LA ANIVERSARĂ – ELENA BOTEZ, ARTISTĂ ŞI PEDAGOG DE EXCEPŢIE
Elena Botez, celebra artistă lirică a urbei noastre, s-a născut în ziua de 7 iunie 1925 la Piatra-Neamţ. Absolventă a Liceului „Calistrat Hogaş” din urbea natală, a avut şansa să fie elevă a profesoarei de muzică Sidonia Hogaş, fiica marelui scriitor.
Dovedindu-şi talentul muzical încă din copilărie, tânăra Elena Botez frecventează, între 1945 şi 1949, cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, în timpul căruia, din 1948, aeste angajată ca solistă a Operetei din Capitală. Activitate pe care o continuă, până în 1951, şi după absolvirea Conservatorului. A absolvit importanta instituţie muzicală românească cu Diplomă în Pedagogie muzicală, Canto, Pian, Teorie muzicală şi solfegii. I-a avut ca magiştri pe I. D. Chirescu, Jean Rânzescu, Mihail Jora, N. Stroescu, Marţian Negrea, Livia Vrăbiescu-Vaţianu, Alexandru Paşcanu.
Carieră strălucită în muzica de operă
Din 1951, se transferă la Opera de Stat din Timişoara. Aici va depune o muncă artistică timp de douăzeci şi şapte de ani. Evoluează pe scenă alături de nume grele ale muzicii mondiale – Giuseppe Tadei, Aldo Protti, Giuseppe di Stefano, Alexei Filipovici Krivcenia, Viorica Cortez ori Louis Quiliko. La fel cum, peste ani, alte personaliăţi ale artei lirice, de data asta româneşti, vor fi mândre că au cântat alături de Elena Botez: Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ludovic Spiess şi Ion Holender.
Pe scenă, alături de marele Enescu
În tinereţe, a avut privilegiul de a-l asculta (în mai multe ocazii la Bucureşti şi o dată la Piatra-Neamţ!) şi chiar de cânta pe scenă alături de marele George Enescu: „Ca studentă a lui Chirescu, eram coristă la Corul «Carmen». Când Enescu a făcut ultima dată ciclul de simfonii de Beethoven, a unit corul studenţesc «Carmen» cu cel al Filarmoncii. Parcă a ştiut că va cânta pentru ultima oară în ţară! Şi am cântat şi eu. Oare, am cântat?!, mă întreb acum. Pentru că de multe ori rămâneam cu gura căscată şi mă uitam la el, la Enescu. Era fascinant. Prin gesturi mici îţi spunea ceea ce trebuie să faci. M-a impresioant profund!”
Artista lirică dublată de pedagogul de excepţie
După pensionare, din 1991, Elena Botez, omul împătimit de muzică, având un preaplin sufletesc şi o experienţă acumulată pe care o dorea împărtăşită şi altora, predă cursuri de canto la Liceul de Muzică din Piatra-Neamţ. Sunt anii în care trimite spre scena lirică mondială noi nume capabile să facă cariere strălucite şi, în acelaşi timp, cinste numelui său. Dintre multele nume, amintim aici pe: Caterina Cellia Costea (solistă a Operei din Atena), Diana Croitoriu-Schidlowski (absolventă a Conservatorului Naţional din Paris), Felicitas Bordeianu (absolventă a Conservatorului din Geneva), Ada Chele (absolventă de conservator în Luxemburg, loc în care îşi desfăşoară activitatea profesională, ca solistă), Nicoleta Colceiar solistă a Operei Naţionale timişorene).
Marea mulţumire a Doamnei Elena Botez o constituie fiecare urcare pe scenă a discipolelor sale, fiecare concert pe care acestea-1 susţin, succesul lor făcând să-i tresalte inima de bucurie.
Pentru întreaga sa carieră artistică şi didactică, întrega comunitate nemţeană îi urează:
LA MULŢI ANI, DISTINSĂ DOAMNĂ!
ASTĂZI, 3 IUNIE, ÎI SPUNEM „LA MULŢI ANI!” MUZICOLOGULUI NEMŢEAN VASILE VASILE
În panoplia oamenilor de seamă ai ţinutului Neamţ un loc important îl are
muzicologul Vasile Vasile. Pasionat de muzică încă din copilărie, domnia sa are
contribuţii importante la promovarea imaginii zonei natale nu numai la nivel
naţional, ci şi internaţional. Datorită strădaniilor sale se ştie în întreaga
lume despre compozitorul şi muzicologul Gavriil Galinescu, originar de pe Valea
Muntelui. De numele profesorului Vasile Vasile este legată şi deschiderea
porţilor Şcolii Populare de Artă din Piatra-Neamţ, la începutul anilor 70 ai
veacului trecut.
