
în 2003 cu lucrarea monografică „Colegiul Naţional «Petru Rareş» - de istorie
(1969-1999)”, urmată de „Pasiune şi culoare - Convorbiri cu Iulia Hălăucescu”
(2007), ambele la Editura Nona, şi „Muzeul de Artă «Iulia Hălăucescu»”.

Multe dintre textile scrise de Coralia Letiţia Bunghez se regăsescîn
paginile revistelor de cultură, cu preponderenţă în Revista „Asachi”.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”.

---

by Carmen Saeculare

DIRIJORUL EMANUEL ELENESCU (1911 – 2003): „UN ADEVĂRAT ARTIST, FIRESC ÎN COMPORTARE, PRIETENOS ŞI DUHLIU”

Pietrean
prin naştere, Emanuel Elenescu este dirijorul prin definiţie. A dirijat cu
predilecţie lucrări ale compozitorilor români. De la marele Enescu, ori
Dimitrie Cuclin, până la cei mai tineri (încă) studenţi de pe băncile
Conservatoarelor din România. Aşa cum aprecia însuşi Iosif Sava, cel care,
consultând arhivele Radioului, a descoperit că „maestrul Elenescu a imprimat la instituţia publică bucureşteană peste
cinci mii de minute de muzică, trei sferturi fiind creaţii româneşti. Asta nu
înseamnă că muzicianului român i-au fost străine scrierile muzicale de peste
graniţă.”^[1] Ba
chiar dimpotrivă!

Studiile muzicale le face la Conservatorul ieşean, între 1928 şi 1933, al cărui absolvent a fost, avându-i ca profesori pe Carol Nosec (Teorie-Solfegii), Alexandru Zirra, Sofia Teodoreanu.
Până la a pune mâna pe baghetă, Emanuel Elenscu şi-a făcut ucenicia cântând în orchestre (printre care şi cea a Radiodifuziunii Române, în 1933, la cinci ani de la înfiinţarea acesteia, instituţie căreia îi va consacra cea mai mare parte din viaţă) ca fagotist, vreme în care a evoluat sub „baghete” celebre, precum George Enescu, Theodor Rogalski, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu.

Prieteniile
din tinereţe pe care le-a legat cu Mihail Jora, Paul Constantinescu, Alfred
Alessandrescu, Constantin Nottara, George Manoliu, George Pascu, Constantin
Silvestri, ori Ion Dumitrescu, i-au folosit enorm viitorului mare dirijor
român. Aşa cum, se poate afirma şi reversul acestei afirmaţii.

Despre
omul Elenescu, George Pascu mărturisea:„modest, ca orice adevărat artist, firesc în
comportare, prietenos şi duhliu^[2]
la repetiţii, el a dirijat toate orchestrele din ţară şi multe din străinătate
cu acelaşi mare succes.”^[3]

La rândul
lui, Elenescu i-a dirijat, printre alţii, pe Henrik Szeryng, Dimitri Başkirov,
Ion Voicu, Valentin şi Ştefan Gheorghiu, Dan Grigore, Nikita Magaloff,
Alexandru Moroşanu.

Ultimul pomenit, unul dintre exponenţii violoncelului românesc, îşi aminteşte că „fiecare concert dirijat de maestru era un eveniment mult aşteptat: se lucra lejer, dar în acelaşi timp, extrem de concentrat. Păcat că nu s-au imprimat toate repetiţiile dânsului, deoarece acestea ar constitui acum cel mai documentat Tratat de şcoală de orchestră. Ca solist, cea mai mare siguranţă am avut-o cu maestrul Elenescu. Sunt mândru pentru că am avut onoarea şi plăcerea de a cânta împreună!”

A îndrumat mereu generaţii întregi de muzicieni, fie că a fost vorba de solişti, instrumentişti, ori despre compozitori, câştigându-şi astfel sinpatia şi dragostea celor cu care a colaborat.
Unul dintre aceştia, Theodor Grigoriu, spune: “dacă se va vorbi sau scrie vreodată despre marii «cântăreţi» români ai secolului XX, printre ei va fi cu certitudine şi Emanuel Elenescu, cel născut pentru a fi muzician. Ţelul său a fost să devină şef de orchestră. Dar ca să te urci pe un podium de dirijor e uneori mai greu decât să escaladezi Everestul!  Toţi şi toate ţi se opun. Nimeni nu este invitat amabil pe acest metru pătrat de spaţiu, puţin înălţat, care este podiumul din faţa orchestrei. Ca tot ceea ce este legendar, maestrul este etern!”