Încă foarte activ, muzicologul plănuieşte să lase în urma sa, pe lângă o
serie întreagă de lucrări ştiinţifice, încă vreo câteva cărţi, printre care şi
un dicţionar al nemţenilor care s-au afirmat în domeniul muzical.
VASILE VASILE
S-a născut la3 iunie, în comuna Borleşti, judeţul Neamţ. Viitorul professor
universitar, dirijor şi muzicolog a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea
Neamţ, apoi Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (1971) şi
Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi (1974). Începând cu ultimii
anui ai veacului trecut este doctor în pedagogie (1993) şi în muzicologie
(1994).
A desfăşurat o prodigioasă carieră didactică în Bacău şi Piatra-Neamţ. Este
fondatorul şi primul director al Şcolii Populare din Piatra-Neamţ.
În plan știinţific, are o experienţă bogată ca cercetător la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, profesor asociat la Academia de Muzică din Bucureşti, conferenţiar la Universitatea Naţională de Muzică, profesor la Facultatea de Teologie din Piteşti.
Are colaborări numeroase, cu material de specialitate, la diverse reviste:
„Academica”, „Asachi”, „Aradul”, „Actualitatea muzicală”, „Revista de
etnografie şi folclor”, „Acţiunea”, „Biserica Ortodoxă Română”, „Ceahlăul”,
„Cronica”, „Cotidianul”, „Muzica”, „Revista de pedagogie”, „Vatra”, şi
publicaţii din Marea Britanie, S. U. A. , Germania.
Activitatea îndelungată în domenioul muzicii (byzantine şi nu numai) a dus
la semnarea de către profesorul universitar doctor a mai multe cărţi. Dintre
ele cităm aici: „Iubirea de moşie e un zid”, „Profiluri de muzicieni români,
sec. XIX-XX” (Editura Muzicală, Bucureşti, 1986), „Gavriil Galinescu -
reprezentant de seamă al muzicii româneşti” (Editura „Nona”, Piatra-Neamţ, 2008), „Tezaur muzical românesc din
Athos” (Editura Muzicală, Bucureşti, 2008), „Gavriil Galinescu – Cântece
populare din Moldova” (Editura „Nona”, Piatra-Neamţ, 2019).
A fost premiat, în anul 2013, cu Premiul Academiei Române pentru cele trei
volume ale lucrării „Tezaur muzical românesc din Athos”.
ASTĂZI, 27 IUNIE, ÎI SPUNEM „LA MULŢI ANI!” ARHITECTULUI LAURENŢIU DUMITRAŞC
Unul dintre arhitecţii cu care
ţinutul Neamţ se mândreşte este Laurenţiu Dumitraşc.
Născut la Moineşti, Bacău, în ziua de 27 iunie 1951, arhitectul Luarenţiu Dumitraşc a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti.
Cu numeroase realizări profesionale
în portofoliu, domnia sa a primit de-a lungul timpului premii valoroase, atât
în ţară, cât şi în străinătate. Este, printer altele, autorul a două invenţii,
una dintre ele fiind deja pusă în practică, prototipul fiind executat la
Staţiunea Salmonicolă Potoci. Cincisprezece lucrări ale sale au fost remarcate
de juriul internaţional şi incluse în expoziţia organizată cu prilejul Bienalei
Naţionale de Arhitectură Bucureşti (BNAB) din 2012.
Are, de asemenea, diverse şi multiple proiecte de amenajare a unor zone
(Bălţăteşti, Bicaz, C. F. S. Săvineşti), precum şi lucrări de artă monumentală
(„Anamorfoze”).
A executat proiecte de construcţii în ţară şi străinătate.
Laurenţiu Dumitraşc este şi un scenograf apreciat, munca sa creativă din domeniul scenografiei fiind apreciată unanim de publicul larg şi de critici. A colaborat la spectacole cu Teatrul Tineretului (de exemplu: „Răfuiala” – 1976, „Baba Hârca” – 1984), Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani.
Din 1990, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Împreună cu mulţii săi prieteni, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ îi urează lui Laurenţiu
Dumitraşc, azi, la aniversare, LA MULŢI ANI, CU SĂNĂTATE!
Surse de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din
judeţul Neamţ”, editurile „Crigarux” şi „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamţ, 2014;
Nicolae Sava – „Laurenţiu Dumitraşc,la 62 de ani”, din Ziarul „Ceahlăul”, 25 iunie
2013.
OMAGIU ADUS MEMORIEI SAVANTULUI NEMŢEAN ION IONESCU DE LA BRAD
Ion Ionescu de la Brad, pe numele său
real Ion Isăcescu, s-a născut în ziua de 24 iunie 1818 , la Roman. Viitorul agronom,
economist, savant şi scriitor a studiat la Academia Mihăileană din Iaşi, unde
va fi primul profesor de ştiinţe agricole (1842-1848) şi la Sorbona. Este
considerat, pe drept cuvânt, ctitor al învăţământului agronomic din România.
A deţinut
funcţia de vicepreşedinte al Comisei proprietăţii, în Guvernul Provizoriu de la
1848. Exilat în Turcia, a fost expert şi consilier imperial, director al Şcolii
de Agricultură de la San-Stefano. După exil, în 1857, a fost primul director al
Societăţii de Statistică din Moldova, şi, concomitant, profesor la Iaşi. A
înfiinţat gazeta „Ţeranul român” (1861-1863).
A fost consultat
de Alexandra Ioan Cuza la alcătuirea legii pentru reforma agrară.
Inspector
general al agriculturii, timp de 22 de ani, a condus ferma-şcoală de la Brad
(azi, Liceul Agricol din Roman).
A publicat
lucrarea „Agricultura română dela Brad”.
Ca deputat,
a militat cu energie pentru cauza celor nevoiaşi. A reprezentat ţara la
congrese şi expoziţii în străinătate.
A fost
membru Corespondent,începând cu anul 1884, al Societăţii de Statistică de la Londra.
A trecut în
eternitate pe 31 decembrie 1891, la Brad, Roman.
Sursă de
documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”,
editurile „Crigarux” şi „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamţ, 2014.
OMAGIU ADUS MEMORIEI PICTORULUI NEMŢEAN DAN CEPOI
Dan Cepoi s-a născut pe 21 iunie 1949, la Târgu Neamţ. A absolvit
Facultatea de Arte Plastice, Iaşi (1971). După absolvire, s-a stabilit la
Piatra-Neamţ, predând desenul la Casa Pionierilor. A debutat pe simeze în 1969,
în cadrul unei expoziţii de grup, studenţească.
A fost membru al Uniunii Artiştilor
Plastici din România.
În paralel cu activitatea didactică la
Piatra-Neamţ, a expus permanent, în cadrul expoziţiilor colective, ocazionale
sau anuale, şi a participat la Taberele de pictură de la Almaş, Văratec, Durău,
Dumbrava.
A fost prezent în selecţiile Filialei
Neamţ a U.A.P. pentru expoziţiile deschise la Iaşi (1985), Târgu Mureş şi
Piatra-Neamţ (1987), Bucureşti (1986), Bienala „Lascăr Vorel”, Piatra-Neamţ. Au
publicat reproduceri după lucrările sale revistele: „Arta”, „Orizonturi
româneşti”, „Vatra”.
Lucrări ale lui Dan Cepoi se găsesc în numeroase colecţii particulare din
ţară şi de peste hotare.
Referindu-se la artist şi opera sa, reputatul critic de artă Valentzin
Ciucă se exprimă astfel: „Nepervertit de
seducţiile discutabilei civilizaţii urbane, frust şi cu o directitate
necenzurată de necesara diplomaţie a supravieţuirii, Dan Cepoi a rămas
permanent egal cu el însuşi şi cu valorile în care credea. Un fel de esenianism
de pe Ozana l-a determinat să moară cu satul în glas şi, mai ales, în paleta
frustă şi cuceritoare. Francheţea lui deranja pe mulţi în plan social, dar i-a
folosit în plan artistic. Alegea din vastitatea propunerilor naturii acele fragmente
de real ce puteau sugera universul. Asemenea lui Cuvier reconstituia ansamblul
dintr-un fragment exponenţial. Câteva stânci solitare puteau configura
masivitatea Ceahlăului mitologic sau piramidele ascunse privirilor
superficiale. Francheţea i-a slujit doar în plan artistic şi mai ales asociată
cu disponibilitatea romantică a contrastelor simultane care asigurau luminii,
umbrelor sau penumbrelor raporturi sugestive şi incitante. Căpiţele risipite pe
dealuri, naturile statice viguros construite şi colorate asemenea, indică
prezenţa unei forţe telurice şi a unei sensibilităţi genuine. Dan Cepoi a fost
pictorul care a mizat totul pe cartea adevărului său artistic, orgolios şi
imposibil de negociat.”