Vorbind
despre valoarea artistului pietrean, Iosif Sava afirma în 1995 că „Elenescu va fi, fără îndoială, înmatriculat
în istoria muzicii româneşti între dirijorii din ilustra serie de şefi de
orchestră care a pus bazele 
simfonismului la posturile de radio româneşti, primul după Perlea,
Alessandrescu şi Rogalski. Elenescu înseamnă muzică, cinste, bunătate
sufletească, virtuţi care au fost «vărsate» de veacuri de către reprezentanţii
gândirii moldave, în fluviile culturii româneşti.”^[4]

Pe lângă
activitatea de instrumentist – la începutul carierei sale – sau de dirijor,
Emanuel Elenescu şi-a folosit imensul său talent, cât şi cunoştinţele muzicale
dobândite, pe altarul componisticii româneşti. Astfel, încă din anul absolvirii
Conservatorului bucureştean, 1933, începe să lucreze la prima sa operă
componistică – Variaţiuni simfonice pe o
temă românească. Lucrare terminată în 1935 şi cu care obţine Menţiunea I la Concursul de compoziţie „George
Enescu” din 1937, în al cărui juriu se afla şi Mihail Jora.Cel care decide ca Variaţiunile
să fie cântate de Orchestra Radio şi dirijate de Ionel Perlea!

Activitatea
componistică va continua şi în anii următori, Emanuel Elenescu rămânând în
istoria muzicii clasice româneşti şi cu Rapsodia
română pentru vioară şi orchestră, Uvertura
de concert pentru orcherstră, Burlesca pentru pian şi orchestră, Poemul concertant pentru violoncel şi
orchestră. Acestea fiind doar câteva dintre exemplele ce pot fi amintite.

Deşi la
un moment dat i se propusese să rămână în Germania, ţară care, poate, i-ar fi oferit
multe alte oportunităţi, Emanuel Elenescu, cel care printre numeroasele premii
şi distincţii primite de-a lungul vieţii se poate mândri şi cu Medalia de Aur şi Diploma de Onoare a Societăţii Academice de Educaţie, Artă, Ştiinţă şi
Litere (Paris, 13 mai 1990), a decis să-şi desfăşoare activitatea
dirijorală alături de Orchestra Radio. Cea cu care a înregistrat pentru
posteritate numeroase concerte din registrul muzicii româneşti şi universale.

Scurtă biografie

Emanuel Elenescu s-a născut pe 8 martie
1911, la Piatra-Neamt.

Profesor, compozitor, a fost considerat
unul dintre cei mai mari dirijori din veacul al XX-lea. A condus de la pupitrul
dirijoral Corul Academic Român şi al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii
Române.

Cu aceste ansambluri a efectuat numeroase turnee în străinătate: în
Bulgaria, Germania, Italia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria.

A fost autor al multor opere muzicale pentru cor şi orchestră, dintre care
amintim aici doar „Rapsodia română pentru vioară şi orchestră”. Cariera sa profesională
a fost onorată cu o serie întreagă de distincţii: Ordinul Muncii, Ordinul
Meritul Cultural, Titlul de Artist Emerit.

De mai mulţi ani, la Piatra-Neamţ, în
organizarea de Liceului de Artă „Victor Brauner” se desfăşoară Concursului
National de Interpretare Muzicală şi Coregrafie „Emanuel Elenescu”.

Emanuel Elenescu a trecut în eternitate
în ziua de 17 iunie 2003.

(surse de documentare: Valentin Andrei - „Patruzeci de ani de VACANȚE MUZICALE la Piatra-Neamț”, Editura Capriccio, Piatra-Neamț, 2011;
Constantin Tomșa - „Personalități ale culturii din județul Neamț”,
Editurile Crigarux și Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014)

---

[1] Iosif Sava - „Muzicienii lui Marconi”, Editura Scripta, Bucureşti, 1995, pagina 78.
[2] Glumeţ, hazliu, spiritual, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a (Editura Academiei, 1998)
[3] Citat extras din programul de sală realizat de Ozana Kalmuschi-Zarea (Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău) cu prilejul unui concert In Memoriam Emanuel Elenescu (2006).
[4] “Muzicienii lui Marconi” – Iosif Sava, Editura Scripta, Bucureşti, 1995, pagina 78.

---

by Carmen Saeculare