A trecut la cele veşnice în ziua de 4 aprilie 2008, la Piatra-Neamţ.
Surse de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”, editurile „Crigarux” şi „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamţ, 2014; Valentin Ciucă – „Un secol de arte Frumoase în Moldova”, Editura Art XXI, Iaşi, 2004.
Sursa foto: revista „Apostolul”, iunie 2018 (http://www.slineamt.ro/apostolul/comemorari/in-memoriam-dan-cepoi/).
ASTĂZI, 20 IUNIE, ÎI SPUNEM „LA MULŢI ANI!” POETULUI MIHAI MERTICARU
În peisajul poeziei nemţene, profesorul Mihai Merticaru deţine, prin opera
sa amplă, un loc de frunte. Membru al Societăţii Scriitorilor din judeţul
Neamţ, Domnia Sa este un prolific poet al sonetului, fiind prezent la fiecare
dintre ultimele ediţii ale Târgului de carte „Libris” de la Piatra-Neamţ cu un
volum nou. Atent şi cu noile apariţii editoriale ale confraţilor, publicistul
Mihai Merticaru poate fi întâlnit la mai toate lansările de carte care au loc
în urbe şi împrejurimi.
SONETUL CREATORULUI
(Mihai Merticaru)
Cuprins ți-e sufletul de nemurire,
Arderile de-o clipă-s veșnicie,
Tot ce atingi se face poezie,
Iar ce gândești începe să transpire,
Că n-are mâna timp, toate să scrie,
Nici să acordeze atâtea lire,
Pe ață, mărgăritare să-nșire,
Finalul să fie o melodie.
Ai inimă, fagure de albine,
Adesea, vulcan aprins în strașnic piept,,
Centrală cu o mie de turbine,
Gândirea ta, galaxia, susține.
Tu, adept al unui înțelept precept,
Nu mergi pe drumul bătătorit și drept.
MIHAI MERTICARU
S-a
născut pe 20 iunie 1938, în satul Beţeşti, comuna Rediu (Neamţ). A absolvit
Facultatea de Filologie, Iaşi.
Este
membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A fost redactor la Ziarul „Ceahlăul”.
Are nenumărate colaborări la: „Convorbiri
literare”, „Antiteze”, „Asachi”, „Spirit critic”, „Flacăra” şi în reviste
didactice.
Cărţi
de poezie editate: „Vânătoare princiară”, „Catedrala de azur”, „Scriere
cuneiformă”, „Întâlnire pe pod”, „Imperiul lupului”, „Împărăţia clipei. 333
micropoeme în stil haiku”, „Arca lui Petrarca”, „Împărăţia frigului”,
„Geometrie lirică. 66 de sonete”, „Umbra păsării, poeme alese”; „Arta
euritmiei, 74 de sonete”, şi cărţi didactice, printrE ele: „Repere literare şi
stilistice”.
Recent, manuscrisul volumului de sonete „Brâul Afroditei” semnat de Mihai Merticaru a obținut Premiul „Victor Frunză” la Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu”, ediția a Xlll-a.
PAUL FINDRIHAN, PERSONALITATE A LUMII TEATRALE ROMÂNEŞTI
Personalitatea culturii
nemţene pe care o omagiem astăzi a făcut parte din trioul de secretari literari
celebru în lumea teatrului românesc din anii 70-80 ai veacului trecut: Eduard
Covali, Mircea Zaharia, Paul Findrihan. Precum colegii săi, Paul Findrihan a
fost un profesionist desăvârşit, o autoritate a domeniului, un om care, alături
de echipa din care făcea parte – director, secretariat literar, trupă
actoricească – a pus umărul la succesul extraordinar din epocă al acestei
instituţii etalon pentru lumea artistică din România – Teatrul Tineretului.
PAUL FINDRIHAN
S-a născut pe 18 iunie
1938, la Icuşeşti, Roman. A absolvit Liceul „Roman-Vodă”, Facultatea de
Filologie-Istorie a Universităţii Bucureşti (1960). A fost profesor şi director
la şcoala din Săbăoani (Neamţ).
Dar, Paul Findrihan este cunoscut
nemţenilor pentru cariera sa strălucită din domeniul teatrului. A fost referent
şi secretar literar al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ (1966-1998),
parcurgând alături de trupele T.T.-ului drumul de succes al instituţiei cele
mai respectate din teatrul românesc în perioada 1965 – 1989.
A fost autor (în colaborare cu alţi
colegi) al primului corpus de documente privind activitatea Teatrului
Tineretului („Remember”, „Breviar” şi „TT”). De asemenea, a fost membru în
comisia de redactare a unui „Lexicon” al teatrului românesc. A editat - singur
sau în colaborare: Revista „Zigzag” (1984-1989),
Caietele-program ale spectacolelor TT.
A participat la realizarea unor
manifestării cu public, „Antologia Scriitorilor Români Contemporani” şi
„Colocviile critice”.
A avut colaborări în media locală, la
Ziarul „Ceahlăul” şi revistele „Asachi” şi „Apostolul”.
Pentru întreaga activitate în domeniul
teatrului, a fost distins cu Premiul Inspectoratului pentru Cultură Neamţ
(1997). Paul Findrihan va rămâne în conştiinţa lumii teatrale româneşti exact
ca ceea ce a fost: un intelectual de marcă. El este considerat pe bună dreptate
unul dintre importanții întemeietori ai prestigiului acestei instituţii.
Aceasta, atât datorită contribuţiei la trasarea liniilor directoare ale
politicii culturale a Teatrului Tineretului, cât şi a muncii pentru punerea lor în fapt.
A trecut în eternitate în ziua de 22 iulie 2004, la Piatra-Neamţ, fiind
înmormântat la Cimitirul Eternitatea.
Surse de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din
judeţul Neamţ”, editurile „Crigarux” şi „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamţ, 2014;
Nicolae Sava - Paul Findrihan – „10 ani de la plecare” din Ziarul „Ceahlăul”, 22 iulie 2014.
OMAGIU ADUS DOAMNEI UNIRII, ELENA CUZA (1825-1909) – O VIAŢĂ DEDICATĂ ACTULUI CARITABIL
Prima
Doamnă a României moderne
Elena Cuza, cunoscută şi sub numele de
Elena Doamna, a fost soţia primului domnitor al României moderne. Personalitate
marcantă a istoriei noastre din veacul al XIX-lea, femeia care a stat, la bine
şi la rău, alături de Domnitorul Unirii - Alexandru Ioan Cuza, a avut legături
strânse, afective şi nu numai, cu ţinutul Neamţ.
Astfel, pe strada Ştefan cel Mare din
municipiul reşedinţă de judeţ există trei clădiri legate de existenţa sa. Două
case – una proprietate personală şi alta închiriată, în care a locuit.
Elena
Doamna şi actele de caritate
Elena Cuza s-a născut în ziua de 17 iunie
1825, la Iaşi. După moartea lui Alexandru Ioan Cuza, „sfânta”, cum o numeau
localnicii pe soţia Domnitorului, va fi soră la Spitalul de Copii „Caritatea”
din Iaşi.
Din 1903 se stabileşte la Piatra-Neamţ, în
casa situată pe Strada Ştefan cel Mare cumpărată, pe când se afla în Elveţia,
de la familia ing. Bacalu. Aici a trăit discret ultimii ani de viaţă, făcând
acte de caritate, cum ar fi, printre multe altele, donarea clădirii care va fi
primul spital al oraşului. Aceasta este cea de a treia clădire din Piatra-Neamţ
legată de numele Elenei Doamna.
La 24 ianuarie 1909, când se împlineau
cincizeci de ani de la Unire, a fost vizitată de Nicolae Iorga, iar
manifestările dedicate evenimentului s-au desfăşurat în faţa casei sale.
Nicolae
Iorga omagiază memoria Doamnei Unirii
La puţin timp după aceea, pe 2 aprilie
1909, Elena Cuza a trecut în eternitate în casa închiriată de ea de la
Piatra-Neamţ.
La înmormântarea Doamnei Unirii, la
început de aprilie 1909, marele istoric al românilor, Nicolae Iorga, îi omagia
memoria: „A murit la Piatra-Neamț femeia ideal de bună și modestă care a fost
Măria Sa Doamna Elena, tovarășa lui Cuza-Vodă. Sunt sicrie pe care nu se depun
nici florile cele mai din inimă închinate. Orice laudă, orice semn de durere
par nepotrivite față de măreața simplicitate a ființei pământești, care, trăind
între noi, cei plini de neajunsuri și păcate, a dus viață cerească, asemenea
îngerilor. Dintre aceste ființe alese, a fost Doamna Elena, a cării viață
întreagă înseamnă: uitare de sine, iertare pentru alții, binefacere ascunsă
lumii. Odihnească în pace în acel pământ al țerii despre care spunea că numai
cine s-a născut în cuprinsul lui poate să-l iubească! Pentru noi, cei ai
pământului acestuia, ea n-a murit: icoana ideală s-a ridicat numai, prin cea
din urmă, dacă nu și cea mai grea suferință, ceva mai sus, și un glas din
timpurile mai bune a tăcut”,
În semn de preţuire a memoriei Doamnei
Unirii, Şcoala gimnazială nr. 4 din Piatra-Neamţ îi poartă astăzi numele,
devenind odată cu ultimul deceniu al veacului trecut Şcoala „Elena Cuza”.
OMAGIU ADUS MEMORIEI GENERALULUI NEMŢEAN NICOLAE DĂSCĂLESCU
Spre sfârşitul veacului al XIX-lea, pe plaiurile nemţene se năştea Nicolae Dăscălescu, cel care avea să lupte eroic pe fronturile Primului şi celui de Al Doilea Război Mondial. Personalitate a armatei române din toate vremurile, Generalului i s-au dedicat sute de pagini. În prefaţa lucrării „Lideri militari – Generalul Nicolae Dăscălescu: sacrificiu, glorie şi supliciu”, apărută, în 2014, la Editura Militară, autorii afirmă: „N-am întâlnit până acum un om despre care să se vorbească numai la superlativ, ca despre generalul Dăscălescu, fără a i se găsi niciun defect. Din scrisorile primite de la diverşi colaboratori, în decursul timpului, rezultă clar că, pentru aceştia, Nicolae Dăscălescu a fost un model de destoinicie, modestie, cinste, curaj, demnitate, generozitate şi credinţă. Asupra acestor şapte trăsături esenţiale ale caracterului său voi insista în paginile acestei cărţi”.
Nicolae I. Dăscălescu
S-a născut în ziua de 16 iunie 1884, la Căciuleşti,
Neamţ
Viitorul general de corp de armată a fost absolvent al Şcolii de Ofiţeri de Artilerie
şi Geniu din Bucureşti şi al Şcolii Superioare de Război, tot din Capitală.
S-a distins în timpului Primului Război Mondial în luptele de la
Slănic-Moldova şi Cireşoaia. Participă la Al Doilea Război Mondial pe diferite
fronturi.
În timpul regimului comunist a fost arestat şi umilit, drept pentru care,
după eliberare, când se va încerca reabilitarea sa, refuza orice onoruri.
A deţint funcţiile de secretar general al Ministerul Apărării, de comandant
de divizie, şi de commandant de Corp de
Armată.
A trecut în eternitate în ziua de 28 septembrie 1969, la Piatra-Neamţ.
Surse de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din
judeţul Neamţ”, editurile „Crigarux” şi „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamţ, 2014;
autor colectiv - „Lideri militari – Generalul Nicolae Dăscălescu:
sacrificiu, glorie şi supliciu”, Editura Militară, Bucureşti, 2014.
ASTĂZI ÎL OMAGIEM PE VICTOR BRAUNER
Victor Brauner s-a născut în ziua de 15 iunie 1903, la Piatra-Neamţ.
Pentru scurt timp, viitorul artist plastic a frecventat Şcoala de Belle Arte
Bucureşti. Prima expoziţie personală a avut-o în 1924, la Galeria „Mozart” din
Bucureşti.
Participă la editarea
revistelor avangardiste „75 H. P.” şi „Integral”. În revista „Unu” publică ilustraţii
şocante. Se stabileşte la Paris, ia contact cu avangarda (1930) şi realizează
„Autoportret fără un ochi”. Expune la Galeriile „Pierre”, catalog
prefaţat de André Breton
(1934).
Membru - Partidului Comunist
francez, în ilegalitate (un an 1935). Începe seria picturilor somnambul-erotice
(1938).
După un refugiu în Pirinei şi
Alpi, în 1945, revine la Paris, pictează cele şapte pânze care vor fi nucleul
expoziţiei de la Galeria „Piere Loeb”, Paris. Va fi exclus din „Grupul
Suprarealist”. În 1966, reprezintă Franţa la Bienala de la Veneţia. Multe
lucrări sunt la Muzeul de Artă Modernă din Paris.
Pentru opera sa a fost omagiat
de comunitatea în care s-a născut. Astfel, din ultimul deceniu al veacului
trecut Liceul de Artă din Piatra purtându-i numele.
A trecut la cele veşnice în
1966, la Paris